23 noiembrie 2024

Duminica a III-a din Postul Mare (B)

Evanghelia duminicii a III-a din Postul Mare ne prezintă relatarea alungării negustorilor din Templu, care a avut loc în contextul sărbătorii Paștelui iudeilor, după cum ne relatează sfântul evanghelist Ioan (In 2,13-25).
Cu ocazia acestei sărbători, la Templul din Ierusalim mergeau zeci de mii de persoane și aduceau ca jertfă mii de animale, în mod deosebit miei. De asemenea, cei care mergeau în pelerinaj la Templu plăteau și un tribut, pentru care puteau folosi doar monedele templului. Acestea sunt motivele pentru care erau prezenți schimbătorii de bani și vânzătorii de animale.
Din păcate însă, Templu risca să devină un loc de negustorie, un loc de câștig, deși menirea lui era alta. În toate culturile, templul era locul întâlnirii omului cu divinitatea, dar și centrul în jurul căruia se organiza viața societății. În mod simbolic, Templul reprezintă lumea valorilor care stau la baza unei societăți.
De aceea, ne putem întreba: noi după ce ne ghidăm viața, pe ce valori o clădim? Ce se află astăzi în centrul localităților noastre? Avem piața, avem centrele comerciale. În timpul lui Isus se făcea din Templu un loc de negustorie; astăzi locurile de negustorie s-au transformat în temple. Nu putem putem spune că nu mai avem temple astăzi; ele există: sunt acele locuri în care se fac afaceri. Unde merg cei mai mulți oameni duminica sau în timpul liber? Dumnezeu a fost înlocuit de lucruri.
Isus a intrat cu biciul în Templu, care era casa Tatălui său, pentru că oamenii l-au transformat în loc de negustorie. Dacă Isus ar intra astăzi în locurile de negustorie care pretind că sunt dumnezeu, cum s-ar comporta?
Evanghelistul Ioan prezintă purificarea Templului la începutul activității publice a lui Isus, provocându-ne să ne întrebăm care este imaginea pe care noi ne-am format-o despre Dumnezeu și despre Templul său.
Imaginea pe care o avem despre Dumnezeu, o avem și despre oameni. Dacă îl vedem pe Dumnezeu ca pe un tiran, care ne poruncește, atunci și noi vom dori să fim la fel, stăpâni peste alții și să controlăm totul. În schimb, dacă înțelegem că Dumnezeu este unul care slujește și își dă viața din iubire, atunci și omul care slujește, care știe să iubească, să se dăruiască, să ierte, va fi împlinit. Modul nostru de a ne raporta la Dumnezeu ne ajută să înțelegem ce fel de oameni suntem.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014