29 decembrie 2024

Noi începuturi

Îmi regăsesc toate simțurile, mă recunosc, îmi amintesc, într-o singură clipă, fulgerător, tot parcursul care se sfârșește aici, cu cele mai mici și nesemnificative amănunte. Îmi simt mâna mică, dar puternică, pe inima care bate cu repeziciune. Sunt lucidă. Acum o jumătate de secundă am avut, brusc, sentimentul unei încheieri destul de banale. Odată ce am hotărât să fiu fericită, schimbarea a urmat lent, simplu, fără regrete, ceva mai repede decât un ascensor. Tot ce fusese extraordinar în trecut am păstrat și am reportat în viitor. Un viitor destinat noilor începuturi.

Totul a început cu o brățară… brățara noilor începuturi, așa se numește, care a ajuns pe încheietura mâinii mele, nu întâmplător, chiar de Crăciun. Ea este cea care îmi va schimba destinul.



O ploaie de gânduri îmi inundă mintea acum. „Da, va fi bine, voi fi foarte bine!”.

Senzaționalul este să nu știi dinainte cum vor decurge lucrurile. Nimeni n-ar fi impresionat dacă n-ar exista pericolulul ca fericirea să fie în aer. La propriu și la figurat. Știi melodia „Dragostea plutește în aer„? Cum te simți când o asculți? Dragostea se răspândește jur-împrejur. Este extraordinar! Este bine să fii atent la dorințele tale. E bine să dai curs dorințelor care izvorăsc din adâncul ființei, din esența ei. Când ceva vine din acel loc sfânt, nimic nu este imposibil și poți avea tot ce îți imaginezi. În acel moment ești tu, TU în armonie cu Universul însuși. „Bingo” spun de îndată și mă opresc preț de câteva minute. Parcă nici nu mai respir. Nu de alta, dar nu vreau să pierd speranța ce tocmai o am în inima mea.

A, da, brățara! Repede o privesc și atât! Când stai și te gândești, poți descifra convingerile care lucrează și care au determinat acel eveniment. În cazul meu, am contractat un vis, iar acest vis se numește Fericire.

Privind retrospectiv, am observat că fericirea fusese un tipar în viața mea, ceva cum este și acum, corectitudinea și demnitatea. Dar iată o veste bună: odată ce înveți din aceste tipare, nu mai ai nevoie de ele. Poți, practic, opri aceste tipare! Și strigi în gura mare: „Vreau să fiu fericită!”. Nu contează pentru cât timp. Timpul înseamnă viață. Viața este timp. Simte, trăiește și iubește! Așadar, astăzi, 28 decembrie 2023, am prins gândul cel mai frumos și-l transpun în realitate. Pentru a accelera realizarea obiectivului am pus din nou mâna pe brățară și am accesat fericirea în beneficiul meu. Nu știu cum va funcționa aceasta, dar va avea un efect sigur. Am încredere și trec la acțiune.

Fericire, sănătate, inimă bună și dăruire, altfel spus: cel mai frumos început. Toate aceste lucruri ți le dăruiesc ție, cititorule, și te rog să le dai mai departe celor pe care îi întâlnești în calea ta. Noile începuturi trebuie să se perpetueze mereu. Cu alte cuvinte: Love is in the air.

Carmen Barcan



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img