Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 7, Anul X, Marți, 24 iulie 1912.
Din sumarul acestui număr: statistici noi în mai vechea problemă ,,stațiunile românești vs. stațiunile din străinătate; Slănciul de ieri (1801) și cel de zi (1912), cu o premoniție care s-a adeverit la 110 ani de când a fost publicată de redactorul-șef M. Miereanu; schiță de portret: Rudolf Șuțu, un alt vizitator de seamă al Slănicului; în toiul sezonului din 1912, Slănicul oferă aspectul unei mari stațiuni europene; ziarul Curierul oglindit în presa centrală; printre jocuri de cuvinte și expresii; scriitorul, academicianul și omul politic, Nicolae Gane, unul dintre cei mai consecvenți și mai reputați vizitatori ai stațiunii.
Aproape că nu există vreun număr al ziarului, care să nu elogieze stațiunea Slănic-Moldova și să îndemne cititorii și vizitatorii să renunțe la obișnuința de a tot vizita stațiunile din străinătate.
Nu mai departe, articolul intitulat ,,Slănicul și ispita străinismului”, de fapt, editorialul ziarului, semnat de M. Miereanu, aduce câteva idei mai nuanțate, pe scheletul celor anterioare referitoare la acest aspect, la care se adaugă și note statistice actualizate: ,,Slănicul e cel mai binecuvântat cuib din Carpații Moldovei și totuși, câți dintre copiii plaiurilor românești, ai căror strămoși și-au adăpostit traiul în tihna sălbatică a acestor munți, nu trec astăzi granițele țării, pentru a-și căuta liniște mângâietoare și desfătare rafinată pentru ochi, în munți, păduri și localități străine. Totuși, Slănicul nu e iubit de români cum ar merita să fie, pentru că nu știm să prețuim îndeajuns darurile scumpe cu care ne-a înzestrat natura. Și când te gândești câte valuri de aur aruncăm în fiecare an peste graniță, în stațiunile balneare străine! După o ultimă statistică se constată că românii cheltuiesc în stațiunile străine, rotunda sumă de cinci milioane de lei anual, pe când în Franța rămân 66 de milioane lei, în Italia 30 de milioane, în Elveția 21 milioane, numai de la străinii care vizitează stațiunile balneare și climaterice ale acestor țări. De câțiva ani s-a pornit o energică acțiune pentru redeșteptarea sentimentelor de dragoste pentru nația și limba română. Când ne vom scutura oare și de această boală a stațiunilor străine, pentru a ne sătura ochiul și sufletul cu multele comori de frumusețe al Țării Românești? Când ne vom deprinde să respectăm cu mai multă evlavie frumusețea și munca acestui colț de pământ pe care trăim? Când ne vom respecta… milioanele pe care astăzi le aruncăm peste graniță, pe când în munții pe unde zburau odinioară plăieșii lui Ștefan cel Mare, dorm atâtea frumuseți și atâta șopot de izvoare chemându-te la o vârstă de desfătare și de întinerire?”
În articolul ,,Slănicul de Ieri și de Azi…”, redactat de M. Miereanu în ajun de Sfântul Ilie, acesta face un arc peste timp, de la descoperirea primului izvor mineral de către serdarul Mihalache Spiridon, la 20 iulie 1801, până în prezent, în 1912, adică, la ,,un veac și unsprezece ani, de când în valea asta frumoasă, nu viețuiau prin codrii nerăzbiți încă de piciorul omului, decât urși și cerbi; izvoarele izbucneau în neștire din stânci prăpăstioase, iar peste pădurile sălbatice nepătrunse, se roteau vulturii în voia lor”. Emoționanta descriere, continuă: ,,Un veac și unsprezece ani, ce mult și ce puțin în același timp! Un veac sunt două vieți de om, dar nu sunt niciun sfert din viața unei statorniciri orășenești. S-a stins demult serdarul Mihălucă, descoperitorul Slănicului, și în seara asta frumoasă de ajun de Sfântul Ilie, parcă văd sufletul său plutind încă deasupra acestui vechi colț de vânătoare. Seara e calmă, senină. Globurile albe, ca niște izvoare de lumină, risipesc întunericul nopții care se lasă; mari și albe se înalță în umbre, hotelurile noi ale Slănicului; pe terasele înecate de lumina electrică, lumea roiește voioasă, iar valea răsună de cântecul muzicii. Mâine e praznic, un veac și unsprezece luni… Stau într-un colț de umbră și mă gândesc la peripețiile trecutului. E frumos prezentul… Simțim rara mândrie a unei epoci de vrednici urmași. Cling, cling, s-aud ca niște clopoței de sanie, tălăngile unei birji de drumeți care se apropie. Imagine de ducă, de necurmată nestatornicie. Ca mâine ne vom duce și noi din Slănicul de azi; în anul 2023, niciunul dintre toți aceștia care se plimbă pe-aici voioși, în bătaia luminilor de seară, nu va fi decât ceea ce este azi, serdarul Mihălucă… Slănicul de peste ani nu va semăna poate, cu Slănicul de astăzi, mai mult decât seamănă cel de azi cu cel de ieri. Toate se vor fi schimbat, în bine firește, tot în mai bine, toate până la rândurile cu care cronicarul de atunci va scrie și el câteva rânduri de aducere aminte, că peste Slănicul serdarului Mihălucă a mai trecut un veac și unsprezece ani, peste veacul și cei unsprezece ani la care suntem acum!”
