Astăzi, în cadrul Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au fost avizați indicatorii necesari construcției Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț. Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, directorul CNAIR, care a subliniat importanța acestui proiect pentru infrastructura din Moldova.
Noul drum de mare viteză va avea o lungime de 51 de kilometri și va asigura legătura între autostrada A7 (secțiunea Bacău – Pașcani), DN2 și DN15. Proiectul va tranzita județele Bacău și Neamț și va include:
- 6 viaducte
- 17 pasaje
- 7 poduri
- 2 spații de servicii
- 1 Centru de Întreținere și Coordonare
- 5 noduri rutiere (Nod rutier A7, Nod rutier Racova, Nod rutier Podoleni, Nod rutier Săvinești și Nod rutier Piatra Neamț)
Construcția Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț va fi finanțată prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Transport. Acest proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din regiunea Moldovei și pentru îmbunătățirea conectivității între principalele artere rutiere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.