Băcăuanul Tudor Coșa, fiul fostului campion european la minifotbal Gabi Coșa, a câștigat, pentru al doilea an la rând, titlul național în Liga Elitelor cu Universitatea Cluj; în 2023 la U15, acum la U16. Născut pe 22 martie 2009, Tudor este titularul naționalei României Under 15 și, fiind considerat unul dintre cei mai valoroși portari europeni ai generației sale, a intrat în vizorul mai multor cluburi continentale de primă mărime
Portari din tată în fiu. OK, avem o figură de stil. Dar și o dinastie. Una băcăuană. Dinastia Coșa. Tatăl, Gabi Coșa a fost portarul naționalei României de juniori, în perioada când aceasta îi includea, printre alții, pe Mirel Rădoi, Răzvan Raț ori Marius Niculae. Iar în 2013 s-a laureat campion europen la mini-fotbal. Fiul, Tudor Coșa, zăvorește, la rândul său, poarta reprezentativei tricolore Under 16, în ciuda faptului că nu are decât 15 ani. 15 ani și două titluri de campion național câștigate cu Universitatea Cluj în Liga Elitelor. Așadar, în cazul său, nu e loc pentru minifotbal. E loc, în schimb pentru o maxi-carieră, de vreme ce pentru el și-au manifestat interesul cluburi din Anglia, Spania, Italia și Austria. De altfel, la finala Ligii Elitelor pe care Universitatea Cluj a câștigat-o, luna trecută, la penalty-uri contra Universității Craiova, au fost prezenți scouteri de la mai multe grupări importante din Europa, în frunte cu Inter Milano. Pe Coșa senior și Coșa junior îi leagă, evident, talentul și dragostea pentru fotbal, dar și o chimie aparte, cum nu întâlnești mereu între un tată și fiul său. Deloc întâmplător, Tudor Coșa spune despre părintele său că „este cea mai importantă persoană din cariera sa”. În replică, Gabi Coșa îl are trecut în agenda telefonică nu la litera T, pentru „Tudor”, ci la C: „Campionul meu”.
-Cum se simte campionul nostru la al doilea titlu național din Liga Elitelor cucerit cu „U” Cluj?
-Să legi două titluri de campion la categorii succesive de vârstă îți oferă o senzație aparte. Îți arată, înainte de toate, că ai muncit bine, că ai crescut, că nu te-ai oprit în loc. Titlul de anul trecut, cucerit în fața Farului m-a motivat foarte mult, mai ales că jucam- și joc- la o categorie superioară de vârstă. M-a făcut să trag și mai tare. Și pot spune că astăzi sunt un jucător mult mai complex decât în 2023, iar asta e rodul muncii, a ambiției și seriozității.
-Asemănări și diferențe între cele două titluri?
-Sunt mai multe. Personal, mă bucur că în ambele ediții am avut evoluții bune, care s-au dovedit decisive. Îmi vin și acum în minte cele două parade din victoria, fără gol primit, contra lui UTA- un șut la colțul lung, respins și imediat după aceea un nou șut, de data aceasta la colțul scurt, de asemenea parat. Sau intervențiile din partida tur cu Sepsi. Ori cea de la 1-0 din finala de anul acesta contra Craiovei, care s-a dovedit un episod-cheie deoarece din acest moment am prins un tupeu extraordinar. Sigur că sunt și diferențe multe. Ca să mă rezum doar la una, sezonul acesta, înainte de începerea returului din play-off, noi eram la cinci puncte în spatele liderei Viitorul Cluj. Iar Craiova la șapte. Și totuși, în semifinale am mers noi și Craiova. Mai mult, și finala s-a jucat între noi.
-Tudor, cum este să joci o finală de campionat național știind că în tribune au venit, inclusiv pentru tine, reprezentanți ai mai multor cluburi importante din Europa?
-Să știți că nu am resimțit nicio presiune din acest punct de vedere. M-am concentrat numai și numai pe meci. Aveam o finală de jucat și un titlu de câștigat. Și m-am concentrat perfect asupra a ceea ce aveam de făcut în teren, dovadă că- nu că mă laud singur, dar chiar așa s-a întâmplat- am fost calm, cu o atitudine de lider. Înțeleg ce vreți să spuneți și anume că, atunci când cluburi mari își manifestă interesul pentru tine, poate apărea o tensiune foarte mare, pe care s-ar putea să nu o gestionezi. Nu e cazul la mine deoarece tot ceea ce ține de discuții, tratative sau chiar oferte, dacă se pune problema, nu mă privește. De astea se ocupă tatăl meu. El ia toată presiunea de pe mine.
-Și chiar nu te face să te simți, hai să spunem mai important, atunci când afli că, Inter Milano, de exemplu, e interesată de tine?