Și iată, vrednicule coleg, că premoniția ți-a fost împlinită, iar munca ta, de ani și ani de zile, îți este acum răsplătită și pe veci recunoscută! Astfel, la 110 ani, adică în 2022, am redescoperit acest ziar și am pornit un serial online (unic în România), care oglindește rolul extrem de important pe care ,,Curierul Slănicului Moldova” l-a avut, pe toată durata apariției sale, în scrierea istoriei și în promovarea acestei minunate stațiuni.
Un gest colegial, normal pe-atunci pentru breasla gazetarilor, îl face din nou redactorul-șef M. Miereanu, care schițează, de această dată, un portret al lui Rudolf Șuțu, redactor-șef și mai apoi, director al cotidianului ieșean ,,Evenimentul”, director al Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași, unul dintre vizitatorii Slănicului: ,,Un caracter de factura celor ce se impun prin cuvântul magic: cinste. Ziarist prin înclinații și om cinstit prin intimitatea firii, concretizează, prin tot ceea ce scrie, superioritatea elementelor morale. Nu admite negocieri în lumea morală, nici în cea politică și, ca urmare logică, luptă întotdeauna, împotriva elementelor ce coboară prestigiul, principiile înalte ale eticii și politicii. Ca redactor la ziarul `Evenimentul`, a știut să apere chestiunile drepte și de interes obștesc. Pus în funcția de director al Administrației Eforiei `Sf. Spiridon`, dl Rudolf Șuțu, dovedește, cu atât mai mult, rostul mare al oamenilor cinstiți și cu tragere de inimă în administrarea bunurilor publice”.
Născut la Iași, fiu al profesorului Alexandru Grigore Suțu și al Luciei Alexandru Miclescu, strănepot al domnitorului Alexandru Nicolae Suțu, Rudolf Suțu (1880 – 1949), se remarcă în prima jumătate a secolului al XX-lea ca ziarist, scriitor, istoriograf, traducător. A fost primul director al Bibliotecii Municipale din Iași (actuala Bibliotecă Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi), membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, efor al Spitalului „Sfântul Spiridon”, precum și primul director al Muzeului „Cuza Vodă” din Iași, care a funcționat din anul 1938 în actuala clădire a Muzeului Unirii, de pe strada Lăpușneanu nr. 14. Rudolf Suțu este cunoscut, de asemenea, ca autor al volumelor „Iașii de odinioară”, în care prezintă o lume reconstituită din amintiri de familie, din istorisiri auzite despre oameni, locuri, obiceiuri și moravuri. Alături de M. Miereanu și de alții, Rudolf Suțu a fost unul dintre fondatorii Sindicatului Ziariștilor din Moldova (1918), ca și ai Cercului Ziariștilor Profesioniști din Iași (1922). A fost distins cu medalia ,,Ordre des Palmes académiques/ Ordinul Palmelor academic”, decorație ce i-a fost conferită de președintele Franței, la sfârșitul Primului Război Mondial (cf. Maura Anghel, articolul ,,Expoziție despre Rudolf Suțu, primul director al Muzeului «Cuza Vodă» și gazetar la Evenimentul”, ziarul ,,Evenimentul”, 28. 12. 2020, la https://ziare.com/ziare-iasi/stiri-actualitate/expozitie-despre-rudolf-sutu-primul-director-al-muzeului-cuza-voda-si-gazetar-la-evenimentul-8340388).
