Tudor Mihail Pascu, elev în clasa a VII-a, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, are doar 13 ani și mereu și-a dorit să cunoască, să învețe lucruri, se experimenteze. Am putea spune că le-a încercat pe toate, în puținii ani pe care i-a adunat până acum, dar, suntem responsabili și afirmăm doar că Tudor încă nu și-a stins setea de cunoaștere.
Am aflat despre el de la Mihaela și Cătălin, părinții lui Tudor. Oameni reponsabili, la care, mărturisesc, din start, am apreciat discreția lor, iar, mai apoi, atenția pe care ambii o acordă educării continue a lui Tudor. S-a întâmplat ca, de multe ori, să ne intersectăm, în drumurile noastre, ocazii în care Cătălin era mereu pe fugă, preocupat să-l ducă sau să-l aducă pe Tudor de la, ehe!, numeroasele activități educativ-recreative la care juvenilul, benevol, s-a tot înscris.
Actoria, pasiunea mea dintotdeauna
Pare greu de crezut, dar Tudor, la vârsta lui, a bifat multe reușite, la care mulți dintre copiii de-o seamă nici măcar nu îndrăznesc măcar să se gândească, darmite … Bunăoară, încă de la 3 anișori, a avut primul contact cu scena, cu actoria. A început cu perfecționarea dicției, apoi cu însușirea tehnicilor de memorare, cu ajutorul diferitelor jocuri, participând inclusiv la concursuri de … improvizație. „Îmi place să fiu pe scenă, în fața oamenilor, și să joc piese pentru ei, să le transmit emoții. Părinții mei m-au înscris la cursuri de actorie, încă de când eram foarte mic, tocmai pentru a învăța să nu mă blochez când sunt în public”, își începe istorioara Tudor. O confirmă și Cătălin, susținătorul fără odihnă al lui Tudor. „Asta a și fost ideea. Credeam noi că Tudor ar putea avea dificultăți să vorbească în public, să se exprime liber, fără constrângeri. Pentru că nici noi nu eram prea «curajoși», în astfel de situații. Cred că, mai curând, am vrut să ne învingem fricile noastre, dacă stau și mă gândesc. La început, eu îi citeam textele, pentru că Tudor era prea mic, nu știa alfabetul. Iar el le învăța. Îmi amintesc cum primul premiu pe care l-a luat, la o competiție, la Turda, a fost cu un rol dintr-o piesă învățată în felul ăsta, «Iedul cu trei capre». Se întâmpla la doar un an după ce a început să studieze teatrul”, aflu de la tatăl lui Tudor. Erau texte pe care profesorii de actorie i le sugerau lui Tudor pentru a le memora. La un moment dat, primise un text liric, o poezie de Topârceanu – „Bacilul lui Koch” (!!!), care număra nu mai puțin de … 216 versuri. Pe deasupra, textul conținea și zeci, poate sute de cuvinte noi și, oarecum, complicate, pentru un copil de doar câțiva ani: ftizie, conferință și conferențiar ori filantropie, sau bacterii, tuberculoză, icognito, ocultă, culantă, scadență, letargie, sciziparitate, patogen, acid fenic, surmenaj, epiderma, sublimat … „La vremea aceea, făcea teatru cu actrița Alina Neagu, și pesemne că uitase că Tudor nu știa să citească”, aflu de la părinții lui Tudor. Și, cum perseverența este cheia succesului, au învățat, împreună, „savanta” poezie, vers cu vers, performanță care, dublată de talentul interpretării, a fost distinsă, în final, cu „premiul cel mare”, la Turda.
„În viață, e mai frumos să râzi decât să fii trist”
Primele „acorduri” le-a învățat de la actorul Ciprian Cârstiuc, cunoscut publicului băcăuan, în prezent, „reconvertit profesional”, prin Albion, deși, local, se bucura de succes, în domeniu, având chiar și un club de actorie. „Fiind și animator, ne-am intresectat cu el pe la petrecerile pentru copii, dar și la teatru, unde obișnuim să mergem, frecvent”, mai aflu de la Cătălin Pascu. Aspirantul în actorie a trecut și prin mânile altor profesioniști din domeniu, cum ar fi Alina Neagu, actriță la Teatrul „Bacovia”, Ilinca Istrate – actor mânuitor păpuși (în cadrul proiectului-curs „Atelierul cu vise”, unde copiii mici și mari au aflat despre ce se află în spatele unui spectacol de păpuși n.r.), apoi prin ale lui Valentin Braniște, „părintele” proiectului de „umor inteligent”- „Teatru’ de kartier”. În prezent, micul Tudor este îndrumat de actorul și regizorul Ionel Tănase, de la Fundația Teatrală „Neghiniță”. Îmi mărturisește că rolul care l-a „prins” cel mai mult, până acum, a fost cel din monologul „Rânduiala casei mele”, de A. P. Cehov. „Îmi plăcea cum personajul respectiv își schimba stările. Ba era supărat pe nevastă, pe soacră și pe cumnată, ba era vesel, fapt care mă provoca, în timpul interpretării, pentru că mă făcea să fiu mereu activ. A fost complicat, pentru că nici măcar nu se potrivea cu mine, era diferit față de cum sunt eu, în fiecare zi. A trebuit să mă schimb complet, când jucam rolul ăsta”, îmi destăinuie Tudor. Îmi mai spune că preferă comedia, în locul dramei, pentru simplul motiv că „în viață, e mai frumos să râzi decât să fii trist”. A înregistrat și mici „accidente”, nelipsite prezenței pe scenă, unul fiind chiar premiat, la propriu, de juriu. De fapt, întreaga sa prestație actoricească. „Se întâmplase la un concurs în Neamț, când a trebuit să particip cu «Teatrul Fain», al Alinei Neagu, în locul actorului principal care nu știu ce pățise. Nu găsise pe nimeni care să învețe rolul, în doar o săptămână. Iar, pe scenă, am «sărit», cumva, peste niște replici și a trebuit să «improvizez», ca să nu-i încurc și pe ceilalți”, își amintește Tudor de mica încurcătură.
