22 noiembrie 2024
OpiniiEditorialE ordin să fim solidari cu hoţii şi leneşii

E ordin să fim solidari cu hoţii şi leneşii

De-a lungul anilor, fiecare partid şi guvern aflat la putere şi-a propus ca slogan electoral elaborarea unei noi legi a pensiilor de stat, însă până la legea finală au scos din pălărie tot felul de legi, hotărâri şi ordonanţe care au avut drept scop – în viziunea lor – îndreptarea nedreptăţilor, eliminarea discrepanţelor, a marilor diferenţe între pensii: aceleaşi condiţii de muncă, aceleaşi criterii – pensii diferite! Electoral, totul a fost posibil, aplaudat, criticat – alt guvern, alte legi, care au dus – inevitabil – la alte şi alte nedreptăţi şi discrepanţe vizibile. Toţi au vrut o lege perfectă, însă nu au avut puterea să elimine politicul din această strategie. Între timp, guvernanţii au scăpat fenomenul de sub control, s-a ajuns astfel ca, în România, pensia minimă să fie de 1000 de lei, iar cea maximă trece de 20.000 de lei, mai mari chiar decât ultimele salarii!

A fost, în sfârşit, aprobată şi promulgată noua lege a pensiilor, care pleacă, din start, cu o nouă filosofie, care bântuie acum prin Europa. Nu mai mergem pe principiul contributivităţii, cel puţin aşa declară dimineaţa, la prânz şi seara actualul prim ministru, ci pe cel al solidarităţii: să mănânce fiecare o bucată de pâine, indiferent dacă a muncit 10, 15, 20, 30, 40 , 45 de ani! Idei, curente, politici chiar, care bântuie şi destabilizează întreaga Europă. Sunt, e adevărat, valabil peste tot, diferenţe între salariile acordate constructorilor, ca să dăm un exemplu, şi cele ale celor care au lucrat în domenii mai puţin stresante, periculoase sau mizerabile: industria uşoară, cum i s-a spus, comerţ, turism, artistic  etc.



E adevărat, toate necesare şi benefice în derularea activităţii sociale şi economice ale societăţii, recte cea a României. Acum le plângem de milă şi încălcăm un principiu, cu un alt principiu, în numele echităţii şi dreptăţii sociale!! Sute de mii de persoane au fentat statul, colegii, principiul şi au ieşit din „câmpul muncii” când s-au plictisit de muncă şi să se trezească la cinci dimineaţa. Metodele au diferit de la om la om, de la etapă la etapă: pensionat pe caz de boală, pensionat anticipat, întreruperea activităţii pe bază de lene, iar acum toţi vor pensii mari, egale cu ale celor care au robit 40, 45 şi chiar 50 de ani. Nu-i corect, spune actualul prim ministru, ca unul să primească 1200 de lei pensie şi alţii 40.000, 50.000 de lei, bani care provin din muncă, din aplicarea principiului contributivităţii.

A avut cineva curiozitatea să se uite în cărţile de muncă la toate rubricile, nu numai la cea a mărimii punctului de pensie, a pensiei finale? Cât a lucrat X, Y, Z? Sunt numeroase exemple scoase la lumină de diferite instituţii ale statului, presă, în care pur şi simplu unii cetăţeni au ieşit la pensie pe bază de acte false, fie ele medicale, în cele mai multe cazuri, fie de altă natură, au stat frumos acasă, iar unii au preferat munca la negru, acum, însă, vor pensii egale sau mai mari decât ale celor care au muncit cinstit câte o jumătate de secol.

Conform noii legi, spune acelaşi prim ministru, pensiile vor creşte mai întâi celor cu pensii mici, cu procente diferite, că mor de foame, că nu-i drept şi echitabil astăzi, să primească o pensie de doar 2000 de lei, iar alţii mult mai mari. Dar când se bonzau la soarele arzător – vara şi stăteau la căldurică – iarna, era echitabil, în comparaţie cu cei care, responsabil, din respect faţă de societate, familie, din loialitate şi chiar dragoste faţă de meserie, s-au trezit la cinci dimineaţa şi au mers la lucru, că aveau copii de crescut, că vroiau să-şi facă o casă, să trăiască mai bine. Cum este posibil să faci dreptate cu o altă nedreptate? Cu mai multe nedreptăţi. Cei săraci, cu pensii mici, mijlocii, chiar fără pensii, că statul le acordă mai multe ajutoare, a căror valoare depăşeşte o pensie, râd, îşi bat joc de cei care au muncit o viaţă întreagă. Vorbeam de dreptate, păi ce fel de dreptate împarte prim ministrul României? Dreptate pentru hoţi, leneşi, borfaşi, şmecheri?

Au ameţit poporul mai bine de 10 ani, l-a bătut la cap, zi de zi, an de an, prânz şi seara că va ieşi o lege care, în sfârşit, face lumină şi dreptate. Uitaţi-vă la colegii şi foştii colegi, la vecini, la prieteni…E dreaptă legea? Elimină discrepanţele, inechităţile? Nu, a creat altele, mult mai nocive şi monstruoase.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014