24 noiembrie 2024

Proiectul INSERT UBc implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: noi oportunități de colaborare între studenți și angajatori

 În data de 6.12.2023 în Aula universității a avut loc evenimentul final al proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0091 Studenți – angajatori – universitate – Împreună pentru piața muncii! (INSERT UBc), finanțat de Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, derulat în perioada aprilie-decembrie a.c. de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (UBc).

„Scopul și valoarea adăugată a acestui proiect constau în îmbunătățirea strategiilor instituționale de facilitare a accesului absolvenților UBc pe piața muncii, iar obiectivul general vizează optimizarea activității de consiliere și orientare în carieră în vederea instrumentării superioare a absolvenților UBc pentru facilitarea accesului acestora pe piața muncii în acord cu cerințele angajatorilor”, a declarat Prof. univ. dr. Venera-Mihaela COJOCARIU, Director de proiect.



Printre obiectivele specifice amintim:  cunoașterea cerințelor a cel puțin 50 de angajatori din regiunea NE în vederea creșterii gradului de inserție pe piața muncii a absolvenților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (UBc); valorificarea rezultatelor demersurilor de cercetare asupra cerințelor angajatorilor într-o strategie specifică pentru studenți astfel încât aceștia să își sporească posibilitățile de angajare și de adaptare la statutul de angajat; realizarea unui program îmbunătățit de activități specifice de consiliere profesională pentru facilitarea accesului studenților pe piața muncii.

Dintre activitățile reprezentative realizate în cadrul proiectului amintim: identificarea angajatorilor tradiționali ai absolvenților UBc și extinderea acestora cu noi angajatori; cunoașterea cerințelor angajatorilor în vederea sporirii gradului de inserție pe piața muncii a absolvenților UBc; elaborarea unui set de propuneri cu privire la corelarea cerințelor angajatorilor cu pregătirea pentru piața muncii realizată în UBc; participarea a 300 de studenți din anii pre-terminali la 5 sesiuni de informare; selectarea grupului țintă (164 de studenți din anii terminali de la cele 5 facultăți);  desfășurarea a 5 workshop-uri nr. 1 în vederea capacitării studenților din grupul țintă (143 participanți) cu instrumente și tehnici actuale de căutare a unui loc de muncă și de prezentare la interviul de angajare; desfășurarea a 5 workshop-uri nr. 2 pentru ghidarea studenților din grupul țintă (71 participanți) în realizarea CV-ului, video-CV, scrisorii de intenție, portofoliului personal, planului de carieră; desfășurarea activitățile de consiliere individuală cu beneficiarii din grupul țină pentru capacitarea în luarea deciziei de inserție (105 beneficiari); elaborarea unui Ghid de strategii actuale de facilitare a inserției absolvenților pe piața muncii.

Oportunitățile generate pentru studenți țin de facilitarea accesului acestora la workshop-uri dedicate și sesiuni de consiliere profesională/în carieră pentru o decizie de inserție pe piața muncii temeinic fundamentată. Studenții participanți la activități au apreciat că Pe parcursul derulării proiectului INSERT UBc, am primit informații esențiale despre pregătirea unui CV elocvent, clar și adaptat. Am discutat despre cerințele angajatorilor și tehnici de pregătire pentru interviul de angajare, am asimilat informații noi și utile. De asemenea, simt că încrederea mea de sine a evoluat în mod pozitiv datorită discuțiilor avute” (Vasile ACSINTE, Facultatea de Inginerie, programul de studii Tehnologia Informației, anul IV);

„Cu entuziasm precizez că experiența mea în cadrul proiectului „INSERT-UBc” a depășit cu mult așteptările, oferindu-mi nu doar cunoștințe esențiale pentru construirea CV-ului și a scrisorii de intenție, ci și sfaturi extrem de valoroase pentru pregătirea și desfășurarea  interviului de angajare” (Nicoleta STĂNILĂ, Facultatea de Științe Economice, programul de studii Administrarea Afacerilor, anul III);

„Au fost activități captivante, interesante, atractive, educative și interactive. Au fost facilitate lucrul în echipă și dezvoltarea capacităților individuale de a te prezenta cu succes pentru ocuparea unui loc de muncă” (Elena-Corina RĂCILĂ, Facultatea de Litere, programul de studii Comunicare și Relații Publice, anul III).

Activitățile realizate au vizat îmbunătățirea relației cu angajatorii, cunoașterea opiniei acestora cu privire la pregătirea absolvenților UBc, identificarea împreună a unor strategii de îmbunătățire a accesului absolvenților pe piața muncii prin raportare la așteptările și nevoile angajatorilor care va deschide noi linii de colaborare între angajatori-studenți-cadre didactice.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014