Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, optimismul generalizat și încrederea în capacitatea de rezolvare rapidă a conflictelor au dominat discursul public și politic. Multe țări se simțeau puternice și pregătite să-și apere interesele și aliații în fața oricărui conflict care ar putea să apară. Cu toate acestea, această încredere s-a dovedit a fi profund greșită. Ceea ce părea inițial o confruntare locală și limitată în timp s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai mari conflicte din istoria umanității. Milioane de oameni au pierit, iar consecințele devastatoare ale războiului au continuat să se resimtă timp de decenii.
Astăzi, în ciuda lecțiilor dure învățate din trecut, observăm un fenomen similar de încredere excesivă în capacitatea de a gestiona și rezolva conflictele internaționale. Statele și liderii lor sunt adesea înclinați să minimalizeze gravitatea situațiilor de conflict, să le subestimeze potențialul de escaladare și să neglijeze impactul devastator pe care acestea îl pot avea asupra societății și a relațiilor internaționale.
De ani de zile, asistăm la dezvoltarea și intensificarea unor mici confruntări între state, sub denumirea de „operațiuni militare speciale”. Acest termen este ales cu grijă pentru a masca adevărata natură a acestor acțiuni și pentru a evita recunoașterea lor ca fiind conflicte armate deschise. Prin folosirea acestui artificiu semantic, o țară poate justifica și executa atacuri asupra altor țări fără a fi supusă acuzațiilor de declanșare a unui război în sensul tradițional al termenului.
De exemplu, putem observa cum Franța a intervenit în Libia, SUA în Siria, Turcia în Siria și Irak, Rusia în Ucraina sau Israelul în Siria sau Liban. Aceste acțiuni sunt desfășurate sub pretextul luptei împotriva terorismului, stabilizării regiunii sau protejării intereselor naționale. Cu toate acestea, consecințele acestor operațiuni sunt adesea grave și pot duce la escaladarea conflictelor, suferință umană și destabilizare regională.
Mai mult decât atât, utilizarea termenului „operațiuni militare speciale” permite statelor implicate să evite asumarea responsabilității pentru acțiunile lor și să scape de eventualele repercusiuni legale sau politice. Această ambiguitate în terminologie poate crea un pericol pentru stabilitatea și securitatea internațională, deoarece limitele dintre război și pace devin tot mai obscure.
Dar aceste mici incaierări, aparent izolate și limitate, poartă cu ele riscul de a se transforma în conflicte de amploare. Acest pericol este alimentat de investiții constante de bani și de eforturi susținute de propagandă care au ca scop întreținerea și intensificarea tensiunilor.
Prin investiții financiare masive în industria militară și în infrastructura asociată, statele implicate în aceste conflicte își consolidează capacitățile de luptă și își sporesc agresivitatea în fața adversarilor. Aceste investiții nu fac decât să alimenteze un cerc vicios al escaladării, în care fiecare parte se simte obligată să își întărească pozițiile militare în fața percepției de amenințare din partea celorlalte.
De asemenea, propaganda este o unealtă esențială în intensificarea tensiunilor și în încercarea de a justifica acțiunile agresive. Statele implicate în aceste conflict își utilizează puterea mediatică pentru a manipula opinia publică și pentru a legitima intervențiile lor militare în ochii cetățenilor lor și ai comunității internaționale. Această propagandă alimentează sentimentele naționaliste și xenofobe, creează dușmani imaginari și subliniază pericolele iminente, transformând astfel conflictul într-o chestiune de identitate și supraviețuire.
Se pare că ne aflăm într-o tranziție incertă între două ere geopolitice distincte. Așa cum istoria a demonstrat de multe ori, astfel de tranziții sunt adesea marcate de turbulențe și schimbări profunde în ordinea mondială. Cei care controlează jocul geopolitic sunt convinși că un conflict major ar putea fi necesar pentru a remodela harta politică și economică a lumii conform propriilor lor interese și viziuni.
În contextul actual, putem observa cum rivalitățile geopolitice între marile puteri, precum Statele Unite, China, Rusia și alte state influente, se intensifică într-un mod fără precedent. Concurența pentru resurse, influență și hegemonie regională alimentează un climat de tensiune și incertitudine la nivel global. În același timp, există și un sentiment de neliniște și frustrare în rândul unor state și grupuri care se simt marginalizate sau amenințate de puterile dominante.
Sub aceste circumstanțe, cei care dețin controlul asupra resurselor și influenței geopolitice sunt tentați să își folosească această poziție privilegiată pentru a-și avansa propriile agende și interese. Un conflict major ar putea servi drept oportunitate perfectă pentru acești actori de a-și consolida puterea și de a-și impune viziunea asupra lumii.
