O ideologie ce nu seamănă cu nimic din ceea ce omenirea a experimentat până acum. De aceea e și greu ca populațiile să înțeleagă/conceptualizeze ce se întâmplă cu libertățile, cu urgențele și impunerile din ce în ce mai intruzive din viața lor. Libertățile naturale, dreptul de mișcare, dreptul de a respira, dreptul de a te încălzi, dreptul la alegerea tratamentului, ori refuzul acestuia, dreptul de a crește animale în gospodărie, dreptul la intimitate, dreptul de a-ți educa copiii, dreptul la exprimare sunt subordonate, dintr-o dată, ideologiei de gen, controlului emisiilor de carbon, sănătății publice, a luptei împotriva terorismului, împotriva evaziunii fiscale, a corupției, luptei împotriva rușilor, a Hamas și împotriva tuturor celor ce se opun curentului. Ultimele frământări guvernamentale privind limitarea plăților cash reprezintă un ordin corporatist care profită băncilor, nu are de a face cu evaziunea fiscală. E ca și cum un criminal în serie s-ar plimba liber prin oraș, iar autoritățile, care au părghiile necesare și obligația să-l aresteze, ne-ar sili pe toți să stăm în case pentru a eradica criminalitatea. Prin plafonarea utilizării banilor cash de către persoanele fizice, li se îngrădește acestora din urmă dreptul (constituțional) de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția. Banii sunt refugiul în timp de criză, ei îți conferă independență, libertate de mișcare, siguranță și intimitate privind modul în care îi folosești. De ce doresc ca operațiunile privind modul cum îmi cheltui banii să fie confidențiale? Pentru că nu vreau să renunț la un drept. Atât și ar fi suficient. Nu am de ascuns nimic nici atunci când merg la wc.-ul public, dar asta nu înseamnă că las ușa deschisă. Și nu e o analogie forțată. Amintiți-vă cum au inițiat destructurarea drepturilor fundamentale, începând cu aberanta obligație de a purta mască, a interdicției circulației pe timp de noapte și obligația de a aveau un itinerariu fix pe timpul zilei, până la absurditatea obligației de injectare cu un ser experimental. Dreptul la sănătate, consfințit de constituție, s-a convertit din 15 martie 2020 într-o obligație la o sănătate îndoielnică, impusă de vaccinarea hotărâtă de către politicieni. Fiecare element al vieții noastre a început să fie controlat până la cele mai intime aspecte. Drepturile naturale au devenit fraudulos subiecte de reglementare și astfel au intrat sub jurisdicția statului. V-ați întrebat oare ce înseamnă acest deziderat globalist, ,,internetul lucrurilor” ; de ce un om ar avea nevoie de asta? Răspunsul e simplu, sistemul vrea controlul. În ipoteza că ai o mobilă, un aparat electrocasnic, un obiect valoros- el trebuie înregistrat-cipat. Narațiunea oficială va fi aceea că e necesar pentru a se controla amprenta de carbon aferentă producerii acelui bun, în vederea protejării planetei de încălzirea globală. Cum spuneam și cu alte ocazii, acest gaz, dioxidul de carbon, reprezintă un procent mic în atmosfera terestră (0,04%) și fiind mult mai greu decât aerul rămâne la nivelul de absorbție al plantelor. Nu are legătură cu fenomenul ciclic, de altfel, al modificărilor climatice. Guvernelor li se va impune inventarierea tuturor bunurilor noastre în vederea impozitării. Așa cum pentru o rablă de mașină continui să plătești impozit deși ea nu mai are nici o valoare economică utilă, electrocasnicele, mobilierul etc. pot fi mai valoroase și, în noua viziune, cu atât mai mult ar trebui impozitate. Inconvenientul e că încă nu există posibilitatea tehnică de inventariere la nivel individual ori gospodărie, dar se va găsi o soluție. Semnele insinuării noii forme de societate totalitară sunt mai mult decât evidente. Ea încă nu are o definiție pentru că omenirea nu a mai experimentat-o (în forma asta) la un așa nivel. În lipsă de altceva, filozoful italian Giorgio Agamben l-a numit „capitalism comunist”. Considerat o autoritate printre marii strategi globali americani, Zbigniew Brzezinski, polonez de origine, a scris în 1970 despre „apariția treptată a unei societăți controlate și direcționate”, în „Revoluția Tehnotronică”, explicând că: „O astfel de societate ar fi dominată de o elită a cărei pretenție către puterea politică se bazează pe presupusele cunoștințe științifice superioare. Neîntreruptă de restricțiile valorilor tradiționale liberale, această elită nu ar ezita să își atingă scopurile politice prin utilizarea celor mai noi tehnici moderne de influențare a comportamentului public și de menținere a societății sub supraveghere și control strâns. ….” Dar impunerea unei astfel de dominații nu se poate face decât controlând politicile statelor. Cea mai importantă pârghie e îndatorarea excesivă și condiționările impuse ulterior pentru rostogolirea datoriei. Datoria nu va putea fi niciodată plătită și astfel suveranitatea națională trece treptat în mâinile unei oligarhii financiare suprastatale. Atribuțiile parlamentelor se rezumă la dispoziții administrative minore, toate politicile naționale urmând a fi dictate de creditori. Rădăcina