O nouă radiografie panoramică a stațiunii este realizată în acest număr al ziarului, în articolul ,,În plin sezon”, adică în vara lui 1912, când pitoreasca localitate de pe Valea Slănicului este în plină animație, într-o mișcare febrilă, clocotind de viață: ,,Într-adevăr, în toiul arșițelor de vară, Slănicul Moldovei capătă aspectul unui mare oraș european. Marile calități pe care le are această stațiune, regeneratoare a sufletului și corpului omenesc, dar și extraordinara-i frumusețe cu care natura a împodobit-o, i-a atras, an de an, o tot mai mare afluență, din toate colțurile țării. Observând imensa varietate a vizitatorilor aflați în Slănicul Moldovei, acum, în toiul sezonului s-ar putea trage concluzii interesante. Astfel, în mulțimea generală putem vedea figurând toate clasele sociale din țara noastră, fără ca să se nuanțeze această distincție `de clasă`: ceea ce înseamnă o calitate, nu numai a vizitatorilor europenizați ai stațiunii, dar însuși un avantaj al Slănicului. Căci, afluența mărindu-se din ce în ce, implicit se introduc moravurile moderne, care contribuie indirect la educația publică, de o deosebită importanță pentru o stațiune de cură, așa cum e Slănicul. Aici, moravurile publice sunt dintre cele mai alese, fapt care face ca între toți vizitatorii să domnească o armonie perfectă”. Se mai menționează în articol că celelalte aspecte ale stațiunii, în special direcțiile în care se acționează ,,oferă aspectul unei mari stațiuni europene”, fapt îmbucurător pentru toți vizitatorii și încurajator pentru administrația stațiunii.
La rubrica ,,Presa și ziarul nostru”, cotidianul ,,Universul”, cel mai apreciat și răspândit ziar din România, publică, cu titlul ,,Un ziar balnear”, următoarele rânduri ,,măgulitoare” la adresa ziarului slănicean: ,,Slănicul Moldovei e unica stațiune din țară, care pe lângă multe altele, are și un ziar al său propriu: `Curierul Slănicului Moldova`, care a împlinit zece ani de la reapariția sa, sub conducerea colaboratorului nostru, dl M. Miereanu, din Iași. O redacție modestă, instalată la hotelul `Cerbul`, în fața parcului frumos, de unde nu e de mirare că vin inspirații numeroase și variate. Ziarul apare în fiecare marți și e una dintre lecturile favorite ale publicului vizitator, dar și un plăcut intermezzo între gazetele politice. Abonamentul pentru întreg sezonul este de 2, 00 lei, iar un exemplar costă 10 bani”. Și, la final, câteva gânduri ale redactorului-șef, cuprinse într-o imagine de ansamblu a vârfului de sezon: ,,Animația de nedescris din stațiune, superbul buchet al sexului frumos, cu bogatele toalete speciale – în mijlocul acestei împrejurimi pitorești, conferă aspectul unui adevărat tablou feeric! Minunatele dimineți, zori de zi consacrate izvoarelor tămăduitoare, delicioasele ore când lumea se adună în parc și fermecătoarele seri din Slănic sunt tablouri pitorești, cum doar numai la fotoplastie se pot vedea. Și aceste tablouri, atât de captive pentru ochiul vizitatorului izolat, care observă și absoarbe nemărginita frumusețe, aceste tablouri nu se pot schița în câteva rânduri de gazetă. Ele trebuie văzute în natură, ele trebuie trăite! Deci, să trăim din plin aceste clipe, în Slănicul Moldovei!”
Foarte interesant mi s-a părut jocul de cuvinte și expresii grupate în articolul ,,Lapsusuri”, după cum veți putea vedea: ,,S-a scumpit traiul! Iată strigătul lugubru ce străbate aproape toate țările civilizate. Și fiecare caută scăpare, economie. M-am hotărât să mănânc uscături în loc de carne. Cârnățarul meu nu era scump, dar greșea la cântar. Și de câte ori îl prindeam, găsea câte un răspuns glumeț: – E prea gras jambonul și trage mai greu, îmi spuse odată; eu i-am răspuns că e mai sărat jambonul decât gluma. S-a cam supărat atunci, furnizorul meu… Dar făcea și glume `culte`: – Uite omule, zisei, aici e de-un leu limbă?! – A, da, îmi răspunse, am greșit cu o sută de grame, era un lapsus linguae (o eroare de limbă, adică de vorbire, n. a.). – Când ai să faci greșeli ca aceasta la crenvurștii dumitale, să spui că-i un `lapsus salami`, îi răspunsei eu (de la lapsus calami, o eroare la scris, n. a.). Și apropo de lapsusuri, trebuie să ne ferim de acestea. Eu, cel puțin când scriu, sunt cu toată atenția pentru a nu face omisiuni, greșeli etc. Și ca să le eviți, trebuie să te servești întotdeauna de hârtie bună, de cerneală așișderea și mai cu seamă, de peniță bună. Poate pentru aceasta s-a dat numele unei penițe `Klaps`. Nu râdeți, mie îmi place această peniță. Mă servesc de ea de minune. Într-o zi însă, am pățit-o. Intru în librărie, cer o cutie de penițe Klaps, mi-o împachetează, îi plătesc. Când să le deschid acasă, ce să vezi, altă peniță, altă firmă! Nici nu seamănă cu Klaps. Librarul mi-a tras `clap(s)a`”. (Cf. DEX, Lapsus, lapsusuri, s. n. – Greșeală comisă din neatenție în scris sau în vorbire; imposibilitate momentană de a-și aminti ceva; lipsă de memorie. /<lat., fr. lapsus; lapsus linguae, eroare în vorbire; lapsus calami, eroare la scris).
