26 decembrie 2024

Noua lege desființează pensionarea anticipată pentru cei care au lucrat în orașe poluate

Noile modificări legislative în domeniul pensiilor au stârnit controverse și neliniști printre cei care au lucrat în medii poluate și se așteptau să beneficieze de pensie mai devreme.

Potrivit noii Legi a Pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevederile care permiteau reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru cei care au lucrat în zone afectate de poluare au fost eliminate.



Pentru a beneficia de reducerea cu 2 ani a perioadei de muncă înainte de ieșirea la pensie, cei care au muncit în aceste zone ar trebui să se pensioneze înainte de 1 septembrie 2024, pe vechea lege a pensiilor.

Conform Monitorului Oficial nr. 832 din data de 10 septembrie 2020, Legea 201/2020 a modificat art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, anulând astfel această facilitate. Această modificare afectează în special persoanele care au locuit sau lucrat în zonele afectate de poluare cauzată de extracția, prepararea și arderea cărbunelui.

Într-o declarație recentă, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a clarificat că eliminarea acestei prevederi nu înseamnă că categoria de pensie anticipată a fost complet abolită, ci că se încearcă evitarea pensionărilor mai devreme din sistemul public de pensii.

Baciu a subliniat că cei care au un stagiu complet de cotizare de 35 de ani pot ieși la pensie mai devreme cu o penalitate de maximum 30%, în timp ce cei care au un stagiu de cotizare suplimentar față de cei 35 de ani pot ieși la pensie fără nicio penalitate.

Aceste modificări legislative au venit în contextul unui efort de conformare cu anumite condiții impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilități privind pensia anticipată, însă au generat îngrijorare printre cei care aveau așteptări legate de pensionarea mai devreme din cauza mediului de muncă dificil.

Prevederea cu privire la pensionarea anticipată a persoanelor care au lucrat în orașe afectate de poluare se aplica, în județul nostru, pentru cetățenii din orașele Bacău, Comăneşti şi Oneşti.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img