S-au scurs 50 de ani de când promoția 1974 a Liceului Industrial de Construcții Bacău a pornit cu încredere în viață. Erau tineri și frumoși, iar viitorul li se dechidea înainte cu promisiuni nelimitate. Fiecare a urmat drumul său, plin de urcușuri și coborâșuri, în căutarea succesului și a împlinirii personale și profesionale.
Astăzi, 30 mai, Anul V – D al promoției 1974 revine cu emoții și bucurie pe holurile liceului, în clasele de care îi leagă atât de multe amintiri.
Mai mult de 20 de foști elevi, alături de cadre didactice, se reunesc pentru a-și împărtăși poveștile de odinioară, pentru a se îmbrățișa și a retrăi momentele prețioase ale anilor de liceu.
Revederea va fi o ocazie specială de a celebra jumătate de secol de prietenii, realizări și amintiri comune. Este un moment de nostalgie, dar și de bucurie, de a reflecta asupra drumurilor parcurse și de a sărbători legăturile ce au rezistat timpului.
Redacția noastră va încerca să surprindă energia și emoția acestei întâlniri, pentru a le aduce cititorilor noștri în ediția următoare a ziarului. Vom împărtăși momente de neuitat, fotografii și povești ale celor care au fost odată tinerii entuziaști ai promoției 1974.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.