5 decembrie 2024

Diplomația culturală

Festivalurile de arte ale spectacolului, și mă voi referi la cele de teatru, au, pe lângă reprezentațiile din program, colocvii, simpozioane, în general un spațiu al reflecției pe marginea unor chestiuni de principiu sau punctuale care privesc domeniul. La Fest Monodrame, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”, la ediția recentă ( 9-13 mai) au fost două dezbateri cu teme care au stârnit interes, fiind prilejul expunerii unor diferite puncte de vedere, pentru că nu mai vorbim, ca pe vremuri, la unison. S-a discutat astfel, direct, sincer, despre „Echilibru și dezechilibru în teatrul românesc”, moderator fiind criticul Călin Ciobotari, care i-a avut invitați pe scenograful Dragoș Buhagiar, președintele Uniunii Teatrale din România, și pe regizorul Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat din Constanța și „Despre misiunea teatrelor naționale/misiunea teatrelor municipale”, dezbatere coordonată de teatrologul Carmen Stanciu, în dialog cu regizorii Cristian Hagi-Culea, director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași și Alexandru Boureanu, director al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Sunt multe dezechilibre în teatrul românesc (s-a pus accentul și pe chestiuni legate de etică, în intervenții) și în multe instituții de cultură, subfinanțate, cel mai adesea, motiv din care teatrele nu pot produce spectacole de calitate și nici planifica proiecte artistice pe termen lung. Apoi sunt procedurile administrative greoaie și restrictive, schimbările din zona politicului care influențează sectorul cultural și nu în bine.



Noroc de faptul că artiștii sunt inventivi și pot să găsească soluții, cum este minimalismul, pentru a se exprima. Cât despre raportul dintre teatrele naționale și cele municipale nu văd aici multe diferențe. La începuturi, la înființarea lor, misiunea teatrelor naționale era una legată de impunerea limbii și a unor idealuri naționale.

Dar acum, important este să facă spectacole de valoare și să promoveze, să susțină, și unele și altele, dramaturgia originală românească. Centrul îl fac oamenii, și este acolo unde se întâmplă ceva de o calitate artistică ieșită din comun, unde se ivesc idei noi. Sunt teatre naționale prăfuite și teatre din orașe mici unde există o adevărată efervescență creatoare.

Un teatru tânăr, cum este cel din Suceava, înființat în 2016, are și o prestigioasă manifestare, Festivalul Internațional „Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, unde vin personalități de primă mărime din toată lumea. La actuala ediție (11-19 mai), care a fost un maraton teatral în toată puterea cuvântului, s-a discutat mult despre teatru și cultura diplomației, în mai multe zile de pasionante colocvii.

În caietul-program al manifestării, dramaturgul Matei Vișniec se întreba: „Nu este cultura, ca și diplomația, o încercare de rotunjire a unghiurilor, de rezolvare a litigiilor prin dialog și nu prin violență? Cum este posibil ca oameni care iubesc aceleași creații artistice să se urască totuși visceral unii pe alții? Cum este posibil să se lupte între ei oameni care ascultă cu pasiune aceleași bucăți muzicale, care citesc cu pasiune aceleași romane, care savurează aceleași capodopere picturale și se hrănesc cu mesajele acelorași piese de teatru?” Pentru ca să amintească faptul că, teatrul, încă de la nașterea lui, pe tărâmul Greciei antice, a fost un factor pacificator.

Cultura este un instrument puternic pentru a crea punți de legătură între oameni, în special între tineri, și pentru a consolida înțelegerea reciprocă. În același timp, ea poate fi un motor al dezvoltării economice și sociale, ceea ce se uită adeseori. Îmi amintesc că, în perioada pandemiei, cultura și profesioniștii din domeniu au fost considerați non-esențiali. Deși în unele documente oficiale ale Uniunii Europene se afirmă că: „În fața unor provocări comune, cultura ne poate reuni pe toți – fie că suntem cetățeni ai Europei, ai Africii, ai Orientului Mijlociu sau ai Asiei – în lupta împotriva radicalizării și în construirea unei alianțe a civilizațiilor împotriva celor care încearcă să creeze disensiuni. Iată de ce diplomația culturală trebuie să se afle în centrul relațiilor noastre cu lumea de astăzi”

Arta este un factor de pacificare a spiritelor, un fel de religie care știe să mângâie omul în clipele lui grele, să-l îmbărbăteze. Aruncă punți, pasarele între oameni, unindu-i. În vremuri ieșite din țâțâni, când se urmărește dezbinarea oamenilor, când se propagă ura și violența, arta le arată frumosul și binele, înțelegerea, armonia.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -