24 noiembrie 2024
ContrasensInterviul lui Tucker Carlson

Interviul lui Tucker Carlson

Lumea liberă, care-l ține în detenție de mai mult de un deceniu pe Julian Assange, s-a ofuscat că un jurnalist american, dat afară pentru că nu se conformase solicitărilor cenzurii, a îndrăznit să meargă la Moscova să-i ia un interviu lui Vladimir Putin. Lideri de opinie, autorități statale și jurnaliști galonați au răcnit la unison că e crimă de les-majestate, că nu e posibil așa ceva, că e propagandă pe pâine, monșer! Iar asta a venit de la unii care și-au făcut o carieră luând interviuri unor dictatori, ca să nu mai vorbim de propagandiștii recunoscuți care strigă, acum, „iată, hoțul!”.

Dacă o să mă întrebați pe mine, interviul cu Putin nu o să aducă nimic spectaculos, nici măcar la nivelul investigației lui Hersh, care a semnalat cine a aruncat în aer conductele de gaz. Ceea ce a spus Putin în ultimii doi ani am aflat grație unor aplicații interesante, care nu au fost supuse cenzurii instaurate de „lumea liberă”. Cine a vrut să știe, a știut; dovadă că sunt pline forumurile online de români care cunosc argumentele rusești cu privire la război și, în măsura în care își revin după ce sunt blocați de programele-sentinela cu misiune de cenzură ale rețelelor de socializare, le prezintă în discuții.



Și cred că în întreg Estul este aceeași situație. Pentru că Estul a cunoscut cenzura în nenumăratele sale forme în ultimul secol. Cenzura de dreapta, cenzura de stânga, mai cu perdea sau, dimpotrivă, cât se poate de contondentă. Estul și-a format un reflex condiționat să nu accepte ceea ce-i spun sursele oficiale; își ia dreptul de a se îndoi de informația livrată de autorități și încearcă să citească printre rânduri.

Probabil, interviul va fi așteptat mai mult în Occident, unde publicul nu are reflexele anti-totalitare create și unde autoritatea Guvernului se întinde mult mai mult. Și unde a fost posibil ca prin cenzură și manipulare să se creeze iluzia că Occidentul câștigă războiul cu Rusia.

Problema cu nebunia din ultimele zile în care diverse autorități au încercat să-l pedepsească pe Tucker Carlson pentru că și-a făcut datoria de jurnalist este că a atras și mai mult atenția asupra acestei situații. Toată zarva asta a fost cel mai bun instrument de marketing pentru interviu și mă întreb uneori dacă nu cumva asta s-a și urmărit. Deh, deformație de estic care s-a învățat să sufle și-n iaurt…

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014