fascismului presupune sacrificiul indivizilor și a grupurilor sociale față de idei, entități, abstracțiuni, lideri în spatele cărora se ascund alte grupuri sociale și indivizi care beneficiază de politicile implementate. Fascismul în esența sa sacrifică drepturi reale în beneficiul unei ideologii imaginare. Noua formă de fascism corporatist, prin controlul surselor de informare și criminalizarea surselor independente, îndoctrinează ori înspăimântă populația, după caz, pentru a o convinge că renunțarea la drepturile lor nu valorează prea mult în comparație cu noile ideologii și credințe. Temele sunt vaste și diverse funcție de conjuncturile locale, regionale, etc. : pentru viitorul planetei, mediu, sănătate publică, pentru siguranță (care presupune achiziționarea armelor necesare într-un conflict potențial), pentru păstrarea nivelului de trai, confort, putere, pentru …..!! Lista de motive poate fi nesfârşită. Mereu există un motiv nou; acum e războiul… Pentru Ucraina și împotriva rușilor, pentru Israel împotriva Hamas, pentru SUA împotriva ,,axei răului”, indiferent ce reprezintă asta. Și nu în ultimul rând pentru democrație, reguli și unipolaritate, chiar dacă pare o contradicție în termeni. Toate încălcările drepturilor individuale au fost inițiate și mai apoi impuse de guvernele statelor cu ,,democrații consolidate”. Avem încă iluzia libertății, dar lucrurile sunt în schimbare, noi nu ne mai aparținem, aparținem statului. Statul ne-a inventariat împreună cu bunurile noastre și independența noastră, câtă a mai rămas, va dispărea treptat. Guvernarea prin frică, stare de urgență, prioritizarea ,,interesului de stat”, a situațiilor de excepție, fac parte din panoplia de control fascistă. Cea de-a treia comisie a celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 18-22 sept. 2023, în ciuda opoziției ,,democrate”, a adoptat o rezoluție inițiată de Rusia pentru a combate ,,glorificarea nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată.” Statele care au fost împotriva rezoluției și împotriva condamnării rasismului și a glorificării nazismului sunt tocmai ,,marile democrații”, SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Spania, Danemarca, Belgia, Austria, Grecia, urmate de vasalii, România, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Albania, Ucraina, Bulgaria și restul coloniilor. Există o explicație pentru asta. Democrația a fost utilă inițial pentru a răsturna imperiile, dar a început să fie o piedică pentru cei care au acum banii imperiilor iar mai mulți bani se pot obține doar prin controlul absolut, așa numita identitate digitală. Cooperarea strânsă a corporațiilor cu politicieni, guverne și înalți oficiali este explicată în Great Reset Project of Davos, guvernarea părților interesate. (https://imprimis.hillsdale.edu/what-is-the-great-reset/) Corporatism la scară globală implicat în politicile de guvernare prin intermediul unor instituții susținute și controlate de ,,părțile interesate”. ,,….doar 8 ultrabogați au echivalentul bogăției a peste 50% din populația lumii ,…. Iar cei mai bogați 1% au o avere mai mare decât restul de 99%.”, ne dezvăluie https://noticiasholisticas.com.ar/el-club-bilderberg-rothschild-rockefeller-y-los-4-grandes-de-la-elite-global-cap-i-por-fausto-frank/ . După aceeași sursă, ,,CEO și proprietari ai unor bănci și corporații importante precum Goldman Sachs, Barclays, Lazard, JP Morgan Chase, Rothschild, HSBC, Google, Shell, Exxon, British Petroleum, Bayer, Nestlé, PRISA, Ericsson, Fiat Chrysler, Hewlett Packard etc. (își) coordonează acțiunile cu reprezentanți ai înaltei nobilimi europene, liderii militari ai NATO și servicii de informații precum CIA și MI6.” Un fost director senior al Facebook, Chamath Palihapitiya, a declarat pe 10 noiembrie 2017 la Stanford Graduate School of Business: „…. sunt aproximativ 150 de oameni care conduc lumea. Ei controlează majoritatea activelor importante, controlează fluxurile de bani. Oricine vrea să intre în politică sunt marionete. ” George Soros, Bill Gates, David Rockefeller, reprezintă doar „fețele vizibile” ale puterii corporative. Adevărata putere nu se arată niciodată, în ciuda faptului că ocupă poziții și privilegii mari în dinastii care se întind pe secole. Pentru ei, restul omenirii e un balast în condițiile când nu concură la crearea unui supliment de valoare a averii lor. Și, ce faci cu animalul de povară când nu-ți mai folosește? Urmând logica capitalismului, munca este o condiție pentru existența claselor muncitoare. Deci, dacă o forță de muncă în masă nu mai este considerată necesară, nu mai este nevoie de educație în masă, asistență socială, servicii de sănătate și sisteme care au servit în mod tradițional la reproducerea și menținerea forței de muncă pe care activitatea economică capitalistă a cerut-o. Degradarea sistemelor convenționale deja se observă. Sugrumarea prin suprareglementare a micilor ferme și controlul totalitar asupra lanțului alimentar ar urma să fie una dintre ultimele etape ale aservirii finale a umanității.