Răbdătoarea cutie poștală

Digitalizarea intră greu în viețile noastre. Calculatoarele, telefoanele, tabletele (care tot calculatoare sunt!), cele care găzduiesc pârdalnicul de internet și, de fapt, ciudata „inteligență artificială” au încă de luptat din greu cu vechile năravuri, cu obișnuințele de o viață. Se vede clar mai ales acum, când începe să se dea pe față interesele unora pentru a pune mâna pe ciolan. La campania electorală mă refer.

Campanie de acest fel se face pe internet de mai multă vreme, dar nu tot românul știe să o înghită pe un asemenea suport. Atunci, politicienii și trepădușii lor fac ceea ce e mai simplu, deși destul de costisitor: nu mai trec pe la toate porțile și ușile caselor cu celebrele sticle de ulei, cu pungile de făină sau de zahăr. Pe la unii dintre noi vin cu fițuici jenante, cu fluturași electorali. Eu le tot găsesc în nevinovata și răbdătoarea cutie poștală. Hârtii, tipărituri, flaiere prin care toți ne amintesc ce rău am ajuns să trăim din anumite puncte de vedere și cât de bine ne-ar fi dacă vom vota un partid sau altul.

Păi, care sunt necazurile poporului în prezent: tot sărăcia, foamea instabilitatea sistemului social, sistemele educațional și sanitar precare, prost croite și manageriate etc. etc. O găselniță este, acum, situația pensionarilor care trăiesc ca vai de ei, cu bani puțini și afecțiuni multe. „Vreți să fie mai bine? Votați-ne pe noi!” – scrie pe hârtiile pe care le găsesc în cutia poștală. Dacă aud așa ceva la radio, la tv sau dacă dau de ele pe net, schimb canalul, Dar, la hârtiile din cutia poștală tot mă uit un pic, curios, până le fac ghem și le arunc, ecologic, la pubela pentru hârtie.

Cine să mai creadă ce se promite, dacă zeci de ani nu s-a făcut mare lucru? Unii spun că nu mai ies la votare, că s-au convins, că s-au săturat de promisiuni neonorate. Însă, eu unul tot voi vota. Măcar să știu pe cine am pus ștampila și, după un mandat, dacă să-l critic… sau să-l laud.

Dar o fac și din milă pentru răbdătoarea cutie poștală!