28 septembrie 2024
SportVolei feminin/ Divizia A1: Știința Bacău, zero pe linie

Volei feminin/ Divizia A1: Știința Bacău, zero pe linie

Fără niciun punct luat și nici măcar un set câștigat, studentele au încheiat anul pe ultimul loc al clasamentului, după ce sâmbătă au pierdut acasă, cu 0-3, și în fața penultimei clasate, FC Argeș

Cel mai slab tur de campionat din istoria prim-divizionarei de volei feminin Știința Bacău. Un tur egal cu zero. La propriu. Formația băcăuană a încheiat anul din postura de „lanternă roșie” a Diviziei A1, cu 11 înfrângeri din tot atâtea etape. Toate, terminate cu același rezultat: 0-3.



Altfel spus, nu doar fără vreun punct luat, dar și fără a fi câștigat măcar un singur set. Sâmbătă, după o mai lungă perioadă de timp, studentele au revenit pe teren propriu. Au făcut-o pentru ultima partidă a turului din sezonul regulat, contra piteștencelor de la FC Argeș.

Un duel între codașele campionatului, cu precizarea că, în urmă cu o etapă, Argeșul câștigase primele sale trei puncte: 3-1 cu CSM Constanța. Separate de un singur loc și numai trei puncte, cele două formații erau (și sunt), despărțite, în fapt, de un adevărat hău. Iar lucrul acesta s-a văzut clar la confruntarea directă.

Nu neapărat pe tabelă, acolo unde s-a aprins scorul de 0-3 (17-25, 15-25, 23-25). Alte lucruri arată prăpastia care se cască între ultimele două clasate. FC Argeș are lot. Bun, rău- mai degrabă bun- dar îl are. Piteștencele au venit la Bacău cu 14 voleibaliste. Și toate au jucat. Știința, în schimb, are un efectiv incomplet. Însăilat, pentru că nimeni din club nu a avut competența (poate că nici interesul), de a respecta și de a continua munca de ani de zile a lui Florin Grapă.

La partida de sâmbătă, Știința s-a prezentat, ca și până acum, cu numai 11 jucătoare. Iar dintre acestea, pe teren au intrat, tot ca de obicei, doar șapte. Oaspetele au antrenor. Un antrenor, Paul Bogdan, care își ia rolul în serios, dând indicații și operând modificări. Știința, în schimb, are un antrenor doar cu numele. Un tehnician, Lucian Voinea, țintuit pe bancă (poate chiar împotriva voinței sale) și având, de multe ori, privirea înfiptă în podea. Nu este o remarcă ironică sau răutăcioasă, ci un fapt real.

În aceste condiții, cum Dumnezeu ar putea pretinde Știința ceva de la acest campionat? Și cum ar fi putut câștiga derby-ul codașelor? Pe bune, cum?! E adevărat, contra Argeșului, băcăuancele au făcut tot posibilul pentru a-și depăși condiția. Și-au dorit. Au încercat. S-au luptat. Dar ambiția și dăruirea nu pot compensa nici lipsa de valoare și nici diferențele de ordin numeric. Prin urmare, deși a condus cu 15-14, Știința a pierdut primul act cu 25-17. Parțialul al doilea a stat sub semnul echilibrului doar până la 8-8, după care formația vizitatoare s-a distanțat până la a se impune cu 25-15.

Oarecum altfel au stat lucrurile în setul trei. Gazdele au început bine, au condus cu 10-6, înainte ca argeșencele, în rândul cărora a evoluat și ex-ul Mădălina Airoaie (8 puncte realizate) să remonteze și să treacă în avantaj cu 13-12. Studentele au rezistat șocului, dovadă că nu au cedat și că au revenit, la rândul lor, de la 16-19 la 22-22. Din păcate, serviciile greșite în momente-cheie (Karina Gorbe la 10-6 și 18-18, Nadia Staicu la 14-13 și Iulia Matanie la 16-16) și deficiențele din apărare au tras la cântar. Iar speranțele Științei nu s-au putut duce dincolo de 23 egal.

Argeșul (cu Lisania Maren Grafort și Sorina Miclăuș ca principale realizatoare- 14 puncte, respectiv 13), s-a impus finalmente cu 25-23 și a luat toate cele trei puncte. Studentele, în schimb, au rămas la cota zero. Având în vedere formatul campionatului, acest traseu deplorabil din tur nu presupune neapărat retrogradarea certă.

Dar pentru a avea cât de cât o șansă în play-out, conducerea clubului băcăuan ar trebui să facă, pe repede-înainte, în (scurtul) repaos din această iarnă, ceea ce nu s-a străduit în lunga pauză dintre lunile mai și octombrie: să aducă un antrenor și o serie de jucătoare bune. Altfel, prima ediție de campionat post-Florin Grapă a Științei Bacău va reprezenta, fără doar și poate, și ultima pe prima scenă a voleiului feminin românesc.

Știința: Iulia Matanie 1 punct, Natalia Preda 4, Nadia Staicu 8, Raluca Cloșcă 8, Sabina Hantău 3, Karina Gorbe 8, Alexandra Ion- libero.

Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a 11-a a Diviziei A1, ultima a turului sezonului regulat: Știința Bacău- FC Argeș Pitești 0-3, CSM Constanța- CSM Târgoviște 2-3, Dinamo București- Medicina Târgu-Mureș 3-0, CSM Corona Brașov- CSM București 3-1, CSM Lugoj- CSO Voluntari 2005 3-0. Derby-ul campionatului, dintre Rapid București și Volei Alba Blaj, programat luni, 18 decembrie, de la ora 15.30 va încheia runda, turul și anul.

Clasament

1 Volei Alba Blaj                            10              8              2              26-8              25p.

2 CSM Târgoviște                            11              9              2              29-13              24p.

3 Rapid București                            10              8              2              26-9              24p.

4 CSM Lugoj                                          11              7              4              26-17              21p.

5 CSM București                            11              7              4              25-17              20p.

6 CSM Corona Brașov              11              7              4              24-20              20p.

7 CSO Voluntari 2005              11              6              5              24-18              20p.

8 Dinamo București                            11              6              5              21-16              19p.

9 CSM Constanța                            11              3              8              14-27              9p.

10 Medicina Târgu-Mureș              11              2              9              11-27              7p.

11 FC Argeș Pitești                            11              2              9              7-28              6p.

12 CS Știința Bacău                            11              0              11              0-33              0p.              



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img