Izbucnită în partea de nord a Moldovei, răscoala ţăranilor din anul 1907, s-a extins cu mare rapiditate în judeţele Botoşani, Dorohoi, Suceava, Neamţ, Roman, Iaşi, Tutova, Tecuci, Bacău, Putna, în cele ale Munteniei şi Olteniei, nu fără a provoca puternice ecouri în rîndurile locuitorilor Transilvaniei şi Bucovinei, în părţile Bacăului, unde marea proprietate stăpînea mai mult de 230.000 ha pămînt din 411.318,90 ha. cît avea întregul judeţ, răscoalele ţărăneşti s-au manifestat în mod necoordonat şi cu o intensitate diferenţiată.
Lipsiţi de pămînt, exploataţi şi înşelaţi de moşieri sau arendaşi, amăgiţi de primarii, secretarii comunelor, jefuiţi de perceptori, constrânşi de jandarmi să presteze muncile şi obligaţiile asumate sub ameninţarea foamei şi ruinării gospodăriilor proprii, locuitorii satelor din judeţ s-au răsculat pentru a obţine mijloacele de existenţă necesare, înlăturarea nedreptăţilor la care erau supuşi, inculturii, misticismului şi bolilor care făceau ravagii în rîndurile lor.
Semnalul agitaţiilor ca şi al răscoalelor însăşi l-au dat locuitorii din aşezările : Buhuşi, Costişa, Valea lui Ion, Blăgeşti. în zilele de 4 şi 5 martie 1907 „locuitorii, agricultorii, locuitorii de profesie plutaşi“ din Buhuşi, extrem de agitaţi şi revoltaţi, întîlnindu-se cu răsculaţii din Costişa au început să devasteze proprietăţile exploatatorilor. Chiar de la prima întîlnire cu armata, 5 martie, răsculaţii adresau soldaţilor chemarea de a nu trage asupra cetelor de nemulţumiţi deoarece ei luptă ,pentru a le da şi lor pămînt“.
La 6 martie 1907, Buhuşul a cunoscut manifestarea deplină a spiritului revoluţionar al ţăranilor de acolo şi al celor din Costişa. în seara aceleeaşi zile, ţăranii din Valea lui Ion, în unire cu cei din Blăgeşti, atacau conacul arendaşului Lascarache.
Miercuri, 7 martie, la Valea lui Ion au căzut primele victime ale represiunii ordonate de burghezo-moşierime : 6 morţi şi mai mulţi răniţi. Cruzimile petrecute la Valea lui Ion nu înspăimântă ţărănimea judeţului. In zilele următoare agitaţiile s-au extins în satele aflate pe moşia Fîntînele. Locuitorii din Iemeiuşi, Gîrleni, Mărgineni, Bereşti-Bistriţa, Lespezi, Ciumaşi, Racova îşi manifestă dorinţa de a intra în stăpînirea pământului aflat în proprietatea unuia dintre cei mai mari moşieri din cuprinsul judeţului şi nu se împrăştie decît odată cu venirea armatei, a prefectului şi procurorului.
Răscoala a izbucnit cu o deosebită intensitate la Comăneşti şi Brusturoasa unde inspira „mari temeri“ deoarece era cunoscut spiritul revoluţionar al ţăranilor aflaţi pe proprietăţile lui Ştirbei şi Ghica. Cu mult curaj s-au revoltat ţăranii din Bereşti-Tazlău, Strîmba, Cleja, Somuşca, Leca, Luizi-Călugăra, Valea Seacă, Parincea, Plopana ca şi unele aşezări de pe Berheci sau Trotuş.
La Buciumi şi Răcăuţi, ţăranii au folosit mijloacele tradiţionale de mobilizare şi organizaare , trîmbiţa şi clopotul bisericii. Cu „ochii ieşiţi din orbite, vineţi la faţă, disperaţi cu desăvârşire“ răsculaţii din Răcăuţi şi Bucium, după ce au silit pe preot să tragă clopotele, într-un număr considerabil s-au dus la primărie, unde „au făcut manifestaţie silind administraţia să trimită ministrului o telegramă prin care cereau să li se dea pămînt. în timpul demonstraţiilorde la primărie ţăranii strigau „pămînt sau moarte“ pentru că nu mai puteau îndura starea în care fuseseră aduşi de proprietari şi reprezentanţii administraţiei de stat.
Ei acuzau pe preoţi pentru darea în antrepriză a luminărilor, pe învăţători pentru amenzile şcolare, organele de stat erau acuzate de neascultarea dorinţelor şi nevoilor lor, administraţiei moşiei Oneşti i se reproşa ridicarea arenzii pământului şi a imaşului pentru vite. Taxa de 5 lei era apreciată de răsculaţi“ ca o mare plagă căzută asupra lor“.
Răsculaţii nu s-au liniştit decît după venirea armatei. In cuprinsul judeţului Bacău flăcările răscoalei din 1907 s-au extins cu o rapiditate uimitoare de la Buhuşi pînă la Podu-Turcului, de la Brusturoasa şi Comăneşti pînă la Plopana. Ţăranii în marea lor luptă dusă împotriva exploatatorilor şi jefuitorilor n-au fost singuri.
Muncitorii de la Buhuşi şi Comăneşti, învăţătorii mai multor sate, elevii şcolilor din Bacău şi unii preoţi s-au alăturat revoltaţilor. Exploatatorii şi-au dat mina, au forţat armata, pe unii reprezentanţi ai bisericii, pe slujitorii şcolii să participe efectiv „la liniştirea satelor“, chiar dacă aceasta s-a făcut cu preţul multor vieţi omeneşti şi nerezolvarea mult discutatei probleme agrare.
S-au scurs 7 decenii de la marea răscoală din 1907, eveniment ce „a dezvăluit marile energii revoluţionare ale ţăranilor“, dar în viaţa satului românesc, prin politica iniţiată şi înfăptuită de Partidul Comunist Român, s-au petrecut fenomene de o mare însemnătate care au schimbat radical modul de viaţă şi gîndire al celor ce fac să rodească ogoarele României socialiste. D. Z.
Ateneu martie 1977