5 noiembrie 2024

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: „CSMeii” revin la treabă

Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău pune punct vacanței de iarnă. Băcăuanii își reiau pregătirile luni, 8 ianuarie, reunirea lotului fiind prevăzută la ora 10.00, la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”.

Antrenorul Leonard Bibirig va conta pe întreg efectivul de jucători, excepție făcând doar Gabriel Bujor, aflat în recuperare după accidentarea suferită la tendonul ahilian în noiembrie, în remiza internă cu vice-campioana Minaur Baia Mare.



„Am discutat cu Gabi chiar acum două zile și el va mai rămâne la București o săptămână, pentru a-și continua procesul de recuperare, după care se va alătura pregătirilor comune”, a declarat managerul echipei, Sorin Târcă, care a anunțat că efectivul CSM Bacău nu va suferi modificări în această iarnă.

Până la reluarea campionatului, prevăzută pentru data de 4 februarie, atunci când CSM Bacău va întâlni, în deplasare, Politehnica Timișoara, formația băcăuană va susține mai multe jocuri de verificare.

În acest sens au fost antamate câte două „duble” cu CSM Focșani 2007 și CSU din Suceava. „CSMeii” au încheiat 2023 pe locul 8 în Liga Zimbrilor, cu 18 puncte strânse în 14 etape.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri