19 noiembrie 2024

Contestațiile depuse de Cristian Ghingheș și Dorin Chirilescu au fost respinse de Biroul Electoral Municipal

Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bacău a respins contestația depusă de Partidul SENS privind renumărarea voturilor din mai multe secții de votare din municipiul Bacău. În Hotărârea nr. 72 din 10 iunie 2024, Biroul a analizat solicitarea transmisă de partid, care cerea verificarea voturilor nule și renumărarea acestora în prezența reprezentantului partidului, Cristian Ghingheș.

Biroul Electoral a constatat că procesele-verbale de la secțiile de votare indicate nu au evidențiat încălcări ale Legii nr. 115/2015 privind procedura votării și stabilirea rezultatelor alegerilor. Cererea de renumărare nu a fost însoțită de dovezi concludente, așa cum prevede articolul 39, alineatul (3) din Legea nr. 115/2015, toate procesele-verbale fiind semnate de membrii secțiilor de votare.



„În raport cu legislația în vigoare, apreciem că nu este suficientă doar formularea unei cereri de renumărare a voturilor, ci este necesară administrarea unui minim de probatoriu în susținerea cererii, din care să rezulte anumite indicii cu privire la comiterea unor eventuale erori sau neconcordanțe între datele înregistrate în procesele-verbale,” se arată în hotărâre.

Biroul Electoral a efectuat verificări prin sondaj la anumite secții indicate de petent, constatând o medie de 14 voturi nule pe secție. Astfel, pentru cele 18 secții menționate, ar rezulta un total de aproximativ 262 de voturi nule, mult sub pragul de 729 de voturi invocat de petent.

Membrii Biroului Electoral au subliniat că reprezentanții și observatorii partidelor au avut posibilitatea de a formula contestații în timpul procesului de numărare și totalizare a voturilor, conform articolului 95 din Legea nr. 115/2015.

În concluzie, Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bacău a decis că nu există suficiente dovezi pentru a justifica renumărarea voturilor și a respins contestația depusă de Partidul SENS.

Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr.1 Bacău a respins și contestația depusă de Dorin Chirilescu., prin care se solicita renumărarea voturilor în mai multe secții de votare din municipiul Bacău. Decizia a fost adoptată în unanimitate de membrii biroului electoral, cu 11 voturi pentru respingere.

În sesizarea transmisă se solicita renumărarea voturilor în secțiile de votare nr. 4, 5, 9, 10, 13, 19, 20, 35, 36, 42, 32, 68, 75, 94, 101, 108, 110, 117 și 113, precum și desfacerea plicurilor și sacilor aferenți cu voturile nule și analizarea acestora. Motivele invocate includeau posibile nereguli în consemnarea rezultatelor.

Biroul Electoral a constatat, în urma verificării proceselor verbale din secțiile de votare vizate, că nu există indicii privind încălcarea legislației electorale sau erori în consemnarea rezultatelor.

În plus, cererea nu a fost însoțită de dovezi suficiente pentru a justifica renumărarea voturilor, așa cum prevede legea electorală nr.115/2015.

Reprezentanții biroului electoral au subliniat că toate procesele verbale au fost semnate de membrii secțiilor de votare fără obiecții, iar legislația actuală nu permite renumărarea voturilor doar pe baza suspiciunilor neîntemeiate. Prin urmare, sesizarea a fost considerată neîntemeiată și respinsă.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014