Viceprimarul Liviu Mirođeanu a anunțat astăzi că municipalitatea a demarat un amplu proiect de îmbunătățire a peisajului urban prin eliminarea cablurilor suspendate și modernizarea sistemului de iluminat în oraș. Declarând că una dintre cele mai inestetice probleme urbane o reprezintă cablurile și firele suspendate sau întinse în jurul stâlpilor de iluminat, viceprimarul a subliniat necesitatea găsirii unor soluții tehnice inovatoare pentru remedierea acestei situații.
Potrivit declarației sale, un total de 134 de stâlpi vechi, din beton și considerați inestetici, au fost deja îndepărtați de pe domeniul public, fiind înlocuiți cu stâlpi și corpuri de iluminat moderne. Această schimbare a avut un impact vizibil pe străzile Alunului, Venus, 22 Decembrie, Primăverii, Logofăt Tăutu, Martir Horea, Martir Cloșca, Bicaz și Metalurgiei, unde cablurile operatorilor au fost îngropate, iar zonele arată mult mai bine acum.
Proiectul de modernizare va continua pe Calea Republicii, străzile Garofiței și Aleea Parcului, iar apoi se va extinde în cartierul Bistrița Lac. Această inițiativă este parte a eforturilor administrației locale de a îmbunătăți calitatea vieții în oraș și de a crea un mediu urban mai plăcut și mai estetic pentru locuitori.