Acum câteva luni, europarlamentarul Minodora Cliveti a cerut Comisiei Europene o solutie in cazul cadrelor medicale care sunt scolarizate in România pe banii statului si isi cauta ulterior de lucru in alte state ale Uniunii Europene, cauzând astfel o gaura in spitalele care pierd personalul medical specializat. Comisia Europeana a precizat ca aceasta problema constituie “o provocare pe plan social si al ocuparii fortei de munca”. Institutia europeana sugereaza „colaborarea intre statele membre, organizatiile internationale si profesionale din domeniu si schimbul de bune practici intre statele membre cu privire la strategiile de recrutare si retinere a fortei de munca”, se arata raspunsul remis europarlamentarului român.