În urmă cu 20 de ani, în ziua de 1 Martie, de Mărțișor, se înființa Romfilatelia, unica societate desemnată de Guvernul României în emiterea mărcilor poștale românești.
În acest an, în ziua de vineri, 1 Martie, Romfilatelia va introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Ziua Mărțișorului, alcătuită din 4 timbre (cu valorile nominale de 4 lei, 5 lei, 6 lei și 13 lei), 1 plic „prima zi” și un produs special în tiraj limitat, inedite mărțișoare filatelice pentru toți prietenii timbrului românesc.
Emisiunea de mărci poștale dedicată ,,Sărbătoririi Primăverii” prezintă patru imagini stilizate ale unor păsări exotice, metamorfozate în mărțișoare. Elementele de simbol atașate imaginii păsărilor criptează mesaje care vor să transmită iubire, urări de sănătate și fericire, dragoste, noroc etc.
Șnururile alb-roșu definesc cu claritate noțiunea de mărțișor, amintind tuturor bărbaților momentul sărbătoresc de a fi alături de mamele, soțiile, prietenele și colegele lor, în ziua de 1 martie, cu ,,un zâmbet, o floare” și bineînțeles, cu un mărțișor tradițional.