25 noiembrie 2024
ContrasensLeopardul vopsit

Leopardul vopsit

SUA au început, acum câțiva ani, o campanie de uniformizare a impozitului pe profit la nivel global. Oficial, dacă toate țările vor avea aceeași taxă – de 15% – nu vor mai exista paradisuri fiscale. în realitate, însă, în spatele unei povești frumoase, se ascunde altceva. Ca de obicei.

Parlamentul Vietnamului se pregătește să aprobe o taxă suplimentară pentru multinaționale, ridicând astfel rata efectivă a impozitului corporativ la 15% începând din ianuarie. Noua taxă a devenit un subiect controversat, deoarece ar putea afecta atractivitatea Vietnamului pentru companiile străine, mai ales dacă nu este însoțită de subvenții corespunzătoare.



Conform noilor reguli stabilite de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), companiile care plătesc mai puțin de 15% într-o jurisdicție cu impozite reduse vor fi supuse unei taxe suplimentare începând cu anul viitor, fie în acea jurisdicție, fie în țara lor de origine.

Vietnamul, cu o cotă de impozitare a profitului deja stabilită la 20%, a oferit de ani de zile cote efective reduse de până la 5% și perioade lungi de zero impozitare pentru marii investitori străini. Cu noua taxă, 122 de companii străine se vor confrunta cu o creștere semnificativă a costurilor fiscale, potrivit estimărilor guvernului vietnamez.

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA, a susținut încă din aprilie 2021 adoptarea unui impozit global minim pe venitul corporativ pentru a compensa parțial efectele majorării propuse de administrația Biden a cotei impozitului corporativ din SUA.

În ciuda controversei, adoptarea cotei unice de impozitare a 15% reprezintă o schimbare semnificativă în peisajul fiscal global. Pentru că această măsură nu va mai încuraja companiile să își mute sediul în jurisdicții cu impozite reduse pentru a minimiza costurile fiscale. În schimb, țările care pot compensa această creștere a impozitului prin subvenții guvernamentale vor avea un avantaj competitiv.

Acum, să nu uităm că Statele Unite au lansat un pachet masiv de subvenții, numit Actul de Reducere a Inflației, oferind corporațiilor din întreaga lume un stimulent suplimentar pentru a-și muta producția și investițiile în Statele Unite.

Cu alte cuvinte, SUA descurajează investițiile în țările sărace, care încurajau marile companii prin oferirea unor cote de impozitare mai mici și, în același timp, momește companiile să-și relocheze activitatea pe teritoriul său, oferind un pachet generos de subvenții.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014