Printre vizitatorii Slănicului din această superbă lună de vară, pe lângă celebrul neurolog și academician, Gheorghe Marinescu (care mai fusese în câteva rânduri la Slănic, unde a oferit și consultații medicale pacienților de aici), Rudof Șuțu (mai sus amintit), Raul Crăciun (directorul ziarului ,,Evenimentul”) sau epitropul și medicul Emanoil Riegler, se va afla și scriitorul, academicianul și omul politic, Nicolae Gane, împreună cu soția sa, Sofia Stoianovici, cu care a avut nu mai puțin de opt copii: trei băieți și cinci fete! Familia Gane a fost cazată la Hotel ,,Puff”. Și uite-așa, au trecut 44 de ani de la prima vizită în stațiune a lui Nicolae Gane, pe când avea 30 de ani, iar acum, în 1912, împlinise deja 74 de ani și era academician de patru ani, după ce fusese de cinci ori primar al Iașului, dar cu ce rezultate! Și tot în 1912, după binemeritata ședere la Slănic, îl regăsim într-o fotografie istorică realizată la Ședința plenară a Academiei Române din același an, cu o prezentare detaliată a celor prezenți (o adevărată elită), pusă la dispoziție de Pierre Rădulescu, pe blogul ,,Update, Lives”, publicată anterior pe Facebook, de prof. Iulian Bilauschi și pe care o vedeți atașată în acest episod: masa din spate stânga (de la stânga spre centru): Spiru Haret, General Grigore Crăiniceanu, Nicolae Teclu, Petru Poni, Ștefan C. Hepites, Victor Babeș, Anghel Saligny, Grigore Antipa, Ion Th. Simionescu; așezat la aceeași masă, în fața lor: Constantin Istrati; masa din spate dreapta, de la centru spre dreapta: Anton Naum, Nicolae Iorga, Alexandru Philippide, Ioan D. Caragiani, Alexandru D. Xenopol; așezați la aceeași masă, în fața lor: Ioan Bogdan, Andrei Bârseanu, Constantin Erbiceanu, Nicolae Qintescu, Nicolae Gane (primul în rândul din stânga al mesei din dreapta); masa din mijloc, de la stânga la dreapta: Iacob Negruzzi, Dimitrie A. Sturdza, Ioan Bianu (Blogul https://updateslive.blogspot.com/2012/12/1912-sedinta-la-academia-romana.html, autor Pierre Rădulescu, 19 decembrie 2012).
Despre ,,Cronica lui Mefistofel” de la rubrica ,,Vilegiatura veselă” și alte epigrame semnate cu psudonimul ,,Giordano” de poetul, epigramistul și publicistul evreu român, Berman Goldner, am scris într-un alt episod, iar spre completare, adaug această nouă epigramă a lui Giordano:
,,L-a trimis pe Stan un medic, ca să-l vindece Slănicul / Și s-a îndreptat Sugilă, căci Slănicul e-o minune / De când bea de-acolo apă, / Vin în gură nu mai pune”. (,,Stan Sugilă la Slănic” – Giordano)
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto Rudolf Șuțu: Arhiva Radu Negrescu-Șuțu, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Su%C8%9Bu#/media/Fi%C8%99ier:Rudolf_Sutu_01.jpg.
Foto Nicolae Gane la ședința Academiei Române din 1912: https://updateslive.blogspot.com/2012/12/1912-sedinta-la-academia-romana.html.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
