Despre tânărul muzician Ștefan Negru, am mai scris cu diferite ocazii. Fost elev al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, Ștefan este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, în prezent studiază un masterat în domeniul muzicologiei și este unul dintre oamenii care fac cinste județului Bacău. Este recunoscut în rândul generației sale pentru preocupările pe care le are pentru domeniul etnomuzicologiei dar și pentru interpretarea muzicii tradiționale care i-a adus numeroase premii la festivalurile de gen. Este activ în sfera cercetării, i-a contact cu oameni ai satelor, cu tradiții, cu oameni cu culturi diferite. În aceste condiții, i-am adresat câteva întrebări pe marginea unui fenomen care se produce anual și fără de care nu putem concepe sărbătorile de iarnă în plenitudinea lor, colindatul.
Rep: De ce este important colindatul?
-Colindatul este inclus pe lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial UNESCO (Colindatul de ceată bărbătească – 2013). De ce? Pentru că specialiștii au considerat că doar în acest mod pot salvgarda acest ritual. Este și cazul doinei. Cele două genuri sunt din ce în ce mai rar auzite astăzi. Acest gen ritualic este dincolo mesajul catehetic transmis de poezia ceremonială. Conform Iuliei Gorneanu, spiritele rătăcitoare care începuseră să capete forţă din cauza îmbătrânirii anului şi a degradării timpului, încep să bată în retragere odată cu intrarea în drepturi a cetelor de colindători. Este perioada când dobele se fac auzite prin satele noastre, semn că intrăm într-o perioadă sacră, de refacere a timpului pur. Este perioada când întunericul se lasă învins și se face loc luminii.
Eu colind din fragedă pruncie, însumat, de vreo 18 ani. Nu am întrerupt ritualul în niciun an, nici măcar în vreme de pandemie. Cu puținii oameni cu care am avut contact, i-am colindat pentru că ritualul nu se întrerupe. Colindul (cu versiunile regionale de colindă, corind, corindă) este principala piesă muzicală care însoțește ritualul care se desfășoară anul în Ajunul Crăciunului și în zilele de după acesta în unele zone. Colindele sunt simple. Ele prevestesc și vorbesc despre un timp și spațiu ocrotitor care se regenerează anual. În zilele noastre, ele sunt agresate și împodobite cu aranjamente nefirești. Depărtându-ne de firesc ne vine, parcă, din ce în ce mai greu să-l prezentăm. În sens mai larg, colindatul este asemenea Sfintei Cruci. El face legătura între cer și pământ, iar în plan orizontal, colindătorii pornesc și se întoarnă pe același drum. Cu alte cuvinte, retrăiesc calea, idee ce ne poate situa undeva în cultura mitraică. Este asemenea unui drum inițiatic, un drum al vestirii care se aseamănă cu momentele de peste an când preoții poposesc la casele credincioșilor cu icoana Nașterii în Ajunul sărbătorii. Este asemenea unei misii. În lucrarea Universul colindei românești în perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică (1999), etnologul Vasile V. Filip se preocupă de etimologia cuvântului colindă. În opinia lui nu vine din verbul latin caleo – calare care înseamnă „a chema”, ci din grecescul kalindo, care înseamnă rotire, întoarcere, solstițiu (S. Mangiuca). Rădăcina lui kali denumește în greaca modernă kalikantai – monștri care bântuie așezările omenești între Crăciun și Bobotează, încercând să roadă arborele lumii ce se află pe punctul de a se prăbuși. Eu rezonez cu cea din urmă accepțiune mai ales, luând în considerare drumul inițiatic de care am vorbit mai sus. Rămâne un subiect deschis de dezbatere cum este și cazul refrenului „Ler”.
Rep: Am auzit foarte des acest refren. Ce înseamnă „Ler”?
-Există multe teorii pe marginea acestui refren cu origini incerte dar o variantă pe care o oferă Romulus Antonescu în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești este cea a unui așa-numit Ler Împărat. Există refrene precum: „Lerui, domn” de unde am putea deduce trimiterea directă către domn-împărat. Alte interpretări îl pun în legătură cu biblicul leroi (Psalmul 22, verset 1), cuvânt care înseamnă „Păstorul meu”, acesta fiind pus și el în legătură cu brad, Crăciun, moș. (din dicționarul amintit, litera L). Mai există teorii care fac trimitere la Împăratul roman Aurelian (ex: rel, ler), dar masele îl consideră un simplu refren întâlnit în colinde așa cum în muzica populară întâlnim refrenul „lai, lai la”. Cel din urmă apare din economie de text ori lipsă de inspirație.
Rep: Se mai colindă astăzi?
Nu are rost să dezvoltăm un curs despre cum și cât se colindă. Ceea ce este important e să nu uităm sensurile profunde ale sărbătorii. Se colindă dar foarte puțini sunt cei care își asumă să meargă la colindat doar pentru a duce tradiția mai departe, cum se exprimă cei mai mulți. Trebuie să și știi ce duci mai departe nu doar să mergi din inerție sau pentru că cineva, înaintea ta a mai practicat asta. Etnologul Ovidiu Bîrlea spunea despre colindători: „colindătorii au transformat colindatul în cerșit”. Colinda când este cernită doar de sita pecuniară devine lipsită de sens, deci, lipsită de sensul său fundamental.
