Voi deschide prezentarea ediţiei pe luna martie a prestigioasei reviste de cultură ATENEU, al cărui prim număr apare în Bacău acum aproape un secol, sub conducerea lui Grigore Tabacaru şi George Bacovia(centenarul va fi marcat în 2025, anul acesta se vor sărbători 60 de ani de la tipărirea primului număr din noua ediţie – august 1964, iniţiată de scriitorul Radu Cârneci), cu recenzia volumului „Scrisori către un redactor” – vol. 2, de Constantin Călin, semnată de criticul Adrian Jicu. Voi răspunde şi la o eventuală întrebare, de ce?
Acest volum, la fel ca şi primul, apărut acum nouă ani, redă, prin corespondenţa scoasă la lumină, o parte importantă a istoriei revistei, o altă epocă, marcată de alţi oameni de cultură, scriitori, critici, directori de reviste şi de instituţii de cultură, colaboratori ai revistei Ateneu, care, în anii aceia, schimbau informaţii, opinii şi întreţineau legături de colaborare şi prietenie prin intermediul scrisorilor, tocmai de aceea, cred, Adrian Jicu îşi intitulează recenzia „Scrisori dintr-o altă lume”.
Din respect pentru semnatarii acelor scrisori, pentru conţinutul lor, multe, foarte multe fiind considerate adevărate şi valoroase documente de istorie literară, Constantin Călin păstrează aceste epistole şi, după mulţi ani, le redă a doua viaţă, publicându-le în cele două volume. Şi nu pot să închei scurta prezentare fără a cita din recenzia semnată de Adrian Jicu, care reţine pentru istorie şi public: „Scrisorile incluse în acest volum nu-i definesc doar pe expeditori, ci, într-o măsură semnificativă, îl creionează şi pe destinatar.
Plasată sub semnul datoriei, publicarea corespondenţei devine, indirect, o pledoarie pro domo. Un (auto)portret al redactorului la senectute. Un redactor dintr-o altă epocă, un senior ajuns la momentul bilanţului, când îşi drămăluieşte ceea ce numea, în primul volum (din 2014), „unul dintre bunurile rămase de pe urma celor peste trei decenii în care am fost redactor”.
Un redactor care priveşte în urmă fără mânie şi fără părtinire, valorificând miile de scrisori adunate de la cei peste 400 de parteneri de dialog.” 400 de scriitori, mii de scrisori, în peste 1000 de pagini, pagini de literatură, mărturii, confesiuni, drame, astfel că cele două volume, apărute la Editura BABEL, adevărate fresce ale unui alt timp, împreună cu formidabilul „Dosarul Bacovia” (vol. I,II,III), premiat de Academia Română, vor fi aşezate de critica literară pe raftul de aur al literaturii române, fiind semnate de profesorul, criticul, istoricul literar Constantin Călin, un „redactor” strălucit al timpului său.
Mai citim în ediţia cu numărul 655 a Ateneului o „Lecţie de literatură a Doinei Ruşti”, semnată de Sebi Şufariu, o excelentă cronică – reportaj „Oedip”, de Marius Manta, „Un Maigret al arhivelor (ne)sentimentale” – Ion Dinvale, Doina Cernica – „Ram de crini pe cerul negru străluminos al artei”, „Nefireasca perfecţiune” – Carmen Mihalache, Constantin Gherasim, cu „Jocul civilizaţiei digitale”, acelaşi atent şi neobosit observator Constantin Călin: „Între breviar şi jurnal”, Leo Butnaru – „Doi poeţi la Veneţia: Alecsandri şi Brodski”, Ion Fercu – „Am învăţat să trăiesc acolo unde nimeni nu poate trăi”, Ionel Savitescu – „Impresii despre Sfânta Rusie” şi mă opresc la „Negarea sentimentelor”, de Violeta Savu.
