La data de 26 mai a.c, polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au reținut un bărbat de 46 de ani din municipiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 17:00, cel în cauză a revenit la domiciliul soției sale în vârstă de 44 de ani, deși îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de locuință, prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 2 Poliție Bacău.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.