Intrebata fiind, de catre niste colegi curiosi, ce-mi doresc pentru anul in care de abia am pasit, am spus, printre altele, si ca as vrea sa vad mai multi oameni cu figuri deschise, zâmbitoare. Pe care le-am intâlnit prin alte parti ale lumii, de câte ori am calatorit mai departe. Din pacate, noi, românii, nu avem educatia zâmbetului. Pentru ca exista si asa ceva, transmis din generatie in generatie, asa cum se intâmpla la asiatici, dar si la alte popoare. Chiar daca e vorba doar despre un smile de circumstanta, de politete, eu il prefer incruntarii si acrelii pe care le vad, zi de zi, pe chipurile celor mai multi oameni. Om fi noi amarâti, cei mai saraci din UE, dar nu rezolvam oricum nimic cu vesnica posomoreala. Si nici cu manifestarile extreme, pentru ca avem si tavaleala de râs, bascalia groasa, in care suntem mari mesteri, si avem si obiceiul unei interminabile lamentatii. Or, zâmbetul inseamna altceva, un drept câstigat, o libertate interioara, o anumita, inteligenta, detasare, un simt al relativitatii lucrurilor. Nu putem noi, niste simpli oameni, rezolva gravele probleme ale planetei, chestiunile ultime. Asa ca, de ce sa ne chinuim degeaba? Lucrurile trebuie luate asa cum sunt, fara inversunare, cu o atitudine mai binevoitoare, mai intelegatoare. Un zâmbet poate diminua teama din noi sau poate chiar s-o alunge. Zâmbetul e o relaxare a fricii, spune, pe bune dreptate, un poet. Si ,ca sa va amuzati, ca tot am vorbit despre relaxare, si suntem in weekend, am sa reproduc niscaiva citate umoristice din cartea lui Des MacHale, Comicpedia, aparuta la Humanitas, in traducerea lui Radu Paraschivescu. Adaug o precizare din prefata: „Inarmat cu aceasta carte, o sa fiti mereu o fântâna de buna dispozitie la petreceri sau dineuri si n-o sa ramâneti niciodata in pana de idei când o sa trebuiasca sa trimiteti o felicitare sau o ilustrata”. Pai, ce, e putin lucru sa ai ceva de-a gata când te lasa inspiratia? Si acum, câteva exemple de vorbe de duh: „Iubesc omenirea. Doar pe oameni nu pot sa-i sufar”. (Charles Schultz); „Ce bine-ar fi daca mi-ar da Dumnezeu un semn limpede. De pilda, dac-ar depune o suma mare pe numele meu intr-o banca elvetiana”. (Woody Allen); „Fericiti cei tineri, caci ei vor mosteni datoria nationala”. (Herbert Hoover) Ei, asta chiar ca ni se potriveste perfect, si nu numai noua, dar nu e nicio consolare in asta, e numai o constatare cinica, din pacate! Iar ultimul citat ar fi acesta, ca nu degeaba sunt eu perceputa ca o infatigabila feminista: „Indiferent de ce li se cere, femeile trebuie s-o faca de doua ori mai bine decât barbatii ca sa fie apreciate la jumatatea valorii acestora. Noroc ca nu-i greu”. (Charlotte Whintton). Nu zice rau, Charlotte asta, constat eu, cu un zâmbet usor piezis, dar tot zâmbet se cheama. Bine ca-l am!