5 Iunie, Ziua națională a învățătorului a fost sărbătorită de profesorii Colegiului Naţional Gheorghe Vrănceanu, alături de absolvenții claselor a XII a, promoția 2024 şi părinții acestora.
Emoții, trăiri şi zâmbete, toate au concurat la reuşita unui moment memorabil în viața absolvenților noştri.
Cei 208 absolvenți ai Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” și-au luat rămas bun de la viața de licean, sărbătorind astfel propria devenire. A fost prilej de bucurie, de emoție și de rememorare. Fulgurant, imaginea chipurilor de acum 4, 3, 2 ani, a momentelor de bucurie provocate de reușitele lor ne trec prin minte sub forma, deja, a amintirilor. Au făcut parte din viața noastră, așa cum noi am făcut și vom face parte din viața lor, pentru că la „Vrănceanu, cu noi, s-au format, au crescut intelectual și spiritual. Ceea ce s-a clădit în acești 4 ani reprezintă zestrea dăruită lor la intrarea în viața adevărată, aceea în care singuri își vor croi viitorul. Știm că nu vor uita ce au acumulat în acești ani: informații și competențe, atât de necesare, de altfel, reușitei la examenele ce vor urma, dar și învățămintele unor lecții la fel de importante: lecția generozității, a curajului, a bucuriilor împărtășite, a prieteniei și a camaraderiei, a puterii de a face, uneori, haz de necaz, de a depăși greutățile, de a fi optimiști și veseli, de a privi cu umor și luciditate întâmplările lumii și pe cele personale.
Prin reușitele lor, au contribuit la menținerea prestigiului acestui colegiu, onorând standardele sale înalte prin participări în competiții naționale și internaționale. In cei patru ani ne-au bucurat cu performanțele lor elevii: Cristea Ioana-Daria (Olimpiada Internațională Științele Pământului, nominalizată să reprezinte România a IX-a Adunare Internațională prilejuită de Ziua Internațională a femeilor și a fetelor în știință, desfășurată la sediul Națiunilor Unite de la New York, Năstuneac Ștefan-Alexandru (Olimpiada de Matematică), Tanasov Răzvan (Olimpiada Științele Pământului și Olimpiada de Geografie), Drăghin Antonia (Olimpiada de Biologie), Sandu Raluca (Olimpiada de Filosofie), Turcu Anastasia (Olimpiada de Psihologie și de Religie), Cosma Mateea-Ioana (Olimpiada de Limba Franceză), Popa Ema-Ioana (Olimpiada de Astronomie și Astrofizică), Farcași Raluca (Olimpiada de Istorie), Antălucă Maria și Boboc Ilinca (Olimpiada Națională de volei).
O mândrie reprezintă și cei 14 șefi de promoție: Constantin Serena-Mara, Cosma Mateea-Ioana – clasa a XII-a A, Cernat Alexia-Gabriela, Ficău Alexandru, Florea Emilia, Năstuneac Ștefan-Alexandru, clasa a XII-a D, Antal Beatrice Estera, clasa a XII-a E, Savin Alexia, Turcu Anastasia,Tanasov Răzvan, clasa a XII-a F, Farcasi Raluca, Nistor Teodora Racovita David, Solomon Denisa – clasa a XII-a G.
Felicitări tuturor !
Închei cu un gând pentru promoția 2024:
”Dragii noștri, viața de liceeni s-a încheiat pentru voi. Ați trăit-o cu grația adolescenței, ați pășit ferm și, dacă uneori ați fost ezitanți, nesiguri, v-ați redresat cu instinctul tinereții care învață repede mersul pe valuri. Suntem mândri de voi, de progresul făcut constant, de reușitele care au confirmat valoarea personală, dar și temeinicia educației oferite de profesorii voștri.
Urmează examenul de maturitate, cel care confirmă că ați atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală și care vă deschide poarta către instituțiile de învățământ superior. Vă dorim să treceți cu bine acest prag, cu rezultate foarte bune. Știm că v-ați pregătit cu seriozitate, că aveți cunoștințele și deprinderile de lucru necesare, energia și motivația să performați.
Să învingeți toate probele care vor urma, să vă împliniți visurile, iar în lunga călătorie ce vă așteaptă să nu uitați de adolescentul pe care îl întruchipați astăzi, plin de speranță, încredere, elan și frumusețe.
Succes și încredere în voi, căci nimic nu va fi prea greu dacă ai terminat la „Vrănceanu”!
Director,
Prof. Monica RESMERIȚĂ