Guvernul testeaza barbatia primarilor
Guvernul a adoptat ieri ordonanta care stabileste ca indexarea taxelor este la latitudinea autoritatilor locale. Acestea pot majora birurile cu maximum 36 la suta. Pe de alta parte, premierul Victor Ponta a declarat ca autoritatile locale care nu indexeaza taxele cu 16 la suta nu primesc sumele respective de la buget. „Mi se pare corect ca cei care nu se conformeaza deciziei Guvernului, care este obligatorie, sa nu primesca sume de la bugetul de stat”, declara Viorel Ilie, primarul din Moinesti. „Un primar care iese si spune ca nu mareste taxele are sustinere de la Guvern, este clar. Un primar corect respecta decizia executivului”. In alte orase din judetul Bacau primarii au luat decizia indexarii tocmai pentru ca s-au gândit la un astfel de „santaj” din partea Guvernului. „Noi avem proiecte europene pentru care avem nevoie de cofinantare de la bugetul de stat, asadar chiar luni am indexat taxele si impozitele locale”, a declarat Viorel Miron, primarul Comanesti-ului.
Purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau anunta in decembrie, imediat dupa hotarârea de Guvern ca „din dispozitia primarului, in municipiul Bacau taxele si impozitele locale vor fi mentinute la nivelul din 2012”. Intre timp, s-a invocat obligativitatea de a aplica majorarea, dar purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, Ionut Tomescu, a precizat dupa hotarârea de ieri a Guvernului ca „pentru 2013 impozitele si taxele locale sunt la minimum prevazut de lege. Majorarea taxelor cu 20 la suta, cum de altfel este posibil, este un lucru pe care Primaria Bacau nu-l va face”.
Dar, legea permitea primariilor sa nu aplice hotarârea executivului 45 de zile, timp in care ar fi aparut ordonanta care sa lamureasca in sfârsit aceasta chestiune controversata.
Primaria Bacau face parte dintre cele 20 de primarii din tara care au majorat taxele si impozitele locale cu 16 la suta. In Moldova, au mai crescut taxele in Focsani, Piatra Neamt, Roman, Iasi. 11 primarii au majorat taxele cu mai putin de 16 la suta, dar cea mai mare parte, respectiv 34 de autoritati locale au decis sa mentina taxele la nivelul perceput in 2012. In sase orase nu s-a luat inca nici o decizie.
„Noi doar luam act la aceasta decizie a Guvernului care a devenit lege, prin publicarea ei in Monitorul Oficial, si pe care trebuie sa o respectam. Este vorba de Hotarârea Guvernului 1309/27 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial din 28 decembrie 2012 ce informeaza cetatenii ca incepând cu 1 ianuarie 2013 taxele si impozitele locale se majoreaza si devin unice la nivelul intregii tari. Initial am propus sa pastram taxele si impozitele locale la nivelul de acum (2012, n.r.), din 2011, chiar si din 2010, dar ordonata aceasta ne obliga sa ne aliniem cerintelor Guvernului”, a declarat primarul Romeo Stavarache la sedinta din 4 ianuarie, la care s-a aprobat indexarea.