Jurnalist, cu talent dovedit
I-ar plăcea ca, în viitorul apropiat, actoria să devină o profesie care să-i asigure un venit, ocupație care-i oferă, în același timp, și satisfacția de a face un lucru plăcut. Asta dacă nu va urma, între timp, o carieră în mass media, în prezent, Tudor activând în cadrul Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de colega noastră, prof. Laura Huiban. „De la dumneaei învățăm foarte multe lucruri interesante. Plus că ne mai trimite și să luăm interviuri, la diverse evenimente, să facem cronici, inclusiv fotografii. Exact ca niște jurnaliști «pe teren», cum se zice. Lucrăm foarte mult cu Centrul de Cultură «George Apostu», iar textele noastre apar într-o rubrică din ziarul «Deșteptarea»”, subliniază Tudor. A întâlnit nume sonore din cultura națională, actori celebri – Marcel Iureș, George Mihăiță, Florin Piersic Junior, Maia Morgenstern ș.a. – , dar și cantautori la fel de cunoscuți, de la care a obținut atât autografe, toate personalizate, cât și fotografiile înfățișându-i împreună. Pentru aduceri aminte și nimic altceva.
… și scafandru cu patalama
În urmă cu doi ani, Tudor, împreună cu părinții, și-a mai descoperit încă o pasiune: scufundarea. În limbaj modern, scuba diving. Ideea a apărut când o echipă de profesioniști din Iași, aflați în căutarea unui loc propice antrenamentului (în orașul celor 7 coline neexistând o piscină cu dotările necesare acestui tip de agrement), a poposit la Bazinul de înot din Bacău. „La bălăcit, l-am dus de mic copil, aici, la noi. Pur și simplu l-am luat și l-am aruncat în bazinul pentru copii, știind că-i place să stea în apă. Iar, când am auzit că vin cei de la Iași, am zis că nu putem rata ocazia. Ulterior, a devenit «mascota» grupului, pentru că era cel mai mic dintre scafandri”, își amintește Cătălin Pascu, tatăl micului nostru „erou” de poveste adevărată. Așa a ajuns să urmeze, îndrumat de profesioniștii de la Iași, cursuri de scufundare, atât online, în care a învățat teoria, dar și fizic, în bazin acoperit, sub supravegherea strictă a antrenorului acreditat PADI (Professional Association of Diving Instructors), sau la Marea Neagră (în România și în Bulgaria). Aici, de altfel, au și fost susținute examenele pentru obținerea certificatelor de scufundător în ape deshise – Advanced Open Water Diver (cu excepția submersiei în peșteri și în epave), cel de-al doilea obținându-l în absența părinților, aceștia fiind ocupați cu serviciile, la momentul respectiv. „Recunosc, prima dată când am intrat în mare, cu echipamentul de scanfadru, am avut ceva emoții, dat fiind că apa era tulbure și nu se putea vedea foarte bine, în comparație cu apa din bazin, unde ne antrenasem inițial, care era dulce și limpede. A fost un șoc, la început, dar după primele scufundări, m-am obișnuit cu diferențele astea”, spune scafandrul de la „Vrănceanu”. Nu se teme nici dacă, întâmplător, și-ar pierde din gură muștiucul din silicon prin care plămânii sunt alimentați cu oxigen (având permanent, de rezervă unul, în zona brâului) sau dacă se consumă amestecul vital din butelia de scafandru, fiind avertizat, din timp, de manometrul aflat în prelungirea recipientului. „Primul examen pe care l-am susținut a fost orientat mai mult pe siguranță și pe lucruri mai generale. Abia cel de-al doilea s-a axat pe lucruri mai complicate, cum ar fi scufundări de noapte, navigare cu busola etc. De exemplu, din cauza întunericului, dar și a nisipului care s-a ridicat urmare a curenților marini, am ajuns printre niște stânci, moment în care instructorul ne-a zis să revenim la mal. Să fi fost vreo 100-200 de metri, căci înotasem vreo 10 minute”, mai spune Tudor, actorul jurnalist, atestat în scufundări.
