24 noiembrie 2024

S-a tras cortina peste ediția Reuniunilor culturale „Alecsandriada” de la Onești

Ediția a VIII-a a manifestării „Alecsandriada”, concepută și organizată de Societatea Cultural-Științifică (SCS) „Vasile Alecsandri” din Bacău, s-a dovedit, timp de trei zile (16-18 mai) un veritabil regal de literatură și cultură, care a avut loc acolo unde există unele dintre cele mai importante dovezi materiale ale existenței marelui scriitor și diplomat care a fost Vasile Alecsandri și ale familiei lui. Parteneri ai acestui eveniment au fost Primăria și Consiliul Local ale municipiului Onești, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” și Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Genericul manifestărilor, „Memoria locurilor – Onești, Borzești, Bogdana”, a fost asociat cu celebrarea a 520 de ani de la înveșnicirea lui Ștefan cel Mare (1504). 

Programul celor trei zile de reuniuni culturale a fost unul dens și incitant și a fost marcat de prezența unor invitați de marcă: acad. Mihai Cimpoi, Doina Dabija – redactor șef al cunoscutei publicații „Literatura și arta” de la Chișinău, Ioan Nițu – vicepreședintele Asociației pentru Păstrarea Memoriei lui Vasile Alecsandri, din Fetești (al cărei președinte este Cristinel-Liviu Bogdan, descendent al familiei Alecsandri – Bogdan, fiica poetului fiind căsătorită la Borzești în familia Bogdan) și Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, din Baia Mare. Între participanții de marcă au fost și Viceprimarul cu atribuții de primar de Onești – Adrian Jilcu, protopopul de Onești – Nicolae Zaharia, președintele Filialei Bacău a USR – Dumitru Brăneanu, dar și cunoscuți scriitori băcăuani și nemțeni. Iar conf. univ. dr. Ioan Dănilă – președintele SCS „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost practic, inițiatorul și unul dintre amfitrionii manifestărilor.



„Autrefois et aujourdʼhui”

În prima zi, colocviul cu o temă pornind de la scrierea din 1929 a Mariei Bogdan (1857-1937), fiica lui Vasile Alecsandri, «Altădată (, ca) și astăzi/„Autrefois et aujourdʼhui”», în care au susținut prelegeri Dumitru Brăneanu, Mihai Botez (din Piatra Neamț), Ioan Nițu, scriitorii Ion Fercu, Petre Isachi, Gheorghe Iorga și președinta Fundației Naționale „G. Călinescu” – prof. dr. Emilia Boghiu, care l-a „urmărit” pe Alecsandri prin draga lui Veneție și care a prezentat comunicarea ilustrată „Vasile Alecsandri și dorința de a trăi veneziamente”, folosind o expresie a poetului francez Henri de Regnier. Iar profesorul Constantin Tudose, din Cașin, a vorbit despre tărâmul celebrei balade „Miorița”, o variantă a acesteia fiind datorată și lui Alecsandri și Al. Russo.

Colocviul a fost precedat, însă, de prezentarea expoziției de medalii „Vasile Alecsandri” din impresionanta colecție a medalistului Vilică Munteanu.

După colocviu, un grup de studenți ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au susținut un scurt program artistic și au fost evocați doi istorici și critici literari recent plecați în Eternitate – Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu.

La final, fostul deputat Corneliu Bălan și Teodor Ardelean au vorbit despre cele mai importante trei biblioteci din România, cele din Onești și Baia Mare fiind în acest grup. Teodor Ardelean a evocat, apoi, personalitatea și oprea lui Petre Dulfu, al cărui nume este purtat de Biblioteca din Baia Mare.

Seara s-a încheiat cu un „In memoriam” dedicat lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, recent plecați de pe tărâmul literaturii în Eternitate și care au fost deseori oaspeții Oneștiului și Bacăului.

Periplu la Bogdana și la Borzești 

Vineri a fost vizitat cel mai important așezământ monahal din județul Bacău, Mănăstirea Bogdana, care adăpostește fonduri de carte veche și icoane din perioada 1642-1830. Apoi, la Borzești au fost vizitate Biserica ștefaniană, ridicată de marele domnitor moldovean pe locul unde a existat celebrul Stejar din Borzești.

După o vizită la Muzeul de artă religioasă din vecinătatea bisericii, unde s-au ținut scurte discursuri evocatoare despre importanța istorică a lui Ștefan cel Mare și contribuția lui Vasile Alecsandri la patrimoniul cultural al României, un vorbitor fiind și academicianul Mihai Cimpoi, a fost ținută, sub protia părintelui protopop, o slujbă de pomenire la Biserica ștefaniană și a fost depusă o coroană de flori la mormântul Mariei Bogdan.

După-amiază, în Sala multifuncțională a Bibliotecii au avut loc un moment poetic și unul muzical, susținute de elevi ai Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, sub îndrumarea profesoarei Emilia Boghiu. Au urmat lansarea cărții „Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române” (teza de doctorat elaborată de Petre Dulfu; Cluj, 1881; traducere din limba maghiară de Ana-Maria Brezovszki în 2006; retipărită la Bacău de Editura Vasile Alecsandri și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, 2024), prezentată de Teodor Ardelean.

Au fost prezentate și alte lucrări și publicații literare.

Ziua s-a încheiat cu acordarea premiilor naționale „Alecsandriada 2024”, care au revenit scriitorilor Vasile Savin, Gheorghe Iorga, Doina Dabija și academicianului Mihai Cimpoi. Lui Teodor Ardelean i-a fost acordată diploma „Testimonium Laboris”. Sociegtatea „Vasile Alecsandri” a bătut și moneda „Marie G. Bogdan”, acordată unui mare număr de participanți la reuniune.

„In honorem C. Th. Ciobanu”

Ultima zi i-a adus pe participanți la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, pentru un moment special: In honorem C. Th. Ciobanu, scriitorul care a pus, în Onești, bazele Fundației Naționale „G. Călinescu”. Reuniunea a continuat cu „Poveștile Elenei” – film de Cecilia Moldovan, despre Vasile Alecsandri și Elena Negri.

Începând de sâmbătă, sala de proiecte culturale a Colegiului „Cantemir” va purta numele profesorului și scriitorului Constantin Th. Ciobanu.

Parteneri ai „Alecsandriadei VIII” au fost și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești și Fundația Națională „G. Călinescu” Onești, iar colaboratori, Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Muzeul de Istorie Onești, Protopopiatul Onești, Inspectoratul Școlar al județului Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Asociația „Cașin – tezaur de frumusețe”, subfiliala Onești a Asociației Naționale Cultul eroilor „Regina Maria”, Așezământul de Cultură „Bacău”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Bacău și Despărțământul ASTRA „Vasile Alecsandri” Bacău.

Iar între partenerii media s-a numărat și ziarul „Deșteptarea”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014