Omenirea „va intra (dacă nu cumva a și intrat, spunem noi) în faza pe care […] Ivan Karamazov o definea prin sintagma totul e permis. Fază postreligioasă, postculturală, postsocietală. În care nu contează decât prezentul, în care oamenii își caută fericirea prin orice mijloc în afara criteriilor de ordin moral, religios, cultural”, avertiza marele cărturar Nicolae Manolescu într-unul dintre ultimele sale editoriale din România Literară.
De cele mai multe ori omenirea nu a ținut cont de semnalele de alarmă ale elitelor culturale, științifice, artistice, iar consecințele au fost pe măsură.
În contextul crizei în care omenirea a intrat, există „o fascinație în creștere pentru autoritarism care apare în propriile noastre democrații” (Emmanuel Macron) și care, veți spune, nu are a face cu fenomenul cultural în general și cu artele în mod special.
Are! Iar aceasta se vede în modul difuz și supraîncărcat cu imaginea paradoxală a unei lumi în cădere, al organizării multora dintre evenimentele culturale, în special în spațiul stradal care a preluat funcțiile instituției de cultură aici, la noi, și aiurea prin lume.
Mergem la muzeu o dată pe an și atunci noaptea, mergem din ce în ce mai rar la teatru sau la un concert, la operă, la o expoziție, pentru că, vezi Doamne, le regăsim, în mers, pe trotuare, străzi, în parcuri și avem senzația că este bine așa.
De cele mai multe ori, în zgomotele străzii, nu ne dăm seama că nu vedem ceea ce vedem, că nu auzim ceea ce auzim și că pe zi ce trece luăm distanță față de noi înșine neregăsindu-ne, că luăm distanță față de celălalt și față de Dumnezeu.
Alienarea este metamorfozată într-un mod de a fi în concretul clipei repede trecătoare care se eternizează într-un „prizonier”, numit trecut, trecut ce nu mai contează și față de care nu ne mai raportăm.
Și totuși!
Avem încă a spune lumii deschis și curat că nu putem fi doar pulbere de stele, că suntem ceva mai mult, că suntem unici, atâta timp cât dialogăm direct și fără teamă în acest spațiu/timp ce ne-a fost dăruit pentru a-i da strălucire prin gândurile și gesturile noastre ziditoare.
În acest ritm se instalează și cea de-a treia etapă a Zilelor Centrului „George Apostu” – 2024, etapă posibilă prin frumoasa și rodnica colaborare cu o instituție etalon a culturii române, Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul de Artă, cu susținerea mediului academic și universitar al capitalei, dintotdeauna culturale, Iași.
Vin aici să-și spună povestea artiști importanți din spațiul artelor vizuale, să construiască trainice poduri de legătură spirituală muzicieni din țara muzicii, Italia, să vorbească despre noi, despre patrimoniu, despre valorile unei umanități care trebuie să-și regăsească strălucirea pierdută.
Doar întru o astfel de solidaritate culturală credem că putem regăsi ritmul adevărat al vieții și existenței omului scormonitor în stele și trăitor pe Pământ, pentru care nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să-i fie indiferent.
Gheorghe Geo Popa
Director general
Centrul de Cultură „George Apostu”