Anual se trage câte un semnal de alarmă în ceea ce privește colindatul. Mesajul vine fie din partea profesorilor (etnologi, folcloriști, muzicologi) fie din partea cântăreților de muzică populară. Marea problemă este confuzia între colinde și cântece de stea, între colinde și cântece de Crăciun. Există colindele de strat vechi care ne plasează în epoca pre-creștină (probabil) și ale căror ecouri mai vin din rândul celor ce se preocupă cu înverșunare de păstrarea lor. De cele mai multe ori, tematica pe care o întâlnim în aceste colinde de strat vechi nu are nicio legătură cu tema Nașterii miraculoase, ele fiind de fapt legende populare versificate încărcate de un profund mesaj simbolistic. Au ritm giusto-silabic, au caracter războinic, sunt cântate cu glas tare și rigid. Colindele de strat nou (sau cântecele de stea) sunt similare ca structură cu cântările de Crăciun din Europa occidentală, (spre exemplu noël-urile franceze și Weihnachtlieder germane), dar și cu cântecele de stea din orașele românești. Refrenele lor – atunci când există – sunt aproape întotdeauna regulate, au fraze egale și simetrice bazate pe cvadratură și se referă exclusiv la tema Nașterii Domnului. Sunt cele pe care le auzim cel mai des cântate în concerte.
Anual, youtube-ul este agasat cu tot felul de producții în acest sens care se prezintă în numele colindelor adevărate. Celor mai multe dintre ele nu le găsesc cusur. Nu le pot încadra, au structuri melodice amestecate, împrumutate din alte muzici care nu corespund stilistic cu colindul. De cele mai multe ori ele sunt judecate doar din punct de vedere literar nu și muzical. Astfel, pot întâlni texte de colinde precreștine aranjate pe melodii de cântece populare unde totul este ritmicizat de la muzică până la gestică. Sufletul românilor este unul din ce în ce mai ritmicizat. De ce atâta nevoie de ritmicitate? Din nevoia de a ne ascunde suferința! Astăzi, românii, oamenii în general, nu mai cântă după ritmul inimii lor. Cântă după aranjamentele făcute de orchestră care nu au puterea să individualizeaze un specific zonal și nu lasă loc sensibilității. Nu vi se pare că toate seamănă între ele? Ansamblurile folclorice sunt cele care au contribuit masiv la standardizarea genului. Parte din ansambluri nici măcar nu fac efortul să schimbe repertoriul producțiilor anuale deși există zeci de culegeri de colinde. De câțiva ani și-au făcut apariția colindătorii care umblă cu orchestra în traistă. Mă refer la colindătorii cu boxă și îmbrăcați de-a dreptul sinistru, despre care am înțeles că ar fi originari din Bacău. Știrile i-au preluat arătând diversitatea fenomenului însă ei nu fac decât un deserviciu prin prezența lor la metrouri, prin piețe sau parcuri, schimonosind ritualul și transformându-l într-o bufonadă.
Cele mai multe cântece populare de Crăciun, unele de un lirism patetic, devin deranjante fără să mai vorbim că sunt departe de sensul profund al colindului. În fond, și acest gen ritualic va rezita atât timp cât cineva își asumă să-l îndeplinească și își găsește și consumatori. Totuși, este o muzică pe care nu o putem lua în derizoriu. Compozitori precum Béla Bartók, Tudor Jarda, Sabin Drăgoi au găsit valoare și sens în colind, armonizând și aranjând pentru coruri sau orchestră diverse teme muzicale.
Rep: Cum educăm tânăra generație în spiritul cultivării tradițiilor? Încotro ne îndreptăm?
-Pentru mine este foarte important să fiu practician. Lucrez din greu să îmbin partea teoretică cu partea practică. Caut posibilitățile de exprimare cele mai potrivite. Tânăra generație se educă dar trebuie să fie om la capătul puștii așa cum spune o vorbă din bătrâni, adică om să se priceapă și nu să improvizeze la nesfârșit pe o temă dată. Depinde de fiecare dintre noi să împărtășim din cunoștințele și experiența pe care o acumulăm.
Cel mai elocvent exemplu este ora pe care am susținut-o nu demult la Colegiu Național „Spiru Haret” din București unde am vorbit timp de o oră despre colind unor elevi de clasa a IX-a. Elevii au fost foarte interesați și interesanți, au pus întrebări și am simțit că le vin în ajutor răspunzându-le unor întrebări logice precum „De ce colindăm? ” „Cine colindă? ”. Am fost însoțit de instrumente care se leagă de ritualul colindatului, am amintit de civilizația lemnului, de motivele care guvernează temele principale întâlnite în colinde (motivul morții prin variante de Miorița, motivul animal, cosmogonic, dendrologic, etc.) Fiecare explicație a beneficiat de câte un exemplu. Am pregătit colinde în legătură cu tematica prezentată, le-am explicat care este semnificația colacului, le-am și dus unul. Colacul dăruit ca ofrandă pentru sufletele morților este împletirea dintre lumea văzută și cea nevăzută. Există credința că de sărbători, sufletele celor adormiți se întorc acasă.
Contează foarte mult cum pui ingredientele pe tavă și mai ales ingredientele să fie ale tale. Atât timp cât am reușit să apropii niște elevi de maniera antifonică de interpretare a colindelor, mă declar extrem de mulțumit!
Dincolo de consumerismul peste măsură ar trebui să nu uităm că sărbătoarea este despre suflet, mai puțin despre trup. Este mai mult despre taină, despre timp și spațiu și mai puțin despre veselie. Sărbătoarea în sine aduce veselie cum este și normal, dar la noi se confundă veselia cu prostul gust. Ar fi bine să apelăm anual la sertarul propriei noastre conștiințe și să protejăm ce avem ca să nu mai fim nevoiți să tot salvăm! Să cântăm colindele adevărate care vorbesc despre temele devenirii și ulterior, ale întrupării. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi!
