5 noiembrie 2024

Doi tineri se deplasau cu cuțitele în mână, prin centrul orașului

Luni, 22 ianuarie, în jurul orei 12.30, un echipaj din cadrul Compartimentului Intervenții, aflat în patrulare în zona centrală a municipiului Bacău a observat doi tineri care se deplasau ținând în mână câte un cuțit.

Aceștia au fost interceptați de polițiștii locali, iar în urma controlului corporal efectuat asupra lor s-a găsit două cuțite de tip briceag de aproximativ 40 cm, un spray lacrimogen și mai multe bunuri personale.



Cei doi tineri au fost conduși la sediul Poliției Locale Bacău unde au fost identificați ca fiind C.I. în vârsta de 14 ani și L.I. de 15 ani, ambii cu domiciliul în municipiul Bacău. Tot la sediul Poliției Locale au fost invitați și părinții acestora, cărora li s-a comunicat cele întâmplate, precum și măsurile contravenționale aplicate.

Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă pe această cale tuturor părinților să își supravegheze mai atent copii cu privire la activitățile pe care le desfășoară, pentru a preveni un comportament neadecvat și antisocial.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri