O parafrază
Despre Constantin Juncu (6 aug. 1946, Bacău – 9 ian. 2024, Bacău) colegii de breaslă ştiu că a condus cu devotament un cenaclu al elevilor, o revistă a acestora („Vămile visului”), un şir de simpozioane închinate celui care a devenit patronimul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, ba chiar această unitate de învăţământ fruntaşă în Bacău. Ceea ce nu bănuiam apropiaţii lui se numea poezie originală, gândită şi simţită, dar încă neadunată între copertele unei cărţi. S-a întâmplat în 2007, cu un titlu neconvenţional – „Antipragmatice” – şi o frumoasă întâmpinare din partea fostului său dascăl de literatură română, Constantin Călin, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău. „Moderaţie şi onestitate”, prefaţa universitarului şi criticului literar, mărturiseşte despre aceeaşi derută cu privire la literatura ţinută de multă vreme la sertar, etichetându-l meritat pe poetul Constantin Juncu: „analist al sentimentelor, peisagist, evocator, om de reflecţie şi de atitudine, omagial, ironic, verslibrist, amator de rime etc.” Zicem odată cu Constantin Călin că i se cuvine fostului discipol aceeaşi apreciere pe care el a arătat-o condeierilor îndrumaţi în atmosfera unui cenaclu. În 2019, sub titlul „Profesori şi poeţi”, îşi achită datoria morală faţă de (con)fratele Constantin Mihai, din Valea Călugărească (cel pe care l-a convins că merită să aştearnă în pagină chiar şi „firave vorbe”): „dincolo şi dincoace / de înfricoşătoarele lor dictări, / teme şi alte provocări, / profii ăştia de română / se pare că au înnebunit / aproape de tot…” Mirarea ironică a autorului este că ei susţin nemurirea munţilor şi că nesocotesc sinonimia dintre Lavă şi Cenuşă, respectiv Pasiune şi Purificare.
Pro limba română adevărată
Când în 2021 a editat „Colecţionarul de peceţi”, cu un argument despre „Era dicţionarelor”, Constantin Juncu a ales drept motto vorbele lui Ralf Dohrendorf: „Acolo unde intelectualii sunt tăcuţi, societăţile nu au un viitor”. Multe dintre poeziile din acest volum şi din altele îndeamnă la atitudine activă, ca în cazul apărării drepturilor limbii române. „Dosarul” Stricătorii de limbă are două capitole: în primul este exprimată cauza („Nu facem nicio aroganţă / la adresa dv.!” – Administrarea de probe autentice), iar în al doilea, Rechizitoriul, apar constatările dureroase: „Nu mai e loc în jalnicul alai / al rătăciţilor printre cuvinte, / al stricătorilor de dulce grai, / săraci printre calicii cei de minte”.
Speranţa, la îndemână
Revista „Catedra” a Sindicatului Liber din Învăţământul judeţului Bacău a aşezat pe prima pagină o vorbă memorabilă: „Şcoală dragă, în tine mi-e nădejdea”. Îi aparţine lui Ion Ghica şi a fost rostită în 1834, la Academia Mihăileană. Am întrebat pe cei din redacţie şi am aflat că lui Constantin Juncu îi aparţine opţiunea. Cu versul mărturisitor „am ocrotit, prin ani, cuvintele-peceţi” îşi încheie poemul Profesori şi poeţi, dedicat colegilor din promoţia 1968 a Filologiei băcăuane.
