25 decembrie 2024

Sefii SJU Bacau, acuzati ca musamalizeaza coruptia din spital

Dan Stoica, directorul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, si Lucian Sova, presedintele Consiliului de administratie al SJU, au fost mustruluiti, ieri, de Dragos Benea, presedintele CJ, in fata consilierilor si a ziaristilor. Acesta le-a reprosat ca, in Maternitate si in Sectia ORL, se incearca musamalizarea a doua posibile cazuri de luare de mita, ca "nu incurajeaza anchetarea transparenta a faptelor" si ca nu comunica deschis si eficient cu ziaristii. Seful CJ s-a referit la faptul ca anumiti angajati ai spitalului incearca sa-i intimideze pe pacientii care au reclamat ca li s-au cerut bani si sa-i determine sa-si schimbe declaratia. "Nu am vazut nicio reactie de condamnare din partea conducerii SJU Bacau", le-a reprosat Benea celor doi sefi prezenti in sedinta ordinara de ieri. "Nu trebuie sa fim aparatorii unui sistem corupt", a mai afirmat el, insistand asupra faptului ca angajatii dovediti a fi vinovati "trebuie extrasi si trimisi pentru totdeauna in afara sistemului public." Or, deocamdata, cei vinovati sunt cocolositi de conducerea spitalului in ciuda faptului ca ceva s-a intamplat acolo. "Inteleg ca la ambele cazuri se lucreaza foarte puternic, subteran, pentru ca oamenii sa-si schimbe declaratia initiala", a acuzat Benea. Cei doi, Sova si Stoica, au stat unul langa altul, ca niste scolari, primul cu fata rosie – de rusine sau, poate, de furie -, al doilea, incruntat, inghitind perdaful. Seful CJ i-a acuzat pana si de ineficienta liniei telefonice rezervata sesizarilor: "Nu trebuie sa ne surprinda ca cetateanul nu are incredere sa acceseze «Tel verde» si sa reclame neregulile", a decretat el. Lucian Sova, presedintele Ca al SJU Bacau, a afirmat ca s-a implicat activ "in catalizarea unor solutii" si le-a amintit consilierilor ca SJU este intr-un proces de examinare si selectare a noilor sefi de sectie. Pana acum, "vechii sefi nu au facut fata. Sper ca tot corpul medical sa receptioneze mesajul" si sa se cuminteasca, pentru ca altfel "vom avea sectia si procurorul", a spus Sova.

"Nu incurajati anchetarea transparenta"



Dan Stoica s-a referit doar la sesizarea care viza Sectia ORL si in care un tanar a reclamat ca a dat bani pentru a beneficia de concediu medical, precizand ca reclamantul si-a schimbat declaratia dupa cateva ore si ca el, directorul SJU, nici nu s-a intalnit, nici nu a vorbit cu el. "Nici nu putem sa reactionam imediat, cand vrea presa, si sa spunem ca da, toti medicii sunt corupti, a declarat Stoica. Eu sunt convins ca acel pacient nu a dat 50 de lei doctoritei!" Mai mult, nici nu era vorba de mita. Benea s-a enervat si a reactionat. "Eu nu v-am acuzat de mita sau nemita, ci ca nu stiti sa relationati cu presa, a precizat presedintele CJ. V-am acuzat ca nu incurajati anchetarea transparenta a acestor fapte. Dumneavoastra sunteti capabili sa spuneti ca la Maternitate si la ORL nu s-a intamplat nimic!" Dr. Mihai Ichim, consilier judetean PNL, a afirmat ca doar conditionarea actului medical e condamnabila si ca trebuie tinut cont de faptul ca SJU are putini medici. Daca se supara si pleaca, de unde ia, CJ, altii? Cu alte cuvinte, sa fie cercetate infirmierele, femeile de serviciu, nu specialistii. Benea le-a cerut sefilor SJU sa nu fie "scutul sistemului" si i-a avertizat ca o persoana din Piatra Neamt, a carei mama locuieste in Bacau, a fost oripilata de atitudinea unei anumite doctorite si ca va initia o actiune de strangere de semnaturi pentru schimbarea ei.
In finalul sedintei, Vasile Oprisan, comandantul IPJ Bacau, a tinut sa precizeze ca politia s-a sesizat din presa si a declansat cercetarile, fiind in curs de administrare a probelor, dar ca se pleaca de la prezumtia de nevinovatie. In plus, "legea trebuie respectata de toata lumea, nu putem face diferente intre specialisti si esaloanele 2-3."
Silvia Patrascanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img