5 noiembrie 2024

Tânăr nemțean mușcat de viperă, transferat de urgență la Spitalul Județean Bacău

Duminică, 19 mai 2024, la Centrul Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Roman a fost adus de către ambulanță un tânăr de 22 de ani din Poienari, cu o plagă muscată de un șarpe la al doilea deget de la mâna stângă.

Întrucât Spitalul Municipal Roman nu dispune de ser antiviperin, pacientul a fost transferat de urgență la Spitalul Județean Bacău.



„S-a luat hotărârea de către medicii de la CPU Roman ca acesta să fie transferat la Spitalul de Urgență Bacău, ținând cont că de la Roman se ajunge mai repede la spitalul din județul vecin”, a declarat Ramona Roibu, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț, citată de cotidianul Monitorul de Neamț.

„Bărbatul era conștient, cooperant și stabil. După ce i s-a administrat ser antiviperin de colegii de la Bacău, a fost redirijat pentru a rămâne sub supraveghere medicală. Pacientul a plecat fără aviz medical la domiciliu”, au precizat reprezentanții SMU Roman.

Problema aprovizionării cu ser antiviperin a spitalelor este una foarte discutată, mai ales în sezonul estival, deoarece vaccinul trebuie administrat în primele ore de la mușcătură. Vipera este un animal timid, care evită oamenii, iar peste 90% din mușcături se întâmplă atunci când cineva încearcă să prindă o viperă. Mușcătura poate cauza reacții alergice severe, iar persoanele alergice sau cu afecțiuni cardiace mușcate de viperă devin cazuri de urgență.

Vipera comună este întâlnită cel mai adesea la marginile pădurilor de foioase, în poieni însorite, dar și în interiorul pădurii, unde se ascunde în covorul de frunze. Ea se poate ascunde și sub stânci sau în crăpăturile acestora.

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri