PNL și PSD se războiesc în problema drumului expres Bacău – Piatra Neamț, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă că pune bețe în roate proiectului.
Senatorul Răzvan Cuc a lansat o serie de critici împotriva directorului CNAIR, acuzându-l de declarații confuze și eronate legate de proiectul Drumului Expres Piatra Neamț – Bacău. Criticile au fost exprimate în contextul unei dispute politice între PNL și Consiliul Județean Neamț referitoare la blocarea sau întârzierea proiectului.
„Directorul CNAIR a făcut o serie de declarații confuze, eronate și trunchiate referitoare la Drumul Expres Piatra Neamț – Bacău”, spune Răzvan Cuc.
„Pe drumul expres Piatra-Neamț – Bacău suntem foarte avansați cu studiul de fezabilitate, într-o lună finalizăm și vom avea și acordul de mediu. Apoi aprobăm indicatorii și demarăm procedura de execuție”, a declarat săptămâna trecută directorul C.N.A.I.R., Cristian Pistol.
„Aflăm că studiul de fezabilitate al acestui proiect va fi depus într-o lună în condiții în care studiul de fezabilitate a fost depus pe data de 5 aprilie, deci luna aceasta! Declarația domnului director Pistol de la sediul PNL mă face să cred că acest drum urmează să aibă același parcurs ca și DN 15 Bicaz – Poiana Largului, unde lucrările au fost blocate de PNL timp de doi ani. Oare ce vor liberalii: să-l blocheze sau să-l oprească? Studiul a fost depus, hai să dăm drumul la proiectare și execuție!”, a mai spus senatorul Răzvan Cuc.
Disputa pare să fie una politică, întrucât PNL se războiește cu CJ Neamț, pe care l-a acuzat că blochează drumul expres. „Este de neînțeles cum un om care vrea să fie președintele Consiliului Județean (mă refer la domnul George Lazăr de la PNL) crede că studiul de fezabilitate a fost făcut de Consiliul Județean Neamț!… Acesta a fost atribuit de Ministerul Transporturilor unei firme private, iar Consiliul Județean a ajutat cu tot ce a fost nevoie la acest proiect început de PSD încă din 2019. Președintele PNL Neamț nu a vrut atunci să sprijine proiectul, iar acum dezinformează cu mult tupeu”.
Anterior, președintele PNL Neamț declarase că, după ce candidații partidului vor câștiga alegerile la Primăria Piatra Neamț și la CJ Neamț, se vor face toate demersurile legale și necesare pentru a face achiziția studiului de fezabilitate iar acest proiect să se materializeze.