Ajunul Anului Nou a adus în prim-plan un incident tragic care a avut loc între Ucraina și Rusia, unde rachetele cu muniție cu dispersie au fost lansate asupra orașului rusesc Belgorod, ucigând zeci de civili, inclusiv copii.
Rachetele ucrainene au lovit zone în care erau adunați civili: cinematografe, piețe, centre comerciale. Ne amintim scandalul care a fost când SUA au livrat Ucrainei munițiile cu fragmentație; atunci americanii au promis că vor fi folosite doar împotriva militarilor; iată că o armă interzisă de convențiile internaționale a fost folosită împotriva civililor. Iar România este aliată cu Ucraina și o ajută cu bani și arme.
În Orient, după două luni de bombardamente, numărul civililor uciși în Gaza a depășit 20.000 fără să existe vreun semn că cineva ar dori să oprească aceste masacre sau să spună că sunt pur și simplu acte de terorism statal. România este, de asemenea, aliată cu Israelul.
Nu vom intra în discuții cine are sau nu are dreptate; consemnăm doar că un stat care se afirmă a fi singura democrație din zonă, care-și consideră forțele armate ca având standarde morale foarte înalte, masacrează civili în bombardamente despre care nu se mai poate spune că sunt la întâmplare.
România, implicată în alianțe cu Ucraina și Israel, se găsește într-un context complex și compromițător, unde acțiunile aliaților săi stârnesc controverse și pun la încercare valorile și principiile pe care le afirmă. Cum putem reconcilia valorile noastre și angajamentele noastre internaționale cu astfel de acțiuni controversate? Este firesc să ne întrebăm dacă alianțele noastre sunt în concordanță cu valorile noastre și dacă avem responsabilitatea de a influența sau de a critica acțiunile partenerilor noștri în cazul unor acțiuni controversate.
Cum am mai spus, aici nu analizăm cine are sau nu dreptate; pornim de la premiza că în orice conflict, victimele civile sunt excepția și nu regula. Țintirea civililor cu scopul de a demoraliza partea adversă nu este în niciun fel un act de vitejie, ci doar un imens act de lașitate, plasându-se pe aceeași treaptă cu terorismul. Astfel de tactici nu numai că încalcă normele etice și juridice internaționale, dar subminează și orice pretenție de legitimitate morală a părții care recurge la ele.
Astfel de practici pot contribui la perpetuarea unui ciclu nesfârșit de violență și răzbunare, lăsând în urmă suferință și distrugere masivă.
Mai mult, astfel de practici nu fac decât să se înscrie ca un pretext pentru o ulterioară acțiune de pedepsire din partea celor care vor ieși învingători, o acțiune căreia pot să-i cadă pradă foarte ușor și o mulțime de nevinovați, după cum ne-a demonstrat istoria.
