Dupa ce in toamna anului trecut Primaria si Consiliul Local Onesti au cautat solutii pentru a face ca operatorul de agent termic din municipiu – societatea Termon CT, sa poata asigura si in iarna acestui an caldura pentru onesteni, o situatie paradoxala schimba lucrurile in municipiul de pe Trotus. Pentru o datorie neachitata cifrata la 33 de miliarde de lei vechi, care reprezinta plata gazului metan necesar la functionarea centralelor onestene de cartier de acum câtiva ani, Conef Gaz solicita ca sa fie declansata procedura de insolventa a Termon Onesti. Aceasta situatie a fost adusa la cunostinta consilierilor locali onesteni de catre administratorul unic al societatii mentionate, ing. Cetean Balanica Mircea. El a intocmit si un memoriu pe care vrea sa il prezinte vicepremierului Guvernului României, Liviu Dragnea. „Aceasta datorie s-a acumulat in urma cu câtiva ani si sunt cauze reale ce au condus la neplata datoriei. Pentru acea perioada Guvernul României nu a alocat circa 17 miliarde de lei vechi, reprezentând compensarea la plata gazului metan necesar producerii energiei termice in sistem centralizat iar o suma de 13 miliarde de lei vechi a Termon SA a devenit o obligatie preluata de ANAF. Asupra acesteia in instanta am avut câstig de cauza dar suma nu ne-a fost returnata”, a declarat ing. Cetean Balanica Mircea la sedinta Consiliului Local Onesti de zilele trecuta in care a facut cunoscuta situatia cu care se confrunta Termon. In cadrul acestei sedinte s-a hotarât ca, in zilele urmatoare, o delegatie din care sa faca parte consilierii locali Lucian Stan si Mihai Sova, impreuna cu administratorul unic al Termon, ing. Cetean Balanica Mircea, sa se deplaseze la Guvernul României pentru a solicita un ajutor de stat, ca sa fie deblocata situatia actuala. Mentionam ca Temon CT SA este o societate ce are ca actionar unic Consiliul Local Onesti.