26 decembrie 2024

SERGIU SECHELARIU ATRAGE ATENȚIA! SĂ PUNEM STOP RISIPEI DIN BANUL PUBLIC!

(I) „GROAPA POLIVALENTĂ”

REPORTER: Azi vom discuta despre un alt proiect eșuat,  „GROAPA POLIVALENTĂ”.  D-le Sergiu Sechelariu, ce părere aveți, era necesară o asemenea investiție?



Sergiu Sechelariu: Am să vă explic în cunoștință de cauză cum se abordează o investiție în mod profesionist.  Sunt două condiții obligatorii înainte de a începe o investiție: 1. NECESITATEA INVESTIȚIEI Este necesară, este oportună această investiție?  Și 2. FINANȚAREAAi finanțare pentru această investiție?  Dacă ai îndeplinite aceste două condiții, poți trece mai departe la realizarea proiectului.  Această investiție nu era absolut necesară pentru un oraș ca Bacăul. Dimensiunea acestei săli, așa cum a fost propusă nu se justifică deoarece populația orașului nostru este de ani de zile pe un trend descendent.  Activitățile sportive, sporturile de echipă în general nu au mai fost susținute, astfel încât acum nu prea participăm la competiții la care să avem 15000 de spectatori în sală. Datorită ineficientelor administrații din ultimii 20 ani, orașul nostru nu s-a mai dezvoltat din punct de vedere economic, motiv pentru care activitatea sportivă nu prea are susținere financiară.  Această investiție nu se justifică în contextul actual.

REPORTER:  Domnule Sergiu Sechelariu, știu că vă pricepeți la investiții, totuși s-au cheltuit niște bani până acum cu această groapă. Explicați, vă rog, ce s-ar fi putut face cu acești bani?

Sergiu  Sechelariu: În această groapă, în  ultimele trei administrații respectiv  STAVARACHE, NECULA ȘI VIZITEU s-au aruncat 2.400.000 euro. Ba mai mult, acum se propune aruncarea a încă unui milion de euro în această groapă, tot din banii noștri, pentru consolidarea malurilor. Orașul nostru are  alte priorități. Acești  3.400.000 euro i-am fi putut investi în școli, creșe, grădinițe, drumuri, spații de recreere, parcuri. Cu acești bani puteam accesa fonduri europene nerambursabile de până la 35.000.000 euro, ca participare în proiecte. Această investiție a fost concepută de neprofesioniști iar rezultatul se poate vedea cu ochiul liber.

REPORTER: D-le Sergiu Sechelariu ați fost în teren, ce ați constatat la fața locului?

Sergiu  Sechelariu: Ceea ce mă intrigă foarte tare este faptul că am găsit în zona gropii, materiale de construcții foarte bune, noi, care puteau să aibă utilitate în lucrările actuale și nu aruncate la gunoi amestecate cu alte deșeuri. Sunt acolo zeci de tone de pavele și borduri noi, care ar fi trebuit să fie utilizate în lucrările recente de reamenajare. Nu înțeleg de ce s-au cumpărat alte pavele noi, dacă aveam posibilitatea să le folosim pe acestea.  Consider că aceasta este o bătaie de joc față de banul public, față de cetățeni. Ba mai mult această groapă a devenit o problemă serioasă pentru mediul  înconjurător. Multe deșeuri amestecate cu gunoi, cu materiale de construcții bune, arată iresponsabilitatea administrației, e clar că nu le pasă de banul public, de mediul înconjurător, de noi cetățenii acestui oraș.

REPORTER: Ce mesaj transmiteți băcăuanilor dvs.?  

Sergiu  Sechelariu: Personal în activitatea mea, împreună cu echipe de profesioniști am conceput, coordonat și finalizat proiecte naționale mult mai mari decât acesta:  Locuințe ANL, săli de sport, locuințe pentru medici, Autostrada București-Constanța, drumul supralărgit București-Iași sunt doar câteva din proiectele concepute și finalizate în mandatul meu de Secretar de Stat. Acum sper că mă înțelegeți de ce sunt foarte indignat când văd cât de iresponsabil se cheltuiesc banii noștri, fără nici o utilitate. Vedeți și dvs. ce rezultate sunt după trei administrații de neprofesioniști.  Am mai spus-o și o repet: EXPERIENȚA FACE DIFERENȚA! Ne dorim un oraș ca Oradea, Cluj, Brașov,  sau un oraș mediocru în care apa este încă o problemă? Cred că de noi depinde ce vrem.

(II) STADIONUL MUNICIPAL

Domnule Sergiu Sechelariu, cu privire la Stadion ne regăsim în aceeași situație după încă alți 4 ani. Ce credeți, care sunt cauzele unei asemenea nereușite?

Sergiu Sechelariu: Nu trebuie mult  să ne dăm seama că votul băcăuanilor a fost acordat în mod eronat pentru cei care au păcălit electoratul cu promisiuni nerealizabile. Azi avem în continuare, un stadion degradat, lăsat în paragină datorită incompetenței și a unor interese imobiliare ascunse. Dacă băcăuanii vor avea  încredere în mine, le promit că vom avea iarăși stadion funcțional în Bacău. ONOAREA a fost pentru mine întotdeauna pe primul loc și nu promit ceea ce nu aș putea onora.

REPORTER: La un moment dat s-au încercat câteva demersuri în acest sens, un studiu de fezabilitate, se propune un buget, ce părere aveți, se justifică suma propusă, sunt șanse de a obține banii? 

Sergiu  Sechelariu: Sunt indignat de aberațiile care ni se prezintă de către administrația actuală. Se propune o investiție de 120.000.000 euro pentru stadion la Bacău. Mai precis, 6000 euro va costa un loc pe stadion, cel mai scump din Europa. Neexistând  sursă de finanțare, administrația comandă încă un studiu de 50.000 euro care să ne spună de unde am putea obține finanțare!? O altă dovadă că banii băcăuanilor sunt cheltuiți iresponsabil.

 

(III) PASARELA

REPORTER: Ce părere aveți de lucrarea de la PASARELĂ?

Sergiu Sechelariu: Referitor la lipsa de profesionalism o regăsim acum la piciorul pasarelei, unde pânza freatică este foarte sus și creează probleme constructorului, ducând la întârzieri în execuție, riscând pierderi de fonduri nerambursabile, așa cum s-a întâmplat la Insula de agrement unde am pierdut cca 2.400.000 euro. Personal în acea zona a pasarelei, am construit în anii 90 clădiri de cca 40 m, Clădirea SIF Moldova si Universitatea George Bacovia, clădiri care nici până azi nu au avut probleme. Acolo se știa că există o albie veche și pânza freatică trebuia luată în calcul de constructor dar si de proiectant, astfel încât să nu creeze întârzieri în execuție. Să fiu înțeles , nu mă lupt cu foștii primari , nici cu actualul, nu am nimic cu ei, dar nu au făcut nimic în ultimii ani pentru orașul nostru, motiv pentru care personal vreau si voi lupta pentru ca acest oraș si pentru băcăuani. Promit ca acest oraș va arata ca cele din vestul țarii.

EXPERIENȚA FACE DIFERENȚA!
ÎNTOTDEAUNA BACĂUL !

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img