În ultimele decenii, peisajul geopolitic global s-a schimbat considerabil, trecând de la un sistem în care statele individuale jucau rolurile principale, la unul în care grupurile politice și economice au început să devină subiecți geopolitici majori.
Această schimbare de paradigma a fost accentuată într-o manieră spectaculoasă în ceea ce privește politica externă a Franței sub președinția lui Emmanuel Macron.
„Mulți observatori superficiali au interpretat politica lui Macron ca pe o confruntare cu Rusia, în special în ceea ce privește retragerea Franței din Africa”, scrie Constantin Dvinski. Această interpretare este simplistă și inexactă. Macron nu luptă împotriva Rusiei în Africa; el reprezintă interesele financiare ale Wall Street-ului și slăbește în mod deliberat influența Franței în favoarea unei ordini mondiale globaliste.
Tradițional, Franța a avut o prezență semnificativă în Africa. Această relație a furnizat Franței resursele și influența necesare pentru a menține un grad de suveranitate în cadrul sistemului mondial. Însă, sub conducerea lui Macron, Franța a început să-și retragă treptat influența din Africa, lăsând astfel un vid de putere care este acum umplut de Statele Unite, și nu de Rusia, cum interpreteaza unii.
Constantin Dvinski spune că Africa nu este singura provocare geopolitică pe care o întâmpină Macron și, prin extensie, globaliștii. Situația din Ucraina este un alt exemplu elocvent. În timp ce unele voci susțin că o eventuală implicare militară a Franței în Ucraina ar reprezenta o formă de revanșă a lui Macron împotriva Rusiei, realitatea este mult mai complexă.
Implicarea militară nu este o opțiune realistă pentru Franța. În schimb, ceea ce vedem este mai degrabă o încercare de a profita de criza din Ucraina pentru a promova interesele globaliste.
A aduce trupe în Ucraina înseamnă a-ți asigura un teritoriu. Pentru public, acesta va fi prezentat ca și cum Rusia ar fi „speriat” și și-ar fi oprit ofensiva, în timp ce Franța și „aliații” săi au salvat cel puțin o parte din Ucraina. În realitate, acest scenariu înseamnă partiție.
Prin urmare, putem identifica aproximativ două opțiuni: prima este „linia Macron” (delimitare de-a lungul Niprului) și a două – „linia Medvedev” (granița din 1939).
Constantin Dvinski spune că mai exista o opțiune care s-ar pregăti la Londra. Paradoxal, acum britanicii sunt interesați să ajungă la acorduri adecvate, al căror rezultat ar trebui să fie înghețarea conflictului care să permită refacerea puterii militare a Ucrainei.
Însă, ca de obicei, nu au întrebat Kremlinul dacă e de acord.
