4 decembrie 2024

Unii dintre pensionarii ”speciali” nu vor beneficia de majorarea pensiei, la 1 ianuarie 2024

La 1 ianuarie 2024, nu toate categoriile de pensii vor fi majorate cu 13,8 la sută, care reprezintă rata inflației. Astfel, ultimele reglementări în acest sens, în ceea ce-i privește pe magistrați, prevăd că: ”Prin derogare de la prevederile art.213 alin. (2) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației”. Așadar, pensiile de serviciu ale magistraților vor rămâne la cuantumul actual.

Explicația acestei excepții, care este în defavoarea magistraților, nu-i decât una singură și anume aceea că pensiile lor sunt extrem de mari în comparație cu ale majorității covârșitoare a pensionarilor. În momentul de față, datele statistice pe luna noiembrie, publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), arată că, la nivelul întregii țări, beneficiază de pensie de serviciu 5.407 magistrați.



Pensia medie aferentă lor este de nu mai puțin de 22.180 lei, din care o mică parte reprezintă suma cuvenită în raport de contribuția pe care beneficiarii au avut-o la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS). Conform acelorași date afișate pe site-ul ei de CNPP, pensia medie suportată din BASS este de 5.645 lei, această sumă reprezentând, de fapt, cea cuvenită pentru contribuția avută.

Altă sumă, de 19.960 lei, este pensia medie care se acoperă din bugetul de stat. Potrivit ultimelor date statistice pe care le deținem, din județul Bacău, aproximativ 150 persoane beneficiază de pensie de serviciu, în baza Legii 303/2022. Cea mai mare pensie de serviciu este de 31.200 lei.

Din această sumă, numai 9.697 lei reprezintă pensia cuvenită beneficiarului pentru contribuția lui de asigurări sociale. Restul de 21.503 lei se suportă din bugetul de stat, nereprezentând deci contribuția avută la pensie. Dar nu numai pensionarii magistrați vor fi afectați de măsura menționată mai sus.

Nu se vor actualiza cu rata inflației nici pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești (grefieri, de exemplu) și al parchetelor de pe lângă acestea și nici cele ale personalului care își desfășoară activitatea în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -