Cupa Bistriței, ajunsă la a 39-a ediție și Memorialul „Nicolae Mihalache”, care se vor desfășura în acest weekend, în Sala de Atletism „Doina Melinte”” din Bacău, deschid sezonul intern
În fiecare an, startul sezonului atletic intern se dă în Bacău. 2024 nu putea face excepție. Prin urmare, la finalul acestei săptămâni, Sala de Atletism „Doina Melinte” va găzdui Cupa Bistriției, ajunsă la cea de-a 39-a ediție și Memorialul „Nicolae Mihalache”. La competiția organizată de Direcția pentru Sport a Județului Bacău și Asociația Județeană de Atletism s-au înscris peste 200 de sportivi. Concursul este rezervat în principal categoriilor de Seniori și Tineret, însă la start se vor prezenta și juniori 1, 2 și 3.
„În fapt, competiția va avea caracter Open, urmând să se realizeze un singur clasament și are ca principal scop o primă verificare în vederea Campionatelor Naționale de Sală, în mod special pentru cele de Seniori și Tineret. În ultimii ani, prin prisma calendarului internațional, finala Naționalelor de Sală la Seniori și Tineret a fost programată în devans, undeva în februarie. Având în vedere timpul scurt de pregătire, Cupa Bistriței și Memorialul au fost privite mereu ca un test util în această direcție”, a declarat președintele AJA Bacău, Tudorel Gherase.
Într-adevăr, și anul acesta finalele Naționalelor Indoor de Seniori și Tineret U23 vor avea loc la mijlocul lui februarie, pe data de 17 și 18, la București. Finalele vor fi precedate de cele două etape din ianuarie, care vor avea loc în următoarele două weekenduri (20-21, respectiv 27-28), tot La București. Cât privește Bacăul, Sala de Atletism „Doina Melinte” va găzdui, la rândul său, o finală de Campionat Național Indoor: cea de Under 16, care se va derula în intervalul 24-26 martie.
Programul Cupei Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”
Sâmbătă, 13 ianuarie
Ora 15.30: triplusalt feminin. Ora 16.00: 60 m fem. serii. Ora 16.00: greutate feminin +masculin 4 kg. Ora 16.00: 60 m masc. serii. Ora 16.30: 1500 m masc. serii contra-timp. Ora 16.30: triplusalt masc. Ora 16.45: greutate masc. 5+6 kg. Ora 16.50: 1500 m fem. serii contra-timp. Ora 17.00: finala 60 m fem. Ora 17.05: finala 60 m masc. Ora 17.15: greutate fem. +3 kg, masc. +7 kg. Ora 17.15: 400 m masc. serii contra-timp. Ora 17.30: înălțime masc.. Ora 17.45: 400 m fem. serii contra-timp. Ora 18.10: 4×200 m masc. serii contra-timp. Ora 18.20: 4×200 m fem. serii contra-timp.
Duminică, 14 ianuarie
Ora 9.30: lungime masc. Ora 9.30: 60 m garduri masc. Serii J1. Ora 9.40: 60 m garduri masc. Serii J2. Ora 9.50: 60 m garduri masc. J3. Ora 10.00: 60 m garduri fem. J2. Ora 10.10: 60 m garduri fem. J3. Ora 10.10: 800 m masc. serii contra-timp. Ora 10.30: lungime fem. Ora 10.35: 800 m fem. serii contra-timp. Ora 10.45: finala 60 m garduri masc. J1. Ora 10.55: finala 60 m garduri masc. J2. Ora 11.10: finala 60 m garduri masc. J3. Ora 11.40: 200 m masc. serii contra-timp. Ora 12.00: înălțime fem. Ora 12.00: 200 m fem. serii contra-timp. Ora 12.15: 3000 m masc. serii contra-timp. Ora 12.30: 3000 m fem. serii contra-timp. Ora 12.45: 4×400 m masc. serii contra-timp. Ora 12.55: 4×400 m fem. serii contra-timp.