Salbe strălucitoare pe umerii celei mai frumoase nopţi…
Am admirat dintotdeauna tinereţea. Ne place exuberanţa și frumuseţea ei, cutezanţa și poezia rostită de buzele ce învaţă să pronunţe cât mai corect alfabetul vieţii. E vârsta de aur, vârsta visului îngăripiat, a aspiraţiilor și zborului spre înălţimi. În tot ceea ce fac ei, tinerii, ne regăsim pe noi înşine, și-i admirăm, și-i preţuim. I-am privit o noapte întreagă, înlănţuiţi de fericirea pe care doar sărbătoarea Revelionului ţi-o poate procura. Câteva sute de tineri băcăuani — muncitori și intelectuali, pînă și studenți, și-au dat întîlnire spre a se desfăta la izvorul bunei dispoziţii. Revelion ’74. Ce a însemnat, pentru ei, anul a cărui ultimă filă a fost ruptă cu mîini copleşite de emoţie? Un bilanţ al hărniciei și entuziasmului creator pe ogorul fertil al muncii; un an în care și-au demonstrat lor înşile că știu și pot să se autodepășească, că sunt părtași activi la un proces pe care l-am definit dezvoltare. Urare de An nou: să ne strîngem mîinile, cu putere și încredere, căci al nostru este viitorul. Legământ sacru ce reunește tot ce este mai bun, mai nobil. Iar din această înlănţuire de muzică și dans, de veselie molipsitoare — salbă strălucitoare pe umerii celei mai frumoase nopţi a anului ce a fost, a anului ce este… Câteva sute de tineri băcăuani au sărbătorit Revelionul — comuniune a trăirii unor sentimente din cele mai puternice.
Lucrătorii ogoarelor, la confluenta dintre secole
Până când fila din calendar n-a indicat 31 decembrie, ultima zi a anului ’73, mecanizatorii ogoarelor n-au încetat să lucreze în câmp ori în atelierele de reparații. În ziua ce-a precedat noaptea noului an însă, pretutindeni s-au făcut pregătiri intense, îneît sărbătorirea marelui eveniment — confluența dintre ’73 și ’74 — să-i găsească bine dispuși, în fața meselor cu cele mai alese bucate și, bineînțeles, cu paharele pline cu tradiționala licoare de struguri. Cu justificate argumente, cea mai mare parte dintre mecanizatori au hotărât să petreacă noaptea Revelionului în sânul familiei, lângă cei dragi — părinți, soții, copii, rude sau prieteni. Dacă în cele 4 anotimpuri lucrările agricole i-au determinat să nu părăsească ogorul — muncind din zori și până în noapte, chiar dacă vremea nu întodeauna a fost cea mai prielnică lucrului în câmp — atunci Anul Nou se cuvenea a-l întâmpina în cu totul alte împrejurări. Așa au petrecut Revelionul mecanizatorii din Traian și Hemeiuși, Podu Turcului și Dealu Morii, Izvoru și Odobești, Răcăciunî și Filipești. Pentru lucrătorii Stațiunii pentru mecanizarea agriculturii din Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, ultima seară a anului 1973 a constituit pragul anului 1975. Da. Nu este nicio eroare, mecanizatorii de aici lucrează deja în contul ultimului an al actualului cincinal, succes care se datorează hărniciei întregului colectiv de muncă. De fapt, seara noului an a constituit încă un prilej de manifestare a unității între mecanizatori și cooperatori, prin urările pe care și le-au făcut reciproc. În cântec de fluier și clinchete de zurgălăii, în sunete de tobe, urătorii satelor noastre — cooperatori, au dat glas propriilor gânduri și realizări, angajându-se ca în viitor să obțină rezultate și mai bune, pe măsura hărniciei și priceperii lor. Anul 1973 a marcat încă o etapă importantă în construirea noii societăți — România socialistă — așa cum și-o dorește fiecare dintre noi. Învigând capriciile vremii, harnicii cooperatori au reușit să obțină importante succese. Lucrate la timp și bine, viile au produs mai mult ca oricând: la C.A.P. Blaga — aproape 10.000 kg de struguri la hectarul de viță nobilă. Recolte bogate au adunat și cooperatori din Căbești, Dealu Morii și Slobozia. Cooperatori din Hemeiuși și Berești Bistrița se mândresc cu producțiile realizate în cultura mare, iar cei din Găiceana sau Faraoani cu rezultatele înregistrate în sectorul zootehnic. În aceeași atmosferă sărbătorească, plină de farmec și veselie, ridicând pahare, lucrătorii din fermele de stat au închinat pentru sporirea celor 20 milioane lei realizate peste plan la producția globală de către Trustul județean al I.A.S. Bacău, pentru sănătatea tuturor muncitorilor din acest sector de activitate al agriculturii, pentru succese și mai de seamă în noul an — 1974.
