28 noiembrie 2024

Firmele bacauane cad ca popicele

2012 s-a terminat prost, 2013 a inceput catastrofal

Dar si sfârsitul anului 2012 le-a adus aceasta veste trista câtorva sute de angajati de la alte firme din judet. Conform proiectelor de concediere colectiva, care se gasesc la ITM Bacau, 4 societati comerciale au decis sa disponibilizeze mare parte dintre salariatii lor, in cursul lunii decembrie 2012 ori la inceputul lui ianuarie 2013. Confer Group a anuntat ca in decembrie disponibilizeaza 100 de salariati din 144, existenti, Lafor Service, 43 dintre cei 60 pe care ii avea, iar Elleuno, 25 din 79. La rândul ei SC Combac SA a depus in decembrie un proiect de concediere in care se mentioneaza ca 67 de salariati dintre cei 79 vor fi trecuti in somaj din 11 ianuarie. Toti cei care au fost ori urmeaza sa fie concediati vor fi inscrisi la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) si vor beneficia de indemnizatie de somaj. Dar acest ajutor va fi mult mai mic decât veniturile salariale pe care le-au avut. Indemnizatia de somaj reprezinta 75 la suta din indicatorul social de referinta, adica 375 lei, la care se adauga, in functie de vechimea in munca, intre 3 si 10 la suta din veniturile salariale obtinute de catre somer in ultimele 12 luni de activitate.



Potrivit Codului Muncii, se considera concediere colectiva atunci când sunt disponibilizati intr-o perioada de 30 de zile cel putin 10 salariati din 20-100 existenti, 10 la suta din 101-300 sau macar 30 din minimum 301 de angajati. Dupa consultarea si negocierea cu sindicatele, angajatorul are obligatia sa depuna proiectul de concediere colectiva si la ITM, si la AJOFM, inainte cu 30 de zile de la emiterea deciziilor de disponibilizare. Cei concediati au dreptul ca in termen de 45 de zile calendaristice de la data intrarii in somaj sa fie reangajati cu prioritate pe postul reinfiintat in aceeasi activitate. Ei trebuie sa fie anuntati in scris despre aceasta si sa-si exprime la fel consimtamântul, in termen de 5 zile calendaristice. Daca au depasit acest termen ori au refuzat postul oferit, atunci angajatorul va putea incadra alta persoana pe locul de munca respectiv. (Elena Tintaru)

Salariatii World Machinery Works nu si-au luat salariile de luni de zile

WMWO delegatie formata din reprezentanti ai angajatilor societatii, condusa de liderul de sindicat, au fost in audienta la prefectul Claudiu Serban. Problema stringenta care s-a discutat este plata salariilor, dar si mai important este ca societatea sa-si continue activitatea astfel incât cei 230 de angajati sa nu ramâna someri. „Societatea are un profil care este unicat in tara. Interesul nu este ca aceasta sa se inchida. Problema cea mai mare este ciclul lung parcurs de la prima piesa care se face pâna la livrarea masinilor, care nu permite plata salariilor cu ritmicitate”, a explicat liderul CNSLR Fratia, Gheorghe Huluta, prezent la discutii. Societatea inregistreaza pierderi incepând din 2010 si ar avea nevoie de lichiditati care sa-i permita plata constanta a salariatilor. „Am avut o discutie cu cei din conducerea societatii care au spus ca vor face eforturi pentru a achita salariile. Sunt sceptici, deoarece nu sunt bani”, a mai spus Huluta. Ceea ce ar avea nevoie World Machinery Works este un sprijin si din partea statului, motiv pentru care a fost redactat un memorandum care va ajunge la ministrul Economiei, Varujan Vosganian, dar si la parlamentarii de Bacau. Societatea a fost infiintata in 1971 si are actuala denumire din 1998. Profilul sau il reprezinta prelucrarile universale si grele, tratament termic, controlul calitatii, confectii metalice, sudura, sablare, ambalare. 95 la suta din actiunile firmei sunt detinute de Gabriel Cârciumaru. Clientii societatii sunt din toate colturile lumii, in trecut WME livrând masini unelte catre Rusia, Mexic sau India. (Andreea Gavrila)

Datoriile asfixiaza SC “Masini Unelte” Bacau

Procedura de insolventa declansata impotriva Societatii Comerciale “REM Masini Unelte Bacau” intra astazi intr-o noua etapa, odata cu scadenta pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor. Calendarul stabilit prin deschiderea insolventei a mai presupus inscrierea tuturor creditorilor societatii la masa credala pâna la data de 27 decembrie, un termen limita pentru afisarea tabelului defintiv al creantelor (01.02.2013), precum si termenul pentru sedinta adunarii creditorilor (24.01.2013). Societatea bacauana a intrat in procedura de insolventa prin decizia Tribunalului Bacau, din 7 noiembrie 2012. Firma raportase pentru anul 2011 o cifra de afaceri de circa 21 milioane de lei si pierderi de circa 5,3 milioane lei, dupa ce in anul anterior avusese un profit net de circa 85.000 lei, la o cifra de afaceri ceva mai mare de opt milioane lei. Datoriile totale ale firmei sunt in prezent de aproape 105 milioane lei. Anterior declansarii insolventei firmei din Bacau, filiala sa din Negresti-Oas a intrat in procedura simplificata de faliment. “REM Masini Unelte Bacau” mai are circa 50 de angajati. (Ovidiu Pauliuc)

Situatie critica la RAFO Onesti

rafo-onestiDupa ce in toamna anului trecut s-au facut auzite mai multe zvonuri prin care se vehiculau variante de repornire a RAFO, zilele trecute s-a produs si un lucru concret, ce aduce o mare intristare si deruta in rândul rafinorilor de la Borzesti. Administratia RAFO a notificat Agentia Judeteana a Fortei de Munca si Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau asupra faptului ca societatea va disponibiliza un numar de 700 de salariati. Aceasta hotarâre vine dupa o alta prin care un numar de 600 de rafinori au fost trimisi in somaj tehnic, de care ei beneficiaza pâna in ziua de 1 februarie 2013. Referitor la aceasta situatie critica de la RAFO SA, George Plaieseanu, viceliderul Sindicatului „Rafinorul”, ne-a declarat: „Administratia RAFO si-a exprimat intentia disponibilizarii a 700 de salariati ai societatii, insa saptamâna viitoare vor avea loc discutii cu conducerea sindicatului asupra masurilor care vor fi luate. Disponibilizarea muncitorilor este cauzata de lipsa resurselor financiare, ce duce la restrângerea activitatii in aceasta societate comerciala”.
Mentionam ca numarul actual al salariatilor de la RAFO este in jur de 920. Demn de remarcat este faptul ca in luna decembrie a anului 2012, când conducerea Sindicatului „Rafinorul” a trimis un memoriu administratiei RAFO cu situatia critica in care se zbate societatea, liderul de sindicat Ion Marian a propus printr-o scrisoare deschisa premierului României, Victor Ponta, reactivarea proiectului privind realizarea unui complex petrochimic national. In opinia lui Ion Marian acest complex ar putea ingloba societatile comerciale RAFO, Chimcomplex (ambele de la Borzesti), Arpechim Pitesti si Oltchim Râmnicu-Vâlcea, insa propunerea mentionata a ramas fara niciun ecou. (Ion Moraru)



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014