La data de 7 decembrie 1966, România marca un moment istoric cu inaugurarea ultimei hidrocentrale dintre cele 13 construite pe râul Bistrița. Acest proiect ambițios, cunoscut sub numele de „Calea de Lumină a Țării,” a reprezentat o serie de lucrări hidrotehnice complexe care au avut un impact semnificativ asupra regiunii și au contribuit la dezvoltarea economică a țării.
Procesul de construcție a început în anul 1960 și s-a încheiat în 1967, marcând o perioadă de intensificare a dezvoltării infrastructurii energetice din România. Cele 13 hidrocentrale, situate de la Bicaz până la Bacău, au fost construite la Pângărați, Vaduri, Piatra Neamț, Vânători, Roznov, Zănești, Costișa, Buhuși, Racova, Gârleni, Lilieci, Bacău 1 și Bacău 2.
Această serie de hidrocentrale nu a reprezentat doar o realizare tehnică remarcabilă, ci și un pas semnificativ către diversificarea sursei de energie și creșterea capacității de producție energetică a țării. Calea de Lumină a Țării a fost concepută pentru a furniza electricitate în mod eficient și sustenabil, având un impact pozitiv asupra comunităților din regiune.
Fiecare hidrocentrală a fost proiectată pentru a exploata potențialul hidroenergetic al râului Bistrița, contribuind astfel la alimentarea cu energie electrică a orașelor și a zonelor din apropiere. Beneficiile acestui proiect au fost multiple, incluzând creșterea siguranței energetice a țării și crearea de locuri de muncă în timpul construcției și ulterior, în cadrul operațiunilor de întreținere.
Hidrocentrala Bacău 2, inaugurată în decembrie 1966, a reprezentat punctul culminant al acestei „Căi de Lumină.” Situată strategic pe cursul râului Bistrița, aceasta a adus beneficii semnificative comunității locale și a contribuit la dezvoltarea economică a orașului Bacău și a împrejurimilor sale.
Astăzi, „Calea de Lumină a Țării” rămâne un simbol al ambiției și ingeniozității umane în domeniul energiei. Inaugurarea hidrocentralei Bacău 2 pe 7 decembrie 1966 a fost nu doar o realizare tehnică, ci și o piatră de temelie în istoria energetică a României, marcând o perioadă de tranziție către o sursă de energie durabilă.