La casa cu cei mai mulți copii
Într-o zi ca aceea care încheie un an, colindătorii sunt cei dintâi și cei mai așteptați oaspeți. Copiii gazdei, apoi ai vecinilor, vin să aducă prin cântecul lor încrederea, și speranța, și dorul pentru anul care vine. Tot așa și la casa cu nr. 68 din Calea Republicii, acolo unde cresc și învață laolaltă aproximativ 400 de fete. Prima urare a fost adresată directoarei Elena Verdeanu, celorlalte cadre didactice care se ocupă de educația și supravegherea unor preșcolari și elevi, întregului colectiv de salariați al Casei de copii școlari. Grupul de urători a făcut popasuri, în continuare, în ograda colegilor de școală, a învățătorilor și profesorilor din cartier. Aceasta până când s-a lăsat seara și a început dansul, până când Anul Nou și anul vechi, cu chipul a două fetițe din sutele de participante la Revelionul organizat în sala de mese a Casei de copii, s-au întâlnit pentru o clipă. Toasturile au cuprins cuvinte de recunoștință la adresa partidului și statului nostru pentru grija ce o poartă tinerelor vlăstare. Și, ca în orice familie, veselia a domnit până la ziuă când sorcoveții au prins să-și rostească urarea lor veșnic tânără: „Să trăiți, să înfloriți, ca merii, ca perii în mijlocul verii!”
O seară de neuitat
După Revelion rămâne doar o impresie: a fost frumos, a fost plăcut sau dimpotrivă, mâncarea a fost servită rece, vinul avea iz de butoi, ospătarii erau pe lângă tine când nu aveai nevoie și lipseau tocmai la o adică, într-un cuvânt, a fost o seară ratată. Deci, cum a fost Revelionul la restaurantul „Decebal“? Nu că acolo se afla (desigur, în afara exercițiului funcțiunii) însuși directorul O.J.T. Bacău, tovarășul Petrică Moldoveanu, dar a fost o petrecere — o spun cu mâna pe inimă! — deosebit de reușită. A fost un Revelion elevat. Fără stridențe, cu o servire ireproșabilă, cu consumatori veseli, simpatici și ponderați. Mesele ne-au întâmpinat într-un decor cvasihibernal, cu fulgi de nea animați de perdele vișinii și cu căldură de la calorifere, cu tacâmuri sclipitoare, cu fețe de mese albe ca zăpada, cu ferigi și garoafe roșii în glastre de cristal. Orchestra a cântat frumos, soliștii, ca și momentele vesele ale lui Nicolae Driu, au plăcut, iar de mare succes s-a bucurat în urechile unora stația de amplificare, care era bună, puternică, chiar foarte puternică. Am spus „în urechile unora“ pentru că ne-am gândit la cei care au fost ceva mai aproape de ringul de dans (care n-a rămas gol în nici o clipă a nopții). Dar nu-i poți mulțumi chiar pe toți. Cei care au stat ceva mai departe s-au simțit și ei, totuși, bine. Programul artistic variat a fost receptat de cei mai mulți. Atmosfera s-a încălzit curând, femeile au strălucit, rochiile de seară au fost puse în valoare, ne-am gândit puțin și la croitoresele noastre, cele care ne fac soțiile fericite, a fost dans, antren, am glumit, am schimbat o vorbă, două, o privire, două și, uite așa pe nesimțite, după un cocteil, niște icre, o gustare cu salam de Sibiu, pastramă, măsline, pate de ficat în aspic și piftie de pasăre, după un șpriț, două, a venit și clipa când s-au stins luminile, când am cântat „Mulți ani, trăiască!“, clipa când am refuzat, cu tot dinadinsul, să ne gândim la cele rele, considerându-ne mai buni, mai drepți, mai înțelepți, mai curați. Ne-am gândit atunci, desigur, la tot ce e frumos pe lume, ne-am gândit cu încredere că ’74, va fi un an plin de satisfacții, de bucurii, de succese. Și prima treabă importantă pe care am făcut-o în acest an, dacă nu luăm în considerare dansul și muzica, este aceea că am băut un pahar de șampanie și n-am dat uitării mâncarea. Trebuie să spunem că bucatele au fost excelent gătite. Ne gândim atât la șalăul cu sos special, la cotletul de porc, la friptura de curcan, la tortul de ciocolată, la ciorba de potroace, la toate cele care s-au servit la masă. Fără îndoială, se cuvine un cuvânt de laudă bucătarului șef, Eugenia State, ale cărei calități profesionale merită toate aprecierile. Ospătarii, deși erau permanent lângă noi, au fost atenți, îndatoritori. O servire de acest gen am observat, printre alții, și la ospătarul Târâș Nicolae. Dar meritul esențial al unei serviri de înaltă ținută, de care toată lumea a fost mulțumită, este, în primul rând, al șefilor de restaurant Gheorghe Dracea și Ion Apetrei. Amândoi au depus eforturi deosebite pentru reușita serii de revelion. Gheorghe Dracea a dirijat, seara, cu deosebită iscusință, tot personalul, făcând și el ca O.J.T.-ul să câștige în prestigiu în fața consumatorilor. A fost un revelion de neuitat.
Steagul roșu – 3 ianuarie 1974