Povești cu Moș Crăciun acvatic și cu scufundări pintre corali, pești Nemo, delfini și țestoase
Iubește adrenalina, îi plac provocările. Pesemne că și extremele sunt atrase de el. Bunăoară, pe când se la afla la primul examen în scufundări, la Tilenovo, Bulgaria, în zona unei epave special scufundate pentru trainingul scafandrilor, instructorul i-a indicat, prin semne, să se apuce de o bară din dreptul hubloului, pentru a face o poză de grup, împreună cu ceilalți cursanți, dar și cu amatorii aflați acolo pentru distracție. „Eu înțelesesem cu totul altceva, și anume să intru prin ferestruica aceea. Și tot încercam să trec prin ea, în vreme ce instructorul, alarmat, trăgea de picioarele mele, ca să nu mai avansez. Nu primisem certificarea să intru în epave, existând riscul să mă agăț cu butelia sau să mă rătăcesc în epavă, din cauza apei tulburate de mâl. Or, eu, crezusem că mă blocasem, nu înțelegeam de ce nu pot intra prin hublou. Până la urmă, m-am dumirit, dar mi-am luat și o «papară» de la antrenor”, povestește amuzat micul Tudor. Își mai amintește cu plăcere și despre cum, anul trecut, cam în perioada asta, a Sărbătorilor, a împodobit, în submersie, într-un bazin, un brad, echipat fiind în costum de Moș Crăciun. După ce a obținut și certificatul pentru scafandri avansați, Tudor a plecat, împreună cu tatăl, la scufundări, în Egipt, la Marea Roșie. Într-o stațiune, Marsa Alam, recunoscută ca punct de atracție pentru pasionații de snorkeling și scuba diving, dar și renumită ca un loc unde poți înota cu țestoasele uriașe, cu delfinii și dugongii. „E un loc de întâlnire internațional, unde poți admira o priveliște submarină aproape unică, din care nu lipsesc coralii, Nemo fish, țestoasele, pisicile de mare, țestoasele. La scufundarea de noapte, am fost pus ca să fac echipă cu un olandez. Obligatoriu, scufundările se fac în doi. Apa e atât de limpede încât poți vedea, de pe mal, la adâncimea de 15 metri. Plus că forma de relief a fundului mării e atipică. Aproape de mal, adâncimea e mică , iar, dintr-odată, se ajunge la 10 metri”, îmi descrie Tudor micul paradis din sudul Egiptului.
Membru activ în Consiliul Local al Copiilor, dar și orator în conferințele de tip „Model United Nations”
În dreptul preocupărilor lui Tudor, mai notăm și cea de membru activ în Consiliul Local al Copiilor Bacău, organism consultativ pe lângă Consiliul local al municipiului Bacău. „Noi venim cu diferite idei prin care vrem să facem Bacăul mai prietenos cu copiii. Pentru asta, ne-am informat cum funcționează administrația orașului, am stat o zi de vorbă cu primarul, am participat la ședințele de consiliu local … Și chiar mi-a plăcut să fiu acolo, dincolo de neînțelegerile dintre consilieri, primar sau cei din administrație…”, mai spune micul nostru interlocutor. De altfel, una dintre idelile pe care cei de la Consiliul Copiilor au reușit s-o pună în practică a fost și recentul festival „Fall for art”, desfășurat toamna trecută, la Insula de agrement. A fost un eveniment care a grupat o serie de activități cultural-artistice, atât concerte live, spectacole de teatru, cât și un concurs de fotografie, destinat profesioniștilor și amatorilor, deopotrivă. Lista activităților în care Tudor este angrenat include și „Model United Nations”, denumirea oficială atribuită simulărilor academice ale conferințelor Organizației Națiunilor Unite. Această activitate reunește tineri de liceu (în cazul lui, s-a făcut o excepție, la recomandarea profesoarei sale de engleză), din diferite colțuri ale lumii, cu profiluri și aspirații diverse, în vederea dezvoltării abilităților de oratorie, public speaking și leadership prin intermediul dezbaterilor în limba engleză. „Sunt conferințe prin toată țara, desfășurate integral în limba engleză, în care sunt prezentate diferite teme – umanitare sau legate de războaie etc. Eu, de exemplu, la Iași, am reprezentat Statele Unite, cu o temă privind oprirea recrutării de teroriști în statele afectate de războaiele civile. Iar, gupul nostru a adoptat, la final, o rezoluție pe această temă, care să fie folosită, cumva, pentru rezolvarea problemei teroriștilor. Aici, am obținut o mențiune onorabilă, un fel de locul trei, în clasificarea clasică”, îmi explică elevul nostru „multitasking”. La toate acestea, se adaugă și lecțiile suplimentare de limbă germană, fizică, matematică, programare calculatoare etc., etc. Un copil … cât un om matur, care-a depășit cu mult granițele firescului. O comoară națională, un sprijin de nădejde al societății românești din viitorul apropiat, capabil să facă o țară normală, dintr-o Românie … anormală. Contăm pe el și pe alții asemenea lui. Felicitări, Tudore! Și părinților tăi, deopotrivă.
