Un nou inceput
In aceasta perioada, elevii de la seral, fie ei pe ruta progresiva, fie pe cea directa, sunt in focul examenelor. Conform calendarului stabilit prin Ordinul ministrului Educatiei, Inspectoratul Scolar a organizat mai multe serii de teste, in liceele care scolarizeaza astfel de elevi. Multi dintre ei sunt oameni maturi, care lucreaza in câmpul muncii sau care isi cresc copiii acasa.
In liceele in care invata elevii la seral se desfasoara, in aceasta perioada, examenele de evaluare a competentelor profesionale. Pe 10 si 11 ianuarie, la centrele de testare de la Colegiul Tehnic „Letea” si Liceul Tehnologic Onesti, au trecut prin focul examenelor 43 de elevi de la profiluri mecanice si electrice. „Acum, examenul a fost pentru absolventii care au fost in an de completare seral, nivelul II. Odata ce au absolvit examenul, ei pot intra in clasele a XII-a, a XIII-a sau a XIV-a sau pot opta pentru angajare”, a explicat prof. Mioara Pruteanu, inspector scolar de specialitate discipline tehnice. La finalul acestor testari, elevii absolventi primesc si un certificat de calificare pentru nivelul de studiu pe care l-a terminat. In judetul Bacau sunt inscrisi la seral nu mai putin de 462 de elevi, multi dintre ei trecuti de anii adolescentei, care sunt deja in câmpul muncii si care au copii de crescut acasa. „Numai noi avem in jur de 300 de elevi seralisti. Dintr-un total de 13 clase la seral, trei clase sunt pe ruta progresiva. Orele pe care le fac sunt pe invatamânt normal, cu frecventa normala, pe un program de dupa-amiaza, de la 15.30 la 20.30, in fiecare zi de luni pâna vineri”, a declarat si prof. Viorel Coseraru, director Colegiul Tehnic „Letea”. Toti elevii de la seral sunt adevarate povesti de viata. Sunt niste elevi … mai mari, care, indiferent de vârsta, au luat-o de la capat. Sunt exemple pentru multi dintre noi. Oameni simpli, curajosi, siguri pe ei si pe tot ceea ce fac pentru viitorul lor, care si-au mai dat o sansa. Si au luat-o de la capat. Intr-un nou inceput.
„Spre sfârsitul lunii va intra in examen o noua serie de 27 elevi, de data aceasta de la invatamântul post-liceal nivel 3 avansat, de la Colegiul Tehnic de Comunicatii «N.V. Karpen», pentru specializarea maistru electrician centrale statii si retele electrice.”
prof. Mioara Pruteanu – insp. de specialitate ISJ Bacau
„Am inceput scoala pentru fiica mea”
Maricela Cirlan, casatorita Totu, are 31 de ani si tocmai a intrat in clasa a XII-a. A absolvit anul de completare cu brio, dupa ce a sustinut pe 10 ianuarie un proiect pe care l-a pregatit impreuna cu sotul ei. Si el este elev in aceeasi clasa. Au impreuna o fetita de 5 ani. „Pentru ea am inceput din nou scoala. Nu vreau ca atunci când va fi mare sa-i fie rusine cu mine si sa spuna ca mami are doar 10 clase”, ne spune. Lucreaza in confectii, ca gestionar de depozit. In 1999 a terminat Scoala de Arte si Meserii din Sibiu, unde se stabilise sora ei. E de loc din Dealu Morii, unde a facut si scoala gimnaziala. A revenit in Bacau, s-a angajat imediat, a luat primii bani munciti de ea. Anii au trecut, la 26 de ani s-a casatorit si a uitat de ea. Traia si muncea doar pentru fetita. Insa pe la 30 de ani, intr-o discutie cu prietenele ei, a aflat ca la scoala copiii sunt intrebati unde lucreaza parintii lor. „Am avut un soc. Deja imi imaginam ce o sa spuna micuta mea. Ca mama are 10 clase, iar tata e sofer pe TIR”, continua povestea. Imediat s-a inscris la seral. Ii este foarte greu. Ziua munceste, seara invata. Isi face temele constiincioasa, isi ajuta si sotul pentru ca el e mai mult plecat in curse, „dar când vine acasa numai asta face – invata impreuna cu mine”. Au invins prejudecatile, si-au luat inima in dinti, au cântarit bine ce este mai bine pentru viitorul lor si s-au hotarât sa o ia de la capat. Se viseaza asistenta medicala. „Si voi face si post -liceala pentru acest lucru. Dar mai intâi sa iau bacalaureatul”, spune hotarâta.
„Nu exista nu pot si nu vreau”
„Nimic nu este imposibil atunci când vrei. Daca lupti, sigur vei reusi. Nu exista nu pot si nu vreau”, ne-a marturisit sigur pe el si Daniel Cristi Anghel. La cei 24 de ani ai sai, este coleg de clasa cu Maricela, la Colegiul Tehnic „Letea”, ruta progresiva, profil electromecanic, utilaje si instalatii comerciale, electrocasnice din industria alimentara. Primul impact cu scoala, dupa 7 ani de pauza, recunoaste ca a fost „ciudat”, dar a trait in acelasi timp si un sentiment placut de implinire. A intrat in banca de clasa timid, avea impresia ca nu mai stie nimic din ce invatase pâna la 16 ani, când o problema de sanatate l-a tintuit la pat. Scoala gimnaziala, clasele I-VIII, a terminat-o la Smeeni – Buzau, iar clasele a IX-a si a X-a, la Grupul Scolar Agricol din aceeasi localitate. Ulterior viata lui a pornit pe alt drum. Din cauza unui accident stupid a fost nevoit sa intrerupa scoala. Când si-a revenit, avea deja 18 ani. Greutatile din familie l-au determinat sa-si caute de lucru. A muncit in constructii peste tot – in Buzau, in Ialomita, in Bucuresti. Apoi s-a inscris la Scoala de terapeuti din Tg. Mures, iar meseria noua l-a propulsat in Bacau, unde lucreaza ca maseur, la Centrul de Sanatate din Poduri. „Am vazut anuntul pe internet si am venit aici. Aici mi-am cunoscut si actuala sotie, pe Violeta”, spune. Povestea lui de dragoste frumoasa impresioneaza pe toti. Vorbea la telefon cu Violeta de trei ani, dar in tot acest timp nu s-au cunoscut fizic niciodata. In Bacau, la o petrecere, a recunoscut-o … dupa voce. „Ea este asistent generalist la Centrul de Transfuzie in Bacau. M-a incurajat sa-mi continui studiile si ma sustine in continuare sa-mi vad visul implinit”, mai adauga. Vrea sa lucreze ca informatician la o firma de calculatoare. De azi, 14 ianuarie, dupa o asteptata vacanta de sarbatori, va intra din nou pe bancile de la liceu. In clasa a XII-a.