-Important pentru mine este altceva: să mă pregătesc cât mai bine, zi de zi. Să mă pregătesc astfel încât să ajung sus, cât mai sus. Să ajung, de exemplu, ca la 20-22 de ani să apăr titular într-un campionat mare. De ce să mâ gândesc însă la Inter sau la o altă echipă acum? Risc să-mi pierd capul. Așa cum am spus, are cine să se ocupe de asta. Eu prefer să mă concentrez la ce am de făcut la echipa mea, „U” Cluj, astfel încât să devin mai bun de la o zi la alta.
-Apropo: care ar fi calitățile tale? Dar minusurile?
-Calități: atitudine, joc bun de picior- mai ales că azi portarul a devenit un fel de libero de pe vremuri, faptul că vorbesc în teren, coordonându-mi colegii, plasament și coordonare, că tot vorbeam de asta. Toate însă trebuie perfecționate prin muncă, muncă multă. Așa cum trebuie să mă perfecționez pe centrări, unul din minusurile mele.
-Nu obișnuiești să ieși pe centrări? Doar ai un fizic care te ajută, 1,91…
-Ba ies, dar dacă e să greșesc o dată, intervine o anumită teamă. Dacă, dimpotrivă, ies bine, capăt încredere și nu mai am probleme.
-Vorbeai de jocul de picior, unul în ton cu cerințele moderne în ceea ce privește postul de portar . Nu ai fost tentat niciodată să joci în câmp?
-Nu doar că sunt tentat, ba chiar joc uneori la antrenamente. Și, poate că o sâ râdeți, dar, în ciuda taliei, prefer să joc bandă!
-Prima amintire de când ai început fotbalul?
-Era noiembrie 2014, aveam cinci ani, iar primul meu antrenor, Radu Ciobanu de la FC Bacău, m-a trecut în poartă, văzând, probabil, anumite calități ale mele pentru acest post, dar știind și faptul că tatăl meu a jucat ca portar.
-La Cluj ai ajuns în 2022, pe când aveai doar 13 ani. Nu ți-a fost greu singur?
-Nu. Faptul că de mic am fost plecat prin turnee sau cantonamente m-a ajutat. În plus, deși am o relație extraordinar de apropiată cu familia mea, tata nu m-a dădăcit așa cum s-a întâmplat cu alți colegi, iar asta m-a ajutat mult.
-Anul acesta lucrurile au mers șnur și la echipa de club, dar și la naționala U15, unde ai avut evoluții foarte apreciate, motiv pentru care ai și intrat în vizorul unor importante cluburi europene. Un meci aparte?
-Am debutat la națională pe 7 octombrie 2023, contra Moldovei, în deplasare. S-a terminat 1-1 și am fost foarte aproape să apăr un penalty. De atunci încoace, s-au succedat acțiunile, meciurile și turneele sub tricolor ceea ce m-a ajutat mult să cresc. Un meci aparte? Mi-e greu să aleg: probabil cel cu Franța, din februarie.
-Apropo de meciurile internaționale jucate, dintre fotbaliștii adverși cu care te-a confruntat, care te-a impresionat cel mai mult?
-Un internațional francez U15 de bandă stângă. Părea Jeremy Doku reîncarnat în corpul unui copil. Ce dribling, ce tehnică în regim de viteză, ce ușurință de a manevra balonul! Și aș mai nominaliza doi jucători. Îmi sunt coleg de echipă, dar îmi dau de furcă la antenamente: Tudor Zoicaș și Alex Bota.
-Portarul preferat? Echipa favorită? Fotbalistul pe care ai vrea să-l cunoști personal?
-Când eram mai mic, îmi plăceau ca portari Buffon și Casillas. Acum, îi am ca modele pe Courtois și Kobel. Cât despre formația favorită, și aceasta s-a schimbat în timp. La început era Liverpool, între timp a devenit Real Madrid. Fotbaliștii pe care aș dori să-i cunosc personal sunt mulți, dar dacă este să mă opresc la unul singur, acesta nu poate fi decât Cristiano Ronaldo. Un adevărat monstru în ceea ce privește mentalitatea de profesionist.
-Care este cea mai importantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în lumea fotbalului, Tudor?
-Cea cu Horațiu Modovan, chiar dacă a fost una de la distanță. Anul acesta, de ziua mea, mama mi-a trimis un colaj cu urări din partea prietenilor și colegilor. La final- surpriză!- portarul naționalei mari și a lui Atletico Madrid, Horațiu Moldovan. M-a impresionat cu atât mai mult cu cât el avea meci contra Irlandei de Nord. Super!
-Pe final, având în vedere că ai terminat clasa a VIII-a și urmează examenul de evaluare nu pot să nu te întreb dacă ai emoții și dacă acestea sunt mai mari ca înaintea unei finale de campionat național.
-Mă pregătesc, există și emoții- nu știu dacă mai mari sau mai mici ca la o finală- dar știu în schimb că școala este importantă. E nevoie și de un plan B, chiar dacă am convingerea că viitorul meu este strâns legat de fotbal.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
