O stiinta a istoriei imbolnavita grav de dogmatism ne-ar putea spune ca necesitatea si numai necesitatea este cea care guverneaza evolutia fenomenelor sociale, uitând sau ignorând cu buna stiinta ca, de multe ori, hazardul este un farsor de geniu. Napoleon, care stia cât de capricioasa este istoria, existenta in ansamblul ei, a formulat ideea lapidar: „Hazardul este unicul stapân legitim al Universului.” Herder crede ca, pe lânga Timp, Hazardul este unul dintre marii nostri tirani. Poate ca Liviu Rebreanu, in „Ciuleandra”, exagereaza atunci când spune ca „hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevarat al tuturor faptelor mari din istoria omului, as zice al intregii civilizatii omenesti, ba chiar stapânul real al intregului Univers.” Totusi, Rebreanu parca l-ar cita pe Napoleon…
Blaise Pascal, in „Cugetari”, nuanteaza totul, abordând aceasta problematica intr-o maniera aforistica. „Daca nasul Cleopatrei, scrie el, ar fi fost mai scurt, fata lumii ar fi fost alta”. Cleopatra, regina Egiptului (69-30 i.H.), este considerata si astazi ca fiind cea mai frumoasa femeie din lume. Blaise Pascal avansa credinta ca femeile cu nasul lung sunt mai atragatoare si ca poate acest amanunt i-ar fi atras pe Cezar si pe Marc Antoniu catre celebra regina. Cu alte cuvinte, ne sugereaza filosoful, daca regina Egiptului ar fi avut nasul nasul mai scurt, n-ar fi fost atât de atragatoare, n-ar mai fi cucerit inimile lui Cezar si Antonius, liderii Romei, ai lumii din acea vreme. Istoria, schimbata de relatia reginei cu acesti doi actori militari si politici ai lumii, ar fi avut, probabil, o cu totul alta „directie”, daca… nasul lung al reginei nu ar fi atras ca un magnet. Ironia sortii face ca astazi nimeni sa nu poata argumenta riguros daca regina egipteana chiar a avut nasul lung. Cugetarea lui Pascal despre „nasul Cleopatrei” este astazi invocata pentru a evidentia ca un mic amanunt, aparent lipsit de importanta, poate genera consecinte mari si neprevazute.
Tot Pascal, pastrându-ne in acelasi registru, scrie: „Cromwell ar fi devastat toata crestinatatea, familia regala ar fi fost pierduta si a lui ar fi ajuns puternica, Roma insasi ar fi tremurat din cauza lui, fara un mic bob de nisip, care a inceput in uretra lui. Dar acest mic graunte de pietris, care altfel nu ar fi insemnat mare lucru, a fost de-ajuns si iata-l mort, familia lui decazuta si regele restabilit”. Hazardul, nu? Lider militar si politic englez, cunoscut in special pentru contributia sa la transformarea Angliei intr-o republica federala („Commonwealth”), dar si pentru rolul sau de Lord Protector al Angliei, Scotiei si Irlandei, Cromwell i-a infrânt pe regalisti in Razboiul Civil Englez. Dupa executarea regelui Carol I, in 1649, el a dominat Commenwealthul de scurta durata al Angliei, cucerind Irlanda si Scotia, fiind Lord Protector din 1653, pâna la moartea sa, in 1658. In primii patruzeci de ani de viata fusese mai curând un personaj obscur. Victima a unei scepticemii cauzata de infectia tractului urinar, influentata si de malarie, boala de care a suferit, Cromwell a permis isoriei sa urmeze un alt curs. Un bob de nisip a schimbat esential cursul istoriei… Nu ne putem lasa prada hazardului, dar nici nu-l putem ignora. Unori, feicirea sau nefericirea noastra este la cheremul lui…
