24 noiembrie 2024
ContrasensRomânul dă cu cheatra în tabloul Europei

Românul dă cu cheatra în tabloul Europei

În numai opt luni, procentul românilor care au o părere proastă și foarte proastă despre Uniunea Europeană a crescut de la 21 la 33 la sută. Picajul ideii de UE se adâncește vertiginos, în vreme ce presa națională vede doar partea plină a paharului, sărbătorind faptul că 61 la sută dintre concetățeni încă mai văd conceptul cu ochi buni. Da, dar acum opt luni erau 68 la sută. Este interesant că imaginea negativă despre Uniunea Europeană nu s-a format, în general, la cei care au avut o părere bună anterior, ci la cei nehotărâți. Ar fi interesant de văzut și din ce medii provin noii eurosceptici, pentru că s-ar contura mai clar niște idei.

Și mai interesant, în aceste opt luni care au trecut între sondaje, procentul celor care consideră că României i-ar fi mai bine în afara Uniunii a crescut de la 13 la 25%. O dublare aproape a acestui procent este absolut incredibilă! Desigur, nu vă așteptați să vedeți astfel de analize în presa mainstream; ea este ocupată să demoleze protestele fermierilor și să ceară mai mulți bani și arme pentru Ucraina.



Pentru că aici este problema cea mai mare. Românii suportă tot mai greu invazia cerealelor ucrainene care aduc la sapa de lemn fermierii români. Cetățeanul vede că UE este mai preocupată de soarta ucrainenilor decât de soarta românilor, vede că se pompează resurse importante pentru a susține un conflict la care noi nici nu suntem parte și nici nu avem vreo vină, ca să nu mai vorbim de faptul că de ani de zile avem probleme nerezolvate cu Ucraina.

Cum să nu i se aplece românului de UE dacă vede aceste lucruri? Că el s-a chinuit ani de zile să îndeplinească cerințele tot mai golanesti ale Bruxelles-ului, a plătit spagi, a privatizat ce i se cerea să privatizeze, a plătit accize la orice, căci așa i s-a impus, a dat drepturi la toată lumea, și-a vândut pământul și s-a angajat să respecte toate aberațiile venite de la UE și acum vede că alții primesc aceleași drepturi fără să aibă și obligațiile aferente. Ca să exporte grâu, românul trebuie să aibă grijă ce îngrășăminte pune, ce cantitate, ce ierbicid, insecticid, fungicid, să aibă autorizație pentru că da cu balegă pe câmp și licență pentru a prepara îngrășământul natural, în vreme ce grâul ucrainean care ne invadează nu are nevoie de nimic, ca să nu mai spunem că motorina lor nu are accize.

Și uite-așa se miră stimabilii de la București ce l-o fi pălit pe român de nu mai are încredere în UE, de ce are idei neconforme cu cele aprobate de Guvern și gânduri subversive, și, mai ales, de ce când se gândește la coana Europa îi vin în minte trimiteri la elemente de anatomie feminină…

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014