Atunci când părinții noștri ne povesteau despre sărăcia de după război, imaginile descrise erau în alb-negru. Nu era mâncare suficientă, de jucării nici vorbă, fugăreau o minge făcută din cârpe, la școală mergeau desculți, dar mergeau, pentru că știau că era singura șansă de a scăpa de sărăcia cumplită. Viața mergea înainte, dar lumea știa că e săracă și că trebuie să tragă tare pentru a o scoate la capăt.
În zilele noastre, sărăcia nu a dispărut, ci a căpătat o nouă față, una mascată de un strat superficial de strălucire. Sărăcia cu sclipici este fenomenul contemporan în care aparențele înșelătoare ascund o realitate dureroasă.
Copiii de astăzi merg la școală încălțați și îmbrăcați în haine lucioase, fabricate din materiale ieftine, dar cu sigle de firmă. Imaginea exterioră a unei prosperități false este întreținută de obiecte de consum de calitate inferioară, dar ambalate frumos. Mancarea, deși disponibilă din abundență în supermarketuri cu vitrine atrăgătoare, este adesea nesănătoasă și plină de aditivi. Jucării ieftine se găsesc la tot pasul, iar părinții care nu au bani își fac credite pentru a cumpăra telefoane scumpe, să-și facă poze de familie și să petreacă timp pe rețelele sociale.
Această saracie modernă este mai subtilă, dar în esență mai dureroasă. În anii ’50, sărăcia era vizibilă și recunoscută de toți. Existau speranțe și promisiuni pentru un viitor mai bun, iar educația era văzută ca o cale sigură de a ieși din sărăcie. Astăzi, însă, realitatea este diferită. Școala nu mai garantează evadarea din sărăcie; este mai degrabă un loc în care părinții își țin copiii în siguranță în timp ce ei muncesc.
Când copiii de azi termină școala, deseori singura opțiune viabilă este să-și facă valiza și să plece spre Occident în căutarea unui loc de muncă. Emigrarea a devenit un traseu comun, nu pentru a-și îndeplini visele, ci pentru a supraviețui și a-și ajuta familiile rămase acasă. În timpul concediilor, revin cu brațele încărcate de „sclipici”, simbolizând un succes aparent care maschează realitatea muncii grele și a sacrificiilor făcute.
Această disimulare a sărăciei printr-o fațadă strălucitoare este mai periculoasă decât sărăcia evidentă din trecut. În loc să confruntăm realitatea și să lucrăm pentru a o îmbunătăți, ne ascundem în spatele unei iluzii de prosperitate. Sclipiciul modern nu este altceva decât o distragere de la nevoile fundamentale nesatisfăcute și de la lipsa unei perspective reale de viitor.
Eu aș putea propune câteva soluții, dar dacă le spun, mă leagă. Suntem atât de blocați în paradigma actuală încât orice idee de redistribuire a bogăției pare o erezie care trebuie combatută. Nici măcar cei săraci nu-și dau seama care sunt cauzele sărăciei. Așadar, ce putem face pentru a schimba această realitate?
În primul rând, este necesar un efort concertat de educare și conștientizare. Oamenii trebuie să înțeleagă nu doar simptomele sărăciei, ci și cauzele sale structurale. Acest lucru presupune un sistem educațional care să promoveze gândirea critică și să ofere cunoștințe despre economia politică, inegalitate și drepturile sociale. Educația nu trebuie să se limiteze doar la transmiterea de informații, ci să încurajeze și să dezvolte capacitatea de a înțelege și contesta status quo-ul.
În al doilea rând, sunt necesare politici economice și sociale care să asigure redistribuirea justă a bogăției prin taxarea diferențiată, salarizarea decentă, accesul la servicii publice publice de calitate (sănătate, educație, locuințe). Astăzi suntem în plin Capitalism Sălbatic, în care ideea ca statul sa construiască locuințe este considerată periculoasă iar accesul la Sănătate fără taxe și șpăgi este o adevărată crimă de Lèse-majesté.
Evident, trebuie combătută cultura consumismului și a superficialității, care alimentează sărăcia cu sclipici. Trebuie promovate valori precum solidaritatea și responsabilitatea socială.
Aceste măsuri pot părea radicale. Dar sunt doar începutul a ceea ce ar fi necesar pentru a schimba societatea.