Nu mai puțin de 80 de echipe de copii, reunind aproximativ 1000 de jucători au participat în ultimele două weekenduri la Cupa Viva Activ la fotbal. Competiția, desfășurată în Buhuși și Blăgești, în organizarea Școlii de Fotbal Viva Activ, se află la ediția a XI-a și întotdeauna s-a bucurat de o participare la fel de numeroasă. Sufletul Cupei Viva Activ este chiar șeful școlii de fotbal cu acest nume, antrenorul Geo Parfeni.
Echipele au venit la Buhuși și Blăgești din toată Moldova, dar nu numai. De exemplu, au participat și copiii de la Minerul Bălan, club din județul Harghita. În aceste condiții, sprijinul căpătat de Viva Activ din partea unor instituții de învățământ din Buhuși și a Primăriei Blăgești a fost salutar. Reamintim, Sala Sporturilor din Blăgești, în care își fac orele de educație-fizică elevii din comună, este una dintre cele mai frumoase și funcționale din întreg județul Bacău.
Este o realizare de seamă a primăriei locale, conduse de primarul Laurențiu Munteanu. Acolo s-au mai desfășurat nu doar turnee de fotbal, ci și de handbal și, mai nou, de baschet, la nivel de Campionat al României, serie regională. Sala are și o tribună, din care părinții își încurajau părinții, iar echipele își așteptau rândul la joc, conform programului întocmit de organizatorul Geo Parfeni.
Pentru a ne da mai bine seama de amploarea Cupei Viva Activ, redăm podiumurile competiției, pe grupe de vîrstă și niveluri de performanță. Așadar:
– La grupa de vârstă 2013, Elită, Locul 1 – Aripile Bacău, locul 2 – Gloria Roman, locul 3 – Metcon Adjud.
– La 2013, nivel mediu: Locul 1 – Junior Roman, locul 2 – FC Bacău, locul 3 – Viva Buhuși;
– La 2014 – Locul 1 – Atletico Bacău, locul 2 – FC Bacău, locul 3 – Aerostar Bacău;
– La 2015 Elită: locul 1 – Juniorul Suceava, locul 2 – Sportul Onești, locul 3- Atletico Bacău;
– La 2015, nivel mediu: locul 1 – Real Kids Roman Albastru, locul 2- Kids Fotbal Bacău, locul 3 – Real Kids Roman portocaliu;
– La 2016 Elită: locul 1 – Juniorul Suceava, locul 2 – Viva Activ Buhuși, locul 3 – Minerul Bălan;
– La 2017: locul 1 – Academia 82 Iași, locul 2 – Juniorul Suceava, Locul 3 – Atletico Bacău.
Echipele de pe podium au primit diplome și cupe. Fiecare jucător a primit diploma sa, care să îi amintească de Viva Activ Buhuși, ediția a XI-a.
Mai sunt de desfășurat în week-endul următor partidele de la categoria de vărstă 2012, cea mai mare dintre toate. Efortul uriaș al antrenorului Geo Parfeni, care a făcut continuu naveta Buhuși – Blăgești se va termina pe 17